Craiova: Răducu a venit la Universitatea să capete experienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Răducu
Sorin Răducu

Fundaşul adus de Știinţa în această iarnă de la FC Caracal, Sorin Răducu, este conştient că va prinde cu greu un post de titular la echipă, chiar dacă nu are prea mulţi concurenţi.

Jucătorul de 20 de ani spune că aşteaptă să capete mai multă experienţă, iar apoi să primească o şansă. „Primul lucru pe care mi-l doresc este să fiu sănătos, e esenţial pentru mine să mă feresc de accidentări sau să încep cu stângul, cu fel de fel de ghinioane. Dacă voi fi disponibil, voi încerca să demonstrez că merit să fiu aici, că nu s-a făcut o greşeală prin aducerea mea. Mă voi strădui să arăt că sunt demn de Universitatea, deşi nu mulţi mă consideră un fotbalist suficient de bun pentru acest nivel. Vreau să capăt experienţă, să progresez, fiindcă am destule de pus la punct. Recunosc că mi-ar plăcea să am o carieră îndelungată la acest club şi să obţin performanţe, însă revin repede cu picioarele pe pământ. Este foarte greu, trebuie să ieşim din această zonă apăsătoare din clasament, să încheiem campionatul actual cu bine şi vom vedea apoi“, a declarat Răducu pe site-ul oficial al clubului.

Dacă voi fi serios, voi munci şi voi face tot ce mi se cere din partea staffului tehnic, poate că voi fi recompensat şi cu o ocazie de a juca la un moment dat“, a adăugat Sorin Răducu.

O clasare undeva la mijlocul ierarhiei se poate realiza, sunt convins. Avem nevoie de o pregătire bună de iarnă, de care cred că se va ocupa cu succes staff-ul olandez, iar dacă vom elimina erorile din tur, putem avea parte de linişte şi de încredere pentru a pregăti sezonul viitor“, a încheiat fundaşul oltean.

Alb-albaştrii se vor pregăti la Craiova până pe 25 ianuarie, când vor pleca pentru două săptămâni în Antalya, unde vor disputa şi câteva partide amicale, nestabilite încă. Jocul cu Sturm Graz, anunţat pe site-ul oficial al clubului austriac, a picat, în locul oltenilor fiind preferaţi ploieştenii de la Astra.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite