Arbitrul care a „furat-o“ pe Dinamo, terorizat: A cerut ajutorul poliţiei!

Arbitrul care a „furat-o“ pe Dinamo, terorizat: A cerut ajutorul poliţiei!

Marcel Bîrsan e purtător de ecuson FIFA

Marcel Bîrsan (39 de ani) trăieşte un coşmar, după ce a făcut prăpăd la Cluj, stricând meciul CFR - Dinamo (1-0) prin deciziile sale greşite.

Marcel Bîrsan a devenit, în ultimele ore, „oaia neagră“ a arbitrajului românesc! Iar asta pentru că prestaţia sa catastrofală de la Cluj a distrus ultimul meci din etapa cu numărul 29.
 
Deşi a greşit flagrant, în ambele sensuri, Bîrsan a lăsat impresia că erorile comise de el au afectat mai mult Dinamo. Asta deoarece, formaţia din „Ştefan cel Mare“ a fost nevoită să joace mai bine de o repriză în 9 oameni! Potrivit prosport.ro, Bîrsan i-a scos din sărite pe fanii „câinilor“ care, în ultimele ore, l-au ameninţat, trimiţând mai multe mesaje pe telefonul centralului bucureştean!
 
Speriat de această situaţie, Bîrsan s-ar fi dus la poliţie, pentru a depune plângere. Drept urmare, locuinţa sa din sectorul 3 e acum sub supravegherea poliţiştilor.
 
„Adevărul“ a scris aici, pe larg, despre valul de indignare din fotbalul românesc, după ceea ce s-a întâmplat la meciul CFR Cluj - Dinamo, scor 1-0.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările