Povestea celui mai longeviv experiment din lume: când a fost demarată cercetarea şi când ar putea să se încheie

O cercetare asupra buruienilor, cel mai longeviv experiment din lume, continuă şi astăzi cu scopul de afla de câte ori trebuie smulse aceste plante pentru ca ele să nu mai crească şi anul următor.

Experimentul botanistului american William James Beal a început în 1879, fiind monitorizat în prezent de cercetători de la Michigan State University şi este prevăzut ca studiul ştiinţific să se finalizeze în jurul anului 2100. 

La finalul secolului al XIX-lea, buruienile reprezentau o problemă majoră pentru agricultori, iar misiunea lui Beal avea să le ofere informaţii preţioase acestora prin descoperirea duratei exacte în care seminţele rămâneau dormante în sol, în acelaşi timp fiind însă viabile.

Astfel, Beal a colectat 23 de tipuri diferite de seminţe de buruieni şi a decis să le lasă dormante preţ de mai mulţi ani, înainte să verifice dacă acestea vor continua să germineze. Experimentul a constat în plasarea unui număr de 50 de seminţe din fiecare specie de plante în 20 de sticle umplute cu nisip umed pe care le-a lăsat îngropate într-un loc secret în campusul universităţii. Planul său era să dezgroape câte o sticlă la fiecare cinci ani şi să vadă ce seminţe vor creşte.  

Beal a reuşit să dezgroape şase sticle până când s-a pensionat, experimentul său fiind preluat de un coleg mai tânăr, Henry Darlington, care a procedat în aceeaşi manieră. Alţi oameni de ştiinţă care s-au ocupat ulterior de experimentul început de Beal au fost Robert Bandurski şi Jan Zeevaart. În prezent, de acesta se ocupă Frank Telewski, care este şi curatorul grădinii botanice a universităţii, grădină ce îi poartă numele Dr. WJ Beal.

Conform planului iniţial al lui Beal, experimentul ar fi trebuit să se finalizeze după 100 de ani de la începere, adică în 1979. Însă la o decadă după pensionarea iniţiatorului experimentului, succesorul acestuia a ajuns la concluzia că experimentul s-a stabilizat, de fiecare dată dezvoltându-se aceleaşi tipuri de seminţe. În consecinţă, acesta a decis să aştepte câte zece ani între excavări, iar succesorul acestuia a extins perioada la două decade. 

Cea mai recentă dezgropare a fost făcută de către Telewski în primăvara anului 2000, în timpul nopţii, evitând să atragă atenţia asupra locului care, până astăzi, a rămas secret. Din sticla dezgropată de Telewski, doar două specii de plante din cele 23 au crescut. Iar din cele 15 sticle scoase la lumină până în prezent, specia care a răzbit a fost Verbascum blattaria (coada vacii), o buruiană des întâlnită în SUA.