„Chicago”, miza din spatele spectacolului din România. Ce declarații face George Costin, regizorul și producătorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 17 ani, ”Chicago” se joacă din nou la București. Care este miza celebrului musical și ce declarații face George Costin, regizorul și producătoul spectacolului?

”Chicago”, o negociere dură pentru drepturile de autor  și o miză mare pentru echipă.

”Chicago” musicalul cu peste 11.000 de reprezentații în 36 de țări revine în România, după 17 ani de absență.  Noua producție este regizată de George Costin care este și producătorul spectacolului.

Pe 6 și 7 aprilie, ”Chicago” se va juca din nou, de data aceasta pe scena Circului Metropolitan din București. Dar drumul pe care l-a avut de parcurs echipa de producție în România înseamnă un șir  de provocări. Prima a fost cea de a obține drepturile de autor.

”Într-adevăr, primul pas a fost  să obținem  drepturile de autor, care nu se oferă atât de simplu. A fost o negociere destul de puternică, de dură, aș putea spune, pentru a obține drepturile de autor. Le-am obținut, și poate că lucrul cel mai important este că le-am obținut fără o franciză în spate, așa cum de multe ori se obișnuiește, iar asta inseamnă că ceea ce va vedea publicul din  România va fi un spectacol original, 100%” spune la Adevărul Live, George Costin.

Regizorul și producătorul mărturisește că această libertate pe care au obținut-o din partea celor care dețin drepturile de autor vine la pachet și cu o responsabilitate mare, cea de a oferi publicului  o versiune originală. ”Cu siguranță, spectatorii vor vedea niște personaje autentice, realizate de actori români și gândite pentru publicul din România. Aceasta este miza noastră” declară George Costin. regizorul și producătoul spectacolului

Afis oficial  Chicago 2024

”Chicago”,  o motivație personală pentru regizorul George Călin

Cea de a doua provocare vine dintr-o poveste personală pe care regizorul și producătorul o are cu acest titlul celebru. Așa cum el însuși povestește, totul a început în anul 2002, după Gala premiilor Oscar, unde filmul ”Chicago” în regia lui Rob Marshall, a cîştigat şase premii, inclusiv pentru cel mai bun film al anului, fiind nomanilzat la 13 categorii.

George Costin povestește amuzat că la vremea respectivă, în urmă cu douăzeci de ani,  împreună cu colegii de facultate au vizionat filmul pe un monitor foarte mic după ce l-au  luat de pe internet. ” Încă pe vremea aceea mai făceam lucruri de genul ăsta, regretabile dar, într-un scop nobil. Este o poveste atât de reală pe teme atât de profunde și incomode, dar profund omenești, totul într-o notă satirică. Ceea ce cum să spun, ca om de teatru, nu are cum să nu te miște un asemenea proiect, pe care eu l-am avut în cap de vreo 20 de ani.  Mă întorc la el cu mare plăcere. Este o motivație, dacă vreți, mai degrabă personală, nu pecuniară sau care ține de forma de expresie.” Spune regizorul pentru Adevărul Live.

”Chicago” , un casting la care s-au înscris 470 de artiști

O altă provocare pentru echipa care semnează producția a fost cea a distribuției. Este cunoscut faptul că în România nu există actori  formați pentru acest gen de spectacol, iar a reuși să-i găsești pe cei potriviți care să știe să cânte, să dansze și să interpreteze nu este deloc ușor.

”Casting-ul a fost în felul următor. O parte din roluri le-am distribuit prin invitație, ca să spun așa, pentru că sunt artiști pe care îi cunosc, cu care am lucrat de mai bine de 10 ani, cum este Mirela Zeța, Tudor Cucu, Alin Florea, Ana Crețu, Irina Bucescu, Ana Bianca Popescu, Oana Pușcatu. Bineînțeles, pentru celelalte roluri care sunt cel puțin la fel de importante, mă refer la ansamblu și rolurile episodice, am făcut un casting într-adevăr, la care s-au înscris 470 de artiști, dintre care am selectat 100. Cu ei am lucrat timp de o săptămână și am încercat să ne cunoaștem și din cei 100, la final au rămas 15 care au completat distribuția.” povestește Costin în Adevărul Live.

Regizorul atrage atenția că pentru a forma artiștii de musical este nevoie ca aceștia  să lucreze constant, dincolo de pregătirea pe care ar trebui să o aibă în facultate.  Important este ca România să aibă o industrie de musical  care să-i susțină.

” Dacă ar exista mai multe proiecte de genul ăsta, sunt convins că și artiștii se vor perfecționa, pentru că nivelul de pregătire pentru un asemenea proiect seamănă foarte mult cu felul în care se pregătesc sportivii de performanță. Competițiile sunt de două-trei ori pe an, dar între, ei sunt într-un permanent cantonament. Este nevoie ca teatrele  să producă acest gen  și să le joace în mod constant. Și e nevoie de o susținere logistică și financiară, unde părerea mea că statul ar trebui să revină la rolul lui providențial de a susține arta.” spune  regizorul pentru Adevărul Live.

În acest moment, echipa de la musicalul Chicago este în pline repetiții. Poți afla mai multe detalii din culisele acestui spectacol urmărind integral ediția din Adevărul Live realizată și moderată de Antoaneta Banu.

Tot acolo vei putea afla și de unde se pot comanda biletele pentru primele două reprezentații din 6 și 7 aprilie.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite