Cornel Dinu, ameninţat ca-n filmele cu mafioţi: „Dacă nu-şi închide gura aia spurcată...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Dinu şi-a făcut mulţi duşmani după ultimele ieşiri regretabile
Cornel Dinu şi-a făcut mulţi duşmani după ultimele ieşiri regretabile

În lipsa competiţiilor sportive, în România am ajuns să asistăm la episoade jenante care, în mod normal, n-ar trebui să aibă nimic în comun cu acest domeniu de activitate.

La 71 de ani, Cornel Dinu a ajuns să se remarce doar prin ieşiri triste în public. Mai întâi, a „pătat“ o bucată importantă din istoria clubului Dinamo, după cum „Adevărul“ a scris aici, iar apoi, în urmă cu câteva zile, a „reuşit“ performanţa de a jigni, grav, nişte oameni care au însemnat, la rândul lor, ceva pentru formaţia din „Ştefan cel Mare“.

Chiar dacă, de fiecare dată, Dinu, trezit la realitate, a încercat să bage mizeria vârsată pe sub preş, din păcate, aceste ieşiri oribile i-au stricat deja imaginea. Şi, au stârnit reacţia unor oameni care au „antrenamentul“ comportamentului golăneşti. De aceea, nu e de mireare că Giovanni Becali, într-un interviu acordat pentru prosport.ro, a trecut la ameninţări la adresa „Procurorului“.

Ce a spus Ioan Becali?

*Mă aştept la orice de la Cornel Dinu. Filmare asta e nimic pe lângă ce a făcut el la viaţa lui. Asta e nimic pe lângă ce a spus. Ăsta este acel Cornel Dinu care vrăjeşte cu acele cuvinte frumoase şi cu cultura lui. Aţi văzut ce cultură are.

*Asta (n.r înjurăturile lui Dinu) era de mine, pentru că nu am nici liceu. El are 2-3 facultăţi! Asta e nimic pe lângă ce ştiu eu, e floare la ureche. E diavol, e Satana. I-a trădat pe toţi. A vorbit urât şi despre mine. Aş putea face 1.000 de cărţi despre el! Hristo Stoichkov a vrut să îl dea în judecată. Eu i-am zis că nu are importanţă, că e nimeni ca să îl dea în judecată. 

*Nu aveam nicio relaţie cu el. Ce era el la Dinamo? Era antrenor. Ce treabă aveam eu cu un antrenor? Nu credeţi ce spune Dinu. Dacă nu îşi bagă minţile în cap şi nu îşi închide gura aia spurcată, atunci eu mă angajez să spun lucruri care nu o să îi convină.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite