O chitară spartă pe scenă de Kurt Cobain va fi vândută la licitaţie în Statele Unite

0
Publicat:

O chitară spartă pe scenă de furtunosul idol al rockului Kurt Cobain, cântăreţ al grupului Nirvana, este scoasă la licitaţie la sfârşitul lunii mai în Statele Unite, relatează AFP.

FOTO: News
FOTO: News

Instrumentul negru deteriorat, o Fender Stratocaster, a fost reasamblat, dar nu mai poate fi utilizat, potrivit lui Kody Frederick de la Julien's Auctions, citat de Agerpres. 

Totuşi, chitara a fost semnată de cei trei membri ai Nirvana, o formaţie mitică cu hituri eterne, precum „Smells Like Teen Spirit” sau „Come As You Are”. Atunci erau în plină ascensiune. Potrivit casei de licitaţii, instrumentul se va vinde cu 80.000 de dolari.

Fisurile provocate de Kurt Cobain când a spart chitara sunt încă vizibile, a declarat pentru AFP Kody Frederick. „Când era pe scenă, când cânta, Kurt Cobain era o maşină. Era furios şi aceasta se simţea. Mai ales în felul în care şi-a tratat instrumentele”.

Într-un fel, această chitara „deteriorată” a unui „muzician controversat” reprezintă această „epocă crudă şi furtunoasă din istoria muzicii”.

FOTO: juliensauctions.com
FOTO: juliensauctions.com

Cu tonurile sale grunge, Nirvana a cucerit inimile tinerilor de la sfârşitul anilor '80, oferindu-le imnuri de dezamăgire post-adolescenţă şi dând rock-ului un nou suflu.

Kurt Cobain, cântăreţ şi chitarist cu părul blond şi dezordonat, a fost propulsat în vârf. Poate prea sus pentru acest tânăr plin de viaţă, în timp ce se lupta cu dependenţa şi depresia şi menţinea o relaţie complexă cu soţia sa, cântăreaţa Courtney Love.

S-a sinucis în aprilie 1994, la vârsta de 27 de ani. La aproape 30 de ani de la moartea sa, amprenta pe care a lăsat-o asupra rock-ului şi în mintea generaţiilor de adolescenţi şi tineri adulţi rămâne vizibilă.

Licitaţia, care va avea loc la New York în perioada 19-21 mai, include şi o listă de melodii, scrisă de mână de Kurt Cobain pentru un concert la Seattle în aprilie 1991 şi care ar urma să fie licitată pentru 6.000 de dolari.

Pe scenă în acea seară, Nirvana cântase o versiune a „Smells Like Teen Spirit” cu câteva luni înainte de lansarea titlului şi a LP-ului „Nevermind”, album emblematic al grupului vândut în peste 30 de milioane de exemplare.

În vânzare sunt incluse şi obiecte legate de Eddie Van Halen, Elvis Presley sau Freddie Mercury.  

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite