Panduru îl pune pe Contra la zid: „Din acel moment, am pierdut meciul!“. Care a fost mutarea greşită a selecţionerului

Panduru îl pune pe Contra la zid: „Din acel moment, am pierdut meciul!“. Care a fost mutarea greşită a selecţionerului

Tătăruşanu a limitat proporţiile scorului cu intervenţiile sale.

Foştii internaţionali, Basarab Panduru şi Dorinel Munteanu, s-au arătat dezamăgiţi de prestaţia tricolorilor la Stockholm.

Cosmin Contra a avut o mutare inspirată contra Suediei, atunci când, imediat după prima repriză, l-a introdus pe Keşeru în locul lui Mitriţă, iar vârful legitimat la Ludogoreţ a redus din handicap, în minutul 58.

Totuşi, a doua schimbare efectuată de Contra, când l-a scos pe Puşcaş şi l-a introdus pe Ianis Hagi, a surprins, mai ales că Puşcaş a dat o fază excelentă la acţiune care a creat golul lui Keşeru.

Până şi Basarab Panduru a acuzat această mutare făcută de Contra într-o analiză oferită pentru Telekom Sport.

Ce au spus Panduru şi Dorinel Munteanu?

*Basarab Panduru: În minutul 45 e o schimbare inspirată. Bineînţeles, nu mai aveai ce pierde. Iese Mitriţă, intră Keşeru şi, din momentul ăla, arătăm bine. Arătăm bine, ne ducem peste ei... Bine, după o perioadă în care ei parcă sunt mulţumiţi cu rezultatul de 2-0. Schimbarea pe care nu am înţeles-o, când iese Puşcaş şi intră Ianis, un mijlocaş, nu pentru că iese un jucător şi intră altul, ci pentru felul în care ai schimbat sistemul. Iese Puşcaş şi intră Ianis Hagi. Din momentul ăla mi se pare că am pierdut jocul. Nu am mai avut putere, nu am mai pus presiune pe adversar. Cred că nu meritam rezultatul de egalitate. Dacă rămâneam în 4-4-2, continuam jocul ăla care mi s-a părut bun dintr-un anumit moment, de prin minutul 50 şi ceva până am dat gol, dacă îl continuam, probabil că da, egalam. Jocul ăla era bun, era ce trebuia să jucăm de la început cu ei.

*Dorinel Munteanu: Mă aşteptam la mai mult în această seară de la echipa naţională a României. Cred că victoria Suediei este meritată, ţinând cont de ocaziile pe care le-am avut şi în general de jocul nostru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: