Emma Răducanu, şocată şi ea de ce a reuşit la US Open: Când credea că va fi eliminată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raducanu

Noua senzaţie a tenisului feminin a ajuns, la New York, din postura ocupantei locului 150 WTA, aflată doar la a doua participare la un Grand Slam.

Emma Răducanu e cea mai slab clasată jucătoare ajunsă în semifinalele US Open, însă, în realitate, probabil are a doua şansă la câştigarea trofeului, după Aryna Sabalenka (2 WTA). 

Iar asta pentru că Emma a avut un parcurs fabulos până acum: trei victorii în calificări, cinci pe tabloul principal. Toate fără set pierdut! Această serie incredibilă, care vine după optimile de la Wimbledon 2021, a surprins-o şi pe Emma. Potrivit Eurosport, postul care transmite US Open, sportiva de 18 ani îşi făcuse planurile pentru o şedere scurtă la New York până după calificări!

Ce a spus Emma Răducanu?

*M-am concentrat în fiecare zi pe ce am de făcut, am luat fiecare meci în parte şi l-am pregătit. Când merg la tot felul de turnee intru cumva pe modul de pilot automat în privinţa rutinelor pe care le dezvolt, recuperându-mă în zilele de pauză. Nu mă aşteptam să fiu aici, chiar nu credeam că pot ajunge atât de departe atât de repede.

*Ca să fiu sinceră, biletele mele de avion erau rezervate pentru finalul calificărilor, aşa că e o problemă pe care iubesc s-o am, să fiu nevoită să-mi anulez zborul ca să rămân aici. Mă bucur enorm de această experienţă. Pe teren mi-am spus că aceasta ar putea fi ultima dată când joci aici, pe Arthur Ashe, aşa că trebuie să profit de şansa pe care o am şi să mă bucur de fiecare minge pe care o joc.

Emma Răducanu, la US Open 2021

 *Turul I (calificări): 6-1, 6-2 cu Schoofs (285 WTA)

*Turul II (calificări): 6-3, 7-5 cu Bolkvadze (167 WTA)

*Turul III (calificări): 6-1, 6-4 cu Sherif (96 WTA)

 *Turul I: 6-2, 6-3 cu Voegele (128 WTA)

*Turul II: 6-2, 6-4 cu Zhang (49 WTA)

*Turul III: 6-0, 6-1 cu Sorribes Tormo (41 WTA)

*Optimi: 6-2, 6-1 cu Rogers (43 WTA)

*Sferturi: 6-3, 6-4 cu Bencic (12 WTA) 

CITEŞTE ŞI:

Noaptea albă a tenisului: Când va ataca Emma Răducanu finala de la US Open

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite