Sârbii, în delir: Djokovici, primit ca un erou acasă după triumful de la Wimbledon VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Djokovici

Novak Djokovici (35 de ani) a căzut de pe locul 4 pe 7 în clasamentul mondial, după victoria de la All-England Club, însă acasă, în Serbia, va fi mereu pe locul 1, în ochii fanilor săi.

Novak Djokovici a reuşit să se redreseze într-un sezon care părea, la un moment dat, compromis din cauza statutului său de sportiv nevaccinat. 

După un Australian Open în care nu i s-a permis să joace şi un French Open în care a cedat, în sferturi, chiar în faţa marelui său rival, Rafael Nadal, la Wimbledon, Nole şi-a arătat, încă o dată, clasa. Şi a câştigat trofeul pentru a 7-a oară. Dintre aceste victorii, patru au venit la ediţii succesive: 2018, 2019, 2021 şi 2022!

După acest triumf spectaculos, Djokovici s-a întors acasă, la Belgrad, luni seară. Şi a fost primit ca un erou, în uralele fanilor care au venit pentru a-şi saluta marele campion. Petrecerea, cu muzică şi cu focuri de artificii, a continuat până în toiul nopţii.

Ce a spus Novak Djokovici?

*Acestea sunt printre cele mai bune momente din viaţa mea. Mă bucur pentru acest succes şi pentru că mi-am făcut fanii fericiţi. 

*Mă consider norocos pentru tot ce am realizat în sport, pentru că am câştigat tot ce se putea în tenis. Totuşi, dincolo de trofee, rămân astfel de momente. Care sunt de neuitat! Voi rămâne cu aceste momente în inima mea până la sfârşitul vieţii.

VEZI IMAGINILE CU NOVAK DJOKOVICI ŞI TROFEUL DE LA WIMBLEDON, LA BELGRAD 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite