Radu Banciu îl distruge pe Dan Petrescu: „Un cerşetor!“ VIDEO

Radu Banciu îl distruge pe Dan Petrescu: „Un cerşetor!“ VIDEO

Radu Banciu, mereu acid în declaraţii

Aventura antrenorului la Kayserispor, o echipă de duzină în Turcia, a durat doar 44 de zile. Şi a confirmat ceea ce intuise vedeta de la Look Sport şi anume că „Bursucul“ a făcut o alegere proastă, când s-a dus la o formaţie ameninţată cu retrogradarea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dan Petrescu (53 de ani) a pregătit multe echipe în străinătate, însă, cu siguranţă, niciodată n-a făcut o greşeală atât mare precum cea din momentul în care a acceptat să preia Kayserispor. 
 
Când şefii clubului au început negocierile cu tehnicianul român, echipa era chiar pe ultimul loc în Superliga turcă! Până au bătut palma, Kayserispor a obţinut două victorii cu interimarul de pe bancă, iar semnele erau, totuşi, bune că lucrurile se vor îmbunătăţi şi mai mult, sub comanda lui Petrescu. Nu s-a întâmplat însă aşa! „Bursucul“ a rezistat la Kayserispor doar opt partide şi şi-a reziliat contractul, motivând probleme personale, după un bilanţ dezolant: 2 victorii, 3 egaluri, 3 înfrângeri. Golaveraj: 6-9.
 
Cum Radu Banciu prevăzuse o asemenea contraperformanţă pentru Dan Petrescu, în momentul în care acesta a bătut palma cu Kayserispor, acum vedeta de la Look Sport n-a ratat prilejul de a critica, încă o dată, alegerea făcută de fostul tehnician al CFR-ului.
 
Ce a spus Radu Banciu?
 
*Eu sunt unul care a intuit exact traseul lui. Am spus că nu va fi dat afară după un meci sau două. Am zis că va sta un pic. E un antrenor meticulos. Chiar dacă are o particularitate arhaică, fiind un profesor din anii '50, e totuşi rigid, iar această rigiditate te poate salva când te duci într-un campionat din fundul lumii. 
 
*De asemenea, am intuit că va fi dat afară până la urmă, pentru că nu este un tip creativ, valoros. Dacă aş fi jucat la pariuri, prindeam o cotă imensă. Este catastrofal pentru imaginea lui! Şi Dan Petrescu îşi cunoaşte valoarea. Un antrenor care se duce în Turcia s-o preia în timpul unui sezon, ca un cerşetor, pe Kayseri - o echipă care nu există în fotbalul mondial - fără să cunoşti formaţia respectivă... spune despre tine foarte multe!
 
*Degeaba tu te consideri extraordinar în România, unde nu stai de vorbă cu lumea. Un antrenor serios nu poate prelua o astfel de echipă precum Kayseri. E absolut odios!
 
VEZI DECLARAŢIILE FĂCUTE DE RADU BANCIU
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările