Andreescu, coşmarul continuă: S-a făcut de râs şi la Wimbledon! Cifrele ei din ultimii doi ani sunt şocante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreescu

Bianca încheia seria Grand Slam-urilor din 2019 cu un triumf spectaculos, la US Open. Cam de atunci a început prăbuşirea ei incredibilă.

Bianca Andreescu (21 de ani, 7 WTA) merge pe urmele unei alte sportive din Candada, destul de promiţătoare, la un moment dat. Vorbim despre Eugenie Bouchard (27 de ani) care, în octombrie 2014, a ajuns până pe locul 5 în lume. Astăzi, Bouchard se zbate în anonimat, ocupă poziţia 114 WTA, cu o singură prezenţă pe tabloul principal al unui Grand Slam, în 2020 şi 2021!

Revenind la Andreescu, aceasta încă se menţine în Top 10, însă datorită pandemiei care a „înghetat“ clasamentul mult timp. Pentru că, strict din punct de vedere al rezultatelor, „Bibi“ e un dezastru! N-a jucat deloc în 2020, accidentată fiind, iar în 2021 are 12 victorii în 19 meciuri.

Şi tocmai a părăsit Wimbledon 2021, în turul I, cu un eşec usturător: 2-6, 1-6 cu Alize Cornet (58 WTA). 

Bianca îşi continuă astfel seria catastrofală din ultima perioadă: 6 meciuri, 1 victorie, 5 înfrângeri!

Iată rezultatele lui Andreescu, în acest an, în turneele de Grand Slam:

*Australian Open: Turul II

*French Open: Turul I

*Wimbledon: Turul I

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite