România - Macedonia, start în preliminariile CM 2022: De ce avem perspective sumbre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Stanciu (27 de ani) mai atacă o dată preliminariile unui Mondial, alături de echipa naţională
Nicolae Stanciu (27 de ani) mai atacă o dată preliminariile unui Mondial, alături de echipa naţională

România porneşte, diseară, în preliminariile Mondialului din 2022. Iar statistica ultimului deceniu ne arată că, atunci când am păşit cu dreptul într-o campanie, fie am obţinut calificarea la turneul final, fie la baraj. În schimb, când am ratat primul meci, nici nu ne-am mai redresat, ulterior.

Pare incredibil pentru cine a prins vremurile cu Generaţia de Aur, dar România nu s-a mai calificat la un Mondial, de 23 de ani! Practic, în secolul 21, naţionala n-are nicio prezenţă la un astfel de turneu final.

Diseară, pe „Arena Naţională“, tricolorii încep o nouă campanie, în speranţa ca această aşteptare a suporterilor de a vedea prima reprezentativă la un Mondial să nu ajungă la 28 de ani, până în 2026! Doar că, dacă ne uităm la statistici, perspectivele nu arată bine pentru România. Naţionala a ajuns să rateze Euro 2020 (evenimentul şi-a păstrat denumirea, în mod simbolic), competiţie la care s-a calificat jumătate din continent! Ca să prindă biletele pentru Mondialul din 2022, găzduit de Qatar, tricolorii vor avea o misiune şi mai grea, comparativ cu campania pentru Campionatul European din această vară.

Concret, la Euro 2020, s-au dus primele două clasate din fiecare grupă preliminară. Noi am „reuşit“ să terminăm pe 4 din 6! Chiar şi aşa însă, printr-o conjunctură favorabilă, am ajuns la barajul de calificare, prin intermediul Ligii Naţiunilor. Unde am dat alt rateu, pierzând cu Islanda, la Reykjavik.

Ca să ajungem la Mondiale fără baraj, trebuie să câştigăm grupa din care facem parte. Iar România n-a mai terminat pe locul 1, într-o grupă din preliminarii, de 14 ani! Mai precis, de când naţionala a fost angrenată în campania de calificare pentru Euro 2008. Atunci, cu Victor Piţurcă selecţioner, tricolorii au câştigat grupa G, înaintea Olandei. Oricum, ambele naţionale au prins biletele pentru turneul final, în condiţiile în care şi locul 2 te ducea direct la Campionatul European.

Când pornim prost, ne ducem la vale

Partida de diseară cu Macedonia de Nord e importantă şi pentru că bilanţul preliminariilor din ultimul deceniu ne arată că, de câte ori am păşit cu stângul într-o campanie, ne-am şi dus în cap, ulterior. A fost înfrângerea cu Suedia (1-2) în preliminariile Euro 2020, semieşecul de acasă, cu Muntenegru (1-1), când Stanciu a ratat un penalty în prelungiri, în calificările pentru CM 2018, egalul de acasă cu Albania, când am atacat Euro 2012 şi, coşmarul cel mai mare, înfrângerea cu Lituania (0-3), la Cluj, în debutul preliminariilor pentru Mondialul din 2010.

Bilanţ pozitiv cu Macedonia de Nord

Revenind la partida din această seară, România va întâlni o echipă în faţa căreia are un bilanţ pozitiv: patru victorii în cinci meciuri. Ultima partidă directă însă, disputată la 2 iunie 2010, un amical, a fost câştigată de Macedonia de Nord, scor 1-0. Selecţionata pregătită de Igor Angelovski (44 de ani) s-a calificat la Euro 2020 şi, plasată în grupa C, va disputa două partide chiar la Bucureşti, pe „Arena Naţională“, cu Austria (13 iunie) şi cu Ucraina (17 iunie).

2 puncte am strâns în primele trei meciuri din preliminariile Euro 2012, cu Albania (1-1), Belarus (0-0) şi Franţa (0-2). E cel mai slab start de campanie din 2010 încoace.   1 înfrângere are Macedonia de Nord în ultimele nouă partide disputate. Echipa e calificată pentru Europeanul din această vară.  

România, în debutul preliminariilor

Campanie Meci Selecţioner

Euro 2020 Suedia - România 2-1 Cosmin Contra

CM 2018 România - Muntenegru 1-1 Christoph Daum

Euro 2016 Grecia - România 0-1 Victor Piţurcă

CM 2014 Estonia - România 0-2 Victor Piţurcă

Euro 2012 România - Albania 1-1 Răzvan Lucescu

CM 2010 România - Lituania 0-3 Victor Piţurcă

Bilanţ: 6 meciuri, 2 victorii, 2 remize, 2 înfrângeri

Preliminarii CM 2022, Grupa J, astăzi

Germania - Islanda 21.45

Liechtenstein - Armenia 21.45

România - Macedonia de Nord 21.45

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Programul tricolorilor din această lună

*Astăzi: România – Macedonia de Nord, ora 21.45

*28 martie: România – Germania, ora 21.45

*31 martie: Armenia – România, ora 19.00

Meciurile vor fi transmise de Pro TV şi de Radio România Actualităţi.

Keseru

Claudiu Keşeru

Lotul României

*Portari: Niţă (Sparta Praga, Cehia), Lazar (Astra), Iacob (UTA), A. Radu (Inter, Italia)

*Fundaşi: Mogoş (Chievo, Italia), Nedelcearu (AEK Atena, Grecia), Toşca (Gaziantep, Turcia), Chiricheş (Sassuolo, Italia), Burcă (CFR), Camora (CFR), Ov. Popescu (FCSB), Bancu (Craiova)

*Mijlocaşi: R. Marin (Cagliari, Italia), Creţu (Maribor, Slovenia), Stanciu (Slavia Praga, Cehia), I. Hagi (Rangers, Scoţia), Maxim (Gaziantep, Turcia), Bicfalvi (Ural, Rusia), Mihăilă (Parma, Italia), Man (Parma, Italia), Fl. Tănase (FCSB), Fl. Coman (FCSB), Cicâldău (Craiova)

*Atacanţi: Keşeru (Ludogoreţ, Bulgaria), Puşcaş (Reading, Anglia)

Pandev

Goran Pandev (dreapta), vedeta Macedoniei

Lotul Macedoniei de Nord 

*Portari: Dimitrievsky (Rayo Vallecano, Spania), Shishkovsky (Doxa, Cipru), Bogatinov (Ethnikos, Cipru), Yankov (Rabotnichki, Macedonia)

*Fundaşi: Ristowski (Dinamo Zagreb, Croaţia), Musliu (Fehervar, Ungaria), Beitulai (Shkendija, Macedonia), Ristevski (Ujpest, Ungaria), Velkovski (Rijeka, Croaţia), Alioski (Leeds, Anglia), Zaikov (Charleroi, Belgia)

*Mijlocaşi: Bardi (Levante, Spania), Ademi (Dinamo Zagreb, Croaţia), Nikolov (Lecce, Italia), Spirovski (AEK Larnaca, Cipru), Elmas (Napoli, Italia), Kostadinov (Ruzomberok, Slovacia), Avramovsky (Kayserispor, Turcia), Radesky (Pandev Academy, Macedonia), Hasani (Partizani, Albania)

*Atacanţi: Pandev (Genoa, Italia), Trichkovski (AEK, Cipru), Trajkovski (Mallorca, Spania), Nestorovski (Udinese, Italia), Velkoski (Sarajevo, Bosnia), Stojanovski (Chambly, Franţa)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite