Podium pentru România la Campionatul European de Raliuri
0Echipajul format din frații Norbert Maior și Francesca Maior s-a clasat pe locul 2 la ERC3 Junio în Raliul Poloniei, prima etapă din Campionatul European de Raliuri.
Cei doi se află la numai a doua participare în competiția continentală după debutul de anul trecut, de la runda din Ungaria. Din păcate, Simone Tempestini și Sergiu Itu au abandonat încă din prima zi și au continuat în super rally doar pentru teste.
La bordul unui model Peugeot 208 Rally4, Norbert a început excelent raliul și a fost cel mai rapid pe prima probă specială, iar până la final nu a mai cedat podiumul la general. Mai mult, după PS13 a urcat pe 2 la general după ce norvegianul Ola Nore jr a avut probleme și a pierdut aproape 5 minute.
Pilotul în vârstă de numai 22 de ani de la Napoca Rally Academy a încheiat raliul cu stil, așa cum l-a și început. A câștigat super speciala, asigurându-și astfel primul podium din carieră în Campionatul European.
Pe lângă podiumul de la ERC3 Junior, cei doi sportivi tricolori sunt pe 4 în ERC3 și pe 33 în clasamentul general ERC în condițiile în care la start au fost peste 40 de mașini R5 sau Rally2. Victoria la general i-a revenit rusului Alexey Lukyanuk.
Celălalt echipaj tricolor, format din Simone Tempestini și Sergiu Itu, a început la fel de bine etapa din Polonia și se afla pe locul 5 la general după prima probă. Pe PS4, chiar înainte de finalul primei bucle a zilei de sâmbătă, cutia de viteze a mașinii de concurs Skoda Fabia Rally2 Evo a cedat, iar Tempestini a anunțat abandonul.
Duminică, echipajul campion al României a revenit în super rally, dar numai cu obiectivul de a face teste cu mașina. Cu două probe încheiate în Top 10 în ziua de duminică, aceștia și-au anunțat din nou abandonul la PS13, însă sunt gata să își ia revanșa în următoarea etapă, Raliul Letoniei, de la începutul lunii iulie.
Cele două echipaje au fost susținute în Polonia de Federația Română de Automobilism Sportiv și Ministerul Tineretului și Sportului.