Darren Cahill, „scut“ pentru Federer: Ce a spus despre Roger şi retragerea de la French Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
darren cahill

Elveţianul de 39 de ani a devenit ţinta criticilor, după decizia sa de a renunţa la French Open, după primele trei partide câştigate, fără a avea vreo problemă medicală.

Roger Federer (8 ATP) ar fi putut ajunge, astăzi, la un meci uriaş cu Novak Djokovici (1 ATP), în sferturile de la French Open, însă retragerea sa l-a trimis pe Matteo Berrettini (9 ATP), în faţa liderului mondial.

Modul cum a procedat „FedEx“ a dezamăgit din două motive: în primul rând, elevţianul a lăsat impresia că a desconsiderat turneul parizian. Iar apoi, vorbim şi despre regretele fanilor, care au ratat un duel Federer - Djokovici. Toată această situaţia l-a transformat pe Roger într-o ţintă a criticilor, după cum „Adevărul“ a scris aici. 

În această poveste tocmai s-a implicat şi antrenorul Simonei Halep, după cum a informat Eurosport, postul care transmite turneul de la Roland Garros. Darren Cahill a avut o poziţie interesantă şi a încercat să fie înţelegător cu marele campion elveţian.

Ce a spus Darren Cahill?

*Nu cred că mai există vreun dubiu, Roger putea să se descurce mai bine în situaţia asta, dar să nu uităm nenumăratele rânduri în care a intrat accidentat pe teren sau a încheiat meciurile cu accidentări, totul pentru a nu afecta integritatea turneului, pentru a-i mulţumi pe fani.

*A fost onest, poate chiar prea mult, când a anunţat că are nevoie de meciuri în picioare şi că de asta vine aici. Admit că nu şi-a ales bine cuvintele, dar dacă am fi întrebat înaintea turneului «Îl vreţi pe Roger, chiar dacă sunt şanse să nu poată juca până la capăt?», 1000% am fi spus: «Vă rugăm, invitaţi-l».

*Echilibrul e vital la această vârstă, e o linie fină pe care nu trebuie să o depăşeşti, dacă vrei să concurezi cu cei mai buni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite