Messi şi Barcelona, culisele unui divorţ cu scandal! Motivele pentru care fotbalistul vrea să părăsească clubul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Messi

Vestea plecării iminente a lui Messi de la Barcelona face vâlvă de doar de câteva zile, dar neînţelegerile dintre legenda catalanilor şi conducere au început cu mai mult timp în urmă

Amănuntele disensiunilor dintre Messi şi Barcelona încep să iasă la iveală. Presa din Spania şi Argentina încearcă de desluşească cauzele care stau în spatele deciziei lui Leo Messi de a pleca de la gruparea catalană, echipă pentru care a jucat neîntrerupt în ultimii 17 ani

Ziariştii spanioli scriu că Messi încearcă, prin cererea sa de reziliere unilaterală a contractului cu FC Barcelona, să forţeze demisia preşedintelui clubului Josep Josep Maria Bartomeu. Disensiunile dintre Messi şi Bartomeu au o istorie mai îndelungată, ele începând în 2017. Mundo Deportivo a scris că două dintre problemele care au erodat legătura dintre cei doi au fost ratarea readucerii lui Neymar de la PSG şi felul în care s-a făcut venirea lui Griezmann de la Atletico Madrid. De asemenea, sursa citată speculează că simpla demisie a actualului preşedinte ar fi suficientă ca pentru ca argentinianul să se răzgândească. 

Acestor nemulţumiri li se adaugă cele de ordin competitiv, declinul Barcelonei, fără trofeu în acest an, pentru prima dată în 12 sezoane, fiind mai acut decât oricând, iar perspectivele de remediere a situaţiei fiind mai mult pesimiste. 

Pe de altă parte, presa din ţara natală a fotbalistului, Argentina, susţine că picătura care a umplut paharul şi l-a convins pe Messi că este timpul să îşi caute altă echipă  a fost o frază rostită de noul antrenor Ronald Koeman. "Privilegiile s-au terminat, voi fi inflexibil, trebuie să ne gândim la echipă", ar fi spus Koeman, care l-ar fi pus în fruntea listei de plecări pe uruguayanul Luis Suarez, bun prieten cu starul argentinian. Mai mult, pe lângă hotărârea lui Koeman de a se despărţi de Luis Suarez, olandezul ar vrea să îi înlăture şi pe Jordi Alba şi Arturo Vidal, alţi doi jucători cu care Messi se înţelege foarte bine.

Deşi Barcelona susţine că înţelegerea actuală cu Messi este valabilă până în 2021, iar clauza de reziliere este de 700 de milioane de euro, situaţia contractuală este tulbure. Fotbalistul încearcă să se prevaleze de o altă clauză din contract, care i-ar permite ruperea unilaterală a înţelegerii, doar că, se pare, aceasta ar fi expirat la începutul lunii iunie.

Între timp, marţi seara, argentinianul a înştiinţat oficial, prin fax, clubul de intenţia sa de a pleca, în următoarea perioadă. Potrivit jurnaliştilor spanioli, Messi e atât de hotărât, încât nici nu va mai efectua vizita medicală, alături de lotul Barcelonei, în acest weekend. Şi nici nu va mai face vreo şedinţă de pregătire, alături de catalani! 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite