ANALIZĂ 20 de ani de la „revoluţia muzicală“ din România. Cum s-a schimbat industria: de la Valahia, ASIA şi André până azi
0
Anul 1998, când s-au înfiinţat sau au lansat discuri de debut numeroase trupe de succes, a adus o adevărată revoluţie în muzica românească. De atunci, peisajul muzical autohton s-a schimbat pentru totdeauna
Anul 1998 a reprezentat „anul revoluţiei“ în industria muzicală românească, cele mai multe trupe dance de mare succes fiind înfiinţate în acea perioadă. Formaţii precum ASIA, Valahia, Exotic, 3rei Sud Est şi André au rămas în conştiinţa publicului, deşi pe radio nu se mai aud de mult versuri precum „Liberă la mare/ Stau cu tine la soare / Ne iubim pe nisipul fierbinte/ Nu mai sunt o fată cuminte“.
După Revoluţie, când românii încercau să digere libertatea cu tot ce a adus ea, şi după apariţia fenomenului MTV, care a început să fie transmis şi la noi în 1992, muzica străină a captat imediat interesul, iar vreme de câţiva ani românii au ascultat hituri precum „Coco Jambo“, „U Can't Touch This“, „Casablanca“, „Ice, Ice Baby“, dar şi piesele Regelui Pop, Michael Jackson.
Pe de altă parte, înainte de ’90, românii ascultau „ce se putea“, povesteşte omul de radio Dan Finţescu: „La radio era aproape numai muzică uşoară românească. Dar cam toată lumea ştia pe cineva care avea video şi astfel câştiga acces la casetele cu emisiuni muzicale din SUA, Marea Britanie, Italia, Franţa sau Germania. Eu îmi aduc aminte că mă uitam cu nesaţ la «Musik Laden» şi «Solid Gold». Apoi existau benzi de magnetofon, viniluri şi casete audio care circulau între oameni. Spre finalul anilor '80 apăruseră şi primele CD-uri, dar astea chiar erau păsări rare de tot. Sursă de muzică bună mai erau şi trupele de coveruri pe care le auzeai prin restaurantele de la munte şi de la mare. Eu îmi aduc aminte de trupa Gigant, pe care am văzut-o două ierni la rând cântând în restaurantul Hotelului Ciucaş din Poiana Braşov, unde mergeam în vacanţă împreună cu ai mei. Nu prea vorbeau ei engleză, dar erau una din puţinele căi prin care aveam acces la muzică occidentală. Evident că eu ascultam muzica pe care o ascultau părinţii mei înainte de 1990. Este motivul pentru care sunt şi acum fanul unor artişti ca Jacques Brel, Edith Piaf, Harry Belafonte, Charles Aznavour (din partea mamei) şi Smokie, Creedence Clearwater Revival, Bonnie Tyler, Dire Straits (din partea tatălui meu)“.
După Revoluţie, majoritatea interpreţilor de muzică românească au intrat într-un con de umbră şi, dintre supravieţuitorii Epocii de Aur, doar rockerii de la Iris, Holograf şi Compact mai ţineau steagul sus, însă în stilul lor deja consacrat în anii '70, când s-au înfiinţat.
1998, anul „revoluţiei“ muzicale
În anii '90 s-au format majoritatea trupelor care au schimbat direcţia muzicii româneşti. Şi înainte de 1998 apăruseră trupe remarcabile: Direcţia 5 (1991), Vunk (1994), Genius, HI-Q, Ro-Mania şi Vama Veche (1996), dar şi două trupe-etalon pop-rock, Iris şi Holograf.
Apoi a venit anul 1998, când a existat o explozie de trupe dance care au cucerit şi dominat topurile muzicale româneşti din acea perioadă. Un exemplu concludent a fost trupa André, un adevărat fenomen, cu peste un milion de albume vândute. Înfiinţată în 1998 de doi taţi cu ambiţii mari, trupa formată din cele două fetiţe cu şenile şi codiţe, Andreea Bălan şi Andreea Antonescu, a mizat pe versuri provocatoare şi o imagine nonconformistă. Hiturile nu au întârziat să apară, iar tinerii se distrau în discotecile de la mare pe celebrele piese „Liberă la mare“, „Noapte de vis“ şi „La întâlnire“. Trupa a fost marcată, însă, de numeroase scandaluri şi neînţelegeri financiare, astfel că după numai patru ani, André s-a despărţit, iar cele două artiste au mers pe drumuri separate.
Formaţia 3rei Sud Est, ai cărei membri - Viorel Sipoş, Laurenţiu Duţă, Mihai Budeanu - au fost supranumiţi „regii muzicii dance, se înfiinţase în anul precedent, dar a lansat primul album tot în 1998. Printre cele mai cunoscute melodii se numără „Ai plecat“, „De ziua ta“, dar şi „Amintirile“, cea mai de succes piesă a trupei. În primii ani, formaţia a bătut mai multe recorduri la capitolul de vânzări: 800.000 de casete audio şi CD-uri vândute în toată ţara. După un deceniu, în 2008, trupa s-a destrămat, reunindu-se oficial în februarie 2014, odată cu lansarea unui nou single – „Emoţii“.
Tot în ‘98 se înfiinţează şi trupa L.A., cu Liviu Vârciu şi Aurelian Ciocan, iar primul lor album, „Femeia“, a fost vândut în 600.000 de exemplare, un record la acel moment.
Dacă vorbim de trupele care au marcat industria muzicală din anii ‘90, ne vom aminti cu siguranţă de cea care l-a adus în atenţia publicului pe Mihai Trăistariu, Valahia. Trupa a fost formată iniţial din Dorin Topală, Costi Ioniţă şi Laura. În noiembrie 1998, după plecarea Laurei, care s-a dedicat muzicii de operă, trupa s-a refăcut prin cooptarea lui Mihai Trăistariu, câştigător la secţiunea interpretare a Festivalului de la Mamaia. Printre videoclipurile intens difuzate ale formaţiei se numără „Banii şi fetele“, „La mare, la soare“ şi „Banana“. În noiembrie 1999, Costi Ioniţă alege o carieră solo, schimbându-şi totodată stilul muzical: trece la manele. Trupa a mai activat până în 2004, când şi Trăistariu a decis să se rupă de proiect.
În iulie 1998 are loc o schimbare esenţială în componenţa unei trupe deja existente, Voltaj: apar Călin „Pictorul“ Goia ca vocalist, Gabi „Porkus“ Constantin – chitarist, Vali „Prunus“ Ionescu – bass, Bobby „Bobiţă“ Stoica – clape, iar Paul „Pampon“ Neacşu la tobe. În această formulă, Voltaj a descoperit sound-ul care le-a adus succes până azi, această schimbare de stil fiind şi ea parte a „revoluţiei muzicale“.
Tot în 1998 se înfiinţează Exotic, un cvartet care în anul următor rămâne în formula consacrată de trei: Julia Chelaru, Andreea Bănică şi Claudia Pătrăşcanu. Trupa a debutat cu albumul „Sexxy“, fiind compus de Costi Ioniţă şi Dorin Topală de la Valahia. Formaţia s-a destrămat după plecarea Andreei Bănică, care s-a asociat ulterior cu Cristina Rus şi au înfiinţat trupa Blondy, Julia şi Claudia devenind trupa Sexxy.
În 1999 a apărut şi „cea mai bună trupă de club“, Impact, formată din Cristina Haios şi Rareş Timiş. Cei doi au lansat hit-uri precum „Să-pun“, „Te iubesc“, „Clipe“ şi „Babe“. Tot ei au fost cei care au deschis calea către house-ul britanic prin cel de-al treilea album, „Liquid Progressive“, lansat în 2001. În 2009, se produce ruptura, după ce Rareş se stabileşte în străinătate. Şapte ani mai târziu, în 2016, Cristina Bălan devine câştigătoarea celui de-al cincilea sezon al show-ului „Vocea României“ cu ajutorul lui Tudor Chirilă, cel care i-a fost antrenor.
Trupa ASIA, înfiinţată în 1999 de Anca, Sorana, Irina şi Anemona, a lăsat şi ea o amprentă puternică în peisajul muzical românesc. Printre hiturile formaţiei se numără „Dă-mi noţile înapoi“, „Sună periculos“ şi „Inima mea“.
În 1999, pe piaţa muzicală a mai apărut o formaţie - N&D, compusă de Nicolae Marin alias Nick şi Delia Matache, iar piesa care a rămas pe buzele tuturor este clar „Vino la mine“. Ca aproape toate trupele menţionate, nici aceasta nu a reuşit să reziste vreme îndelungată, astfel că trupa s-a destrămat în 2003, Delia fiind cea care a început o carieră solo, una de succes după cum s-a dovedit mai târziu.
Ce spun eroii „revoluţiei muzicale“
Dintre participanţii la „revoluţie“, Mihai Trăistariu crede că acum este nevoie de o investiţie financiară masivă pentru ca o piesă să ajungă hit. „Pe vremuri, când m-am lansat eu, un hit răzbea singur la tarabele cu casete. Dacă o piesă era «şlăgăroasă», era pusă la tarabe. Nu-ţi trebuia radio sau televiziune. Atunci un hit venea firesc şi natural, dacă era piesa bună. Acum, lucrurile sunt impuse de casele de discuri, de impresari, manageri, radiouri, care sunt într-o încrengătură. Ei şi-au făcut o cloacă a lor şi-mi pare rău că trebuie s-o spun. Acum se investeşte mult. Peste 10.000 de euro pentru o melodie bună de radio, peste 30.000 de euro un videoclip difuzabil. Fără bani, aproape că nu exişti“, spune cântăreţul.
Vorbind despre ce piese se difuzează la radio în prezent, Trăistariu se declară profund dezamăgit:
„Din păcate, discuţia cu radourile e una între paranteze, ca să zic aşa, pentru că fiind atât de mulţi interpreţi... De exemplu, în România există peste 9000 de cântăreţi înregistraţi. Ceea ce e înfiorător. Adică 9000 de «cântăcioşi» care se chinuie să răzbată, având în vedere că pe radio nu intră mai mult de şase piese româneşti pe zi. Dacă ascult zvonurile, se spune că se dau şpăgi, că există prietenii şi aşa mai departe. Eu, de exemplu, de 11 ani nu am mai fost la radiourile private. Pentru că se intră greu şi orice aş scoate... în mintea lor poate că nu e de radio, dar eu ştiu că adevărurile sunt ascunse. Nu intru în detalii. Mai bine te duci cu publicul tău înainte. Şi eu am concerte aproape săptămânal, nu am nicio problemă. Dar pentru tineri e foarte greu să răzbată, de-aia se şi lasă. Pentru că nu intră pe radio fără o intervenţie, poate chiar nişte plicuri cu bani. Pentru că şi ei, oamenii de radio, ştiu cât de importanţi sunt şi atunci profită de acest lucru“.
În ceea ce priveşte publicul, artistul e de părere că înainte oamenii erau „mai calzi şi mai primitori“, în timp ce showbiz-ul de altădată „năştea“ mai multe vedete: „Acum sunt şi foarte mulţi cântăreţi, e greu să ţii pasul cu toate numele, nici eu nu-mi ştiu toţi colegii. Aud o piesă şi nu-mi dau seama cine mai cântă, nu ştiu a cui e vocea. Sunt foarte mulţi şi parcă showbiz-ul actual nu mai naşte atât de multe vedete. În sensul că sunt tineri talentaţi care vin şi dispar imediat, în doi-trei ani. Şi asta e diferenţa cumva. Showbiz-ul de atunci năştea vedete şi oameni puţin mai valoroşi, acum sunt foarte mulţi care sunt talentaţi, dar sunt descurajaţi poate de faptul că n-au concerte şi se lasă repede. Sunt şi părţi bune, de exemplu soundul ţine pasul cu trendul internaţional şi s-a schimbat foarte mult, s-a modernizat mult, se cere mai mult muzică ritmată, comercială, mai mult pentru tineret, ei fac playlisturile radiourilor, dar aici e punctul minus, căci totuşi vedetele de calibru rămân tot cele vechi care au confirmat de-a lungul anilor. În anii 2000, trupele dance dominau topurile şi băteau muzica uşoară veche sau muzica pop. Acum, artiştii solo bat trupele, s-a inversat cumva showbiz-ul. Acum, tendinţa e pe solo şi trupele nu mai au atât de multă priză. Aş spune că artiştii solo de azi sunt mai interesanţi. Au tot apărut de-a lungul timpului, dar s-a cernut sita singură. Cei care nu erau interesanţi au dispărut“.
Pe de altă parte, cântăreţul a povestit pentru „Adevărul“ cum a ajuns să activeze în trupa Valahia, dar şi cum s-a încheiat colaborarea: „După ce am câştigat premiul de interpretare la Festivalul de la Mamaia, Dorin m-a luat deoparte şi m-a întrebat dacă vreau să formăm o trupă. Iniţial n-am vrut, am schimbat numerele de telefon, dar am stat o lună să mă gândesc bine dacă merită sau nu pentru că eu îmi doream să cânt singur. Şi totuşi văzând că după Festivalul Mamaia nu s-a întâmplat niciun «miracol», i-am dat telefon. Şi am avut noroc, pentru că în două luni aveam un hit la radio «Banii şi fetele ne mănâncă zilele». „Eu nu m-am certat niciodată cu Dorin. Noi am fost trei la început: eu, Dorin Topală şi Costi Ioniţă. După primul an, Costi Ioniţă a vrut să cânte manele şi noi n-am vrut, de-aia ne-am despărţit. Şi am mai continuat noi vreo patru ani. Eu simţeam nevoia de ani să cânt singur. Ăsta a fost singurul motiv, pentru că noi şi în ziua de azi suntem prieteni. Deci, a fost dorinţa mea de a cânta singur şi am făcut bine. Am riscat puţin, pentru că ceea ce nu ştie lumea este că un an am stat acasă, efectiv n-am avut niciun concert, n-am mai cântat nimic, n-am mai apărut nicăieri. M-am împrumutat la bănci să trăiesc, a fost foarte greu în acel an. Dar în 2005 am avut noroc cu piesa «Cât de frumoasă eşti», care a stat în topuri şase luni, şi în 2006 a venit «Tornero» cu Eurovisionul, care mi-a explodat toată cariera, chiar şi internaţional. Până şi în ziua de azi cânt la nivel internaţional, pentru că am avut noroc cu Eurovision“, a povestit artistul.
Greu i-a fost şi Deliei când a decis să-şi scoată D-ul din N&D, însă a explicat că în spatele deciziei a stat statistica succesului: „Cred că am făcut foarte bine. Altfel aş fi rămas la nivelul de trupă, probabil nu la fel de bine. Statistica spunea că mai multe şanse aş fi avut singură. Şi dacă ne uităm acum sunt câteva cazuri de trupe care au rezistat şi au continuat să aibă succes, dar sunt foarte puţine. A fost o perioadă de tatonare, în care lucrurile se schimbau şi în media foarte mult, în care a apărut internetul, reţelele sociale, adică lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte, ci în timp, în ani. Nu am ieşit din trupă şi am avut un succes formidabil instant, dar pas cu pas m-am îndreptat şi am muncit pentru asta“.
Şi Andreea Bălan, care se bucură în continuare de un succes mare atât pe plan muzical, cât şi în televiziune, a recunoscut că i-a fost greu să se desprindă de imaginea care a consacrat-o, din trupa Andre. „Când am luat-o de sub zero, ca să-mi construiesc o carieră solo, mi-am dat seama ce se întâmplase. Ne separaserăm şi mi-era foarte greu. Pentru că nu înţelegeam de ce vin cu un bagaj de imagine după mine şi toată lumea spunea „a, ea e aia de la Andre“. Nu reuşeam să mă desprind de imaginea aceea. Şi abia atunci am realizat de ce nu pot. Tocmai pentru că a fost o trupă atât de mare încât orice aş fi făcut eu la momentul respectiv nu reuşeam să egalez sau să depăşesc imaginea şi succesul avut cu trupa. Şi mi-a fost foarte greu mulţi ani să-mi construiesc o carieră solo. A trebuit să mă vopsesc brunetă, să schimb total stilul vestimentar şi muzica pe care o cântam. Trebuia să fiu total opusă de ceea ce făcusem. Sunt nişte reţete pe care la un moment dat le adopţi, ca să te rupi cumva de stigmatul pe care tu îl ai. Şi asta am făcut şi atunci s-a produs ruptura. Oamenii au început să mă vadă ca pe un artist de sine stătător, care nu mai era doar o reminiscenţă a unei trupe. Noi eram nişte copiliţie de 15-16 ani, noi habar nu aveam ce scria presa, că nu o citeam. Şi se scriau tot felul de lucruri, dar noi nu eram neapărat conştiente de toate aceste critici. În al doilea rând, noi nu credeam că felul în care ne îmbrăcam era vulgar, ci că era chiar cool, că era tare, cu fustiţe cu inimioare şi tot felul de decupaje, nimeni nu venea să ne spună că e greşit, taţii noştri erau OK cu asta, adică era perfect în regulă pentru noi şi pentru toată lumea. Târziu am văzut că «eram considerate vulgare», dar e culmea, căci toată generaţia ne-a imitat, am generat un trend cu acele şenile, cu codiţe. După care, a existat o perioadă după ce s-a terminat Andrè în care lumea ne-a renegat. «Ah, ce lame, Andrè». De fapt, o întreagă generaţie a vrut să ne imite, a crescut cu noi şi n-am fost doar atât. Am fost şi iniţiatoare în ceea ce priveşte muzica modernă şi moda la vremea respectivă. Chiar dacă acum nu ai mai purta acele lucruri, să nu uităm că la vremea respectivă noi am fost exemple de urmat“.
Andreea Bălan subliniază şi că este greu să te menţii în frunte pe o piaţă atât de competitivă: „Este foarte greu să te menţii două decenii, e foarte stresant. Pare simplu, pare că tot ce trebuie să faci este să mai scoţi o piesă şi asta e. Nu. Trebuie să înţelegi tot timpul noua generaţie, noul val, să ştii să te reinventezi muzical, stilistic şi din toate punctele de vedere. Acum nu mai concurezi doar cu generaţia ta, ci şi cu noua generaţie de soliste de 20 de ani. Ele poate sunt mai pregătite în mediul online, pentru că au crescut cu telefonul în mână“.
Pe de altă parte, Mihail, cântăreţ din noul val care a devenit cunoscut odată cu piesa „Mă ucide ea“, e de părere că industria muzicală românească „ar trebui curăţată puţin“, căci nu se îndreaptă într-o direcţie bună. „Ar trebui să ne trezim puţin toţi şi să facem puţină curăţenie în toată industria asta, pentru că sincer e puţin trist ce se întâmplă. E deja ridicol. Sper ca oamenii să aibă curajul să facă ceva mai adevărat, să aibă curaj să... nu neapărat să schimbe lucrurile, să le facă doar mai bine, mai atent, mai conştienţi (…).Pentru că fiecare artist are sute, mii sau milioane de fani şi, printre aceia, sunt copii care au 16, 11, 9, 7, 5 ani şi ei sunt într-o perioadă de formare şi în momentul în care ei repetă piesa ta zilnic, o cântă cu tine, o fredonează şi tu ai nişte versuri mai puţin OK sau superficiale, atunci noi educăm o generaţie care gândeşte prin prisma aceea“, este de părere artistul.
În prezent, industria muzicală românească este dominată de artişti consacraţi precum Smiley, Andra, Delia, dar şi de cei din noul val, precum Carla’s Dreams, Irina Rimes, The Motans, Mihail. Printre ei, s-au remarcat în ultimii ani şi tineri care au devenit cunoscuţi în urma unor concursuri de talente precum „Vocea României“ şi „X Factor“. Amintim de Feli, Ioana Ignat şi Nicoleta Nucă. Altfel, artiste precum Inna sau Alexandra Stan au reuşit să se remarce mai cu seamă la nivel internaţional şi susţin concerte în ţări precum Turcia, Japonia şi Brazilia.
„În urmă cu 100 de ani, muzica era un lux. Acum e peste tot“
Vorbind despre schimbările prin care a trecut industria muzicală românească în ultimele două decenii, Dan Finţescu a declarat pentru „Adevărul“: „Cea mai mare diferenţă între industria muzicală din anii '90 şi cea din prezent este că acum ea există. În anii de după Revoluţie era un hăţiş de şuşe, prietenii, tovărăşii care nu erau fiscalizate, legiferate, reglementate în aproape niciun fel“.
De asemenea, Finţescu a explicat că cele mai multe proiecte muzicale au o durată de viaţă de doar câţiva ani, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul trupelor menţionate anterior: „Puţine sunt cele care trec de pragul de cinci ani. Iar în industria muzicală este o vorbă care spune că, dacă un proiect a rezistat pe piaţă zece ani, atunci va rezista uşor încă zece“.
Întrebat cât de greu este pentru un artist să reziste în industria muzicală vreme îndelungată, Dan Finţescu a răspuns: „E din ce în ce mai greu. E vorba despre aritmetică simplă. E mult mai uşor să produci muzică acum. Există mult mai multe căi prin care îţi poţi comunica muzica. Iar urechi de ascultători nu sunt cu mult mai multe decât acum 20 de ani. Carevasăzică există mult mai multă muzică decât se poate asculta şi deci şansele unui artist de a se face auzit şi iubit au scăzut considerabil“.
În ceea ce priveşte publicul, Finţescu este de părere că acesta nu este unul mai pretenţios faţă de cel din ultimele două decenii: „Nu cred că avem un public mai pretenţios decât acum 20-30 de ani. Dar prin simpla cantitate, prin accesul facil şi (aproape) gratuit al omului la muzică, ea s-a devalorizat. Acum o sută şi un pic de ani, muzica era un lux. Acum e peste tot. Oamenii nu mai ascultă muzică în zilele noastre, ci abia dacă o mai aud în zgomotul infernal care ne înconjoară pe toţi clipă de clipă“.
Despre industria muzicală din prezent, omul de radio crede că „e o industrie care se maturizează frumos. Există proiecte construite corect, cu o dezvoltare logică şi cu succes internaţional dovedit în multe genuri muzicale. Casele de discuri majore încearcă (şi pe alocuri reuşesc) să se alinieze cu prezentul, apar conferinţe de industrie muzicală şi organizaţii care au drept scop coagularea şi promovarea industriei muzicale româneşti. Avem artişti care înţeleg cum se clădeşte corect o bază de fani în prezent şi, drept urmare, trăiesc o viaţă frumoasă cântând pe bilete - lucru care acum câţiva ani era aproape de neconceput“.
Vorbind despre caracteristicile unui hit şi ce anume face ca o piesă să ajungă un adevărat fenomen, Finţescu e de părere că totul ţine mai degrabă de noroc.
„După toţi anii ăştia în care am lucrat în industria muzicală pot numi fără teama de a greşi un singur ingredient de care o piesă are nevoie pentru a deveni hit: noroc. În rest sunt atât de multe variabile care sunt atât de greu de controlat, încât mai bine nu-ţi baţi capul cu ele. Ideea de reţinut este că nu scrii hituri, ci scrii muzică. Timpul şi publicul vor hotărî care sunt hituri şi care nu. În general, orice artist se apucă de «meseria» asta cu ideea de a scrie hituri are mult mai multe şanse de a o da în bară decât unul care porneşte de la ideea că va scrie ce simte, în speranţa că vor exista urechi care îl vor asculta“.
Cu toate acestea, la 20 de ani de la „revoluţie“ industria muzicală autohtonă continuă să se maturizeze, spune Dan Finţescu, dovadă că, deşi pare paradoxal, artiştii care evoluează frumos nu sunt neapărat doar cei difuzaţi în buclă de radiouri.
„Va continua să evolueze frumos, aşa cum a făcut-o şi până acum. Dar cele mai spectaculoase evoluţii (cu mici excepţii) se înregistrează la artişti care nu sunt difuzaţi la radiourile cele mai ascultate în patria noastră. Iar ăsta mi se pare primul semn bun care este de netăgăduit. Cred că am scris cel puţin zece articole de-a lungul anilor prin care am încercat să ajut oamenii să înţeleagă că există viaţă fără radio în industria muzicală. Acum există şi exemple foarte frumoase în sensul ăsta. Mă refer aici la proiecte ca: Şatra B.E.N.Z., Byron, Robin and the Backstabbers, CTC, Golan“, a explicat Finţescu.
Se încarcă comentariile...
