Anamaria Prodan, mahalagioaica numărul 1: Declaraţii scârboase după un meci banal

Anamaria Prodan, mahalagioaica numărul 1: Declaraţii scârboase după un meci banal

Anamaria Prodan, un personaj grotesc din fotbalul românesc

Anamaria Prodan (47 de ani) e genul de om despre care, atunci când deschide gura, poţi să spui atât: „Mi-e ruşine de ruşinea lui“.

Pe lângă faptul că se laudă până cade în penibil - „Eu sunt numărul 1 din toate punctele de vedere. E firesc să se vorbească de mine. Îmi place tare chestia asta!“ - impresarul care, de câteva luni, s-a implicat şi în clubul Hermannstadt, are şi un limbaj groaznic. 

De fapt, acest limbaj folosit de Anamaria Prodan o face, într-adevăr, numărul 1 la un singur capitol din fotbalul românesc: Mahalagioaca numărul 1!

Ultima dovadă în acest sens e modul în care s-a dezlănţuit după partida Hermannstadt - FC Botoşani, scor 2-1. Totul a pornit după ce finanţatorul moldovenilor, Valeriu Iftime, şi fostul arbitru internaţional, Ion Crăciunescu, au semnalat probleme legate de arbitraj în acest meci, care ar fi favorizat formaţia sibiană. 

Iftime, la rândul său, a folosit un limbaj sub orice critică la adresa centralului Andrei Chivulete, pentru care merită să fie pedepsit de Comisia de Disciplină. Totuşi, conducătorul Botoşaniului n-a pomenit nimic despre Anamaria Prodan. Iar Ion Crăciunescu, care de curând a împlinit 70 de ani, s-a referit la penalty-ul din care a câştigat Hermannstadt şi care, în opinia sa, s-ar fi acordat în mod eronat.

Dacă declaraţiile lui Iftime despre centralul Andrei Chivulete au fost, într-adevăr, lipsite de bun simţ, în schimb, ce a zis Crăciunescu la Digi Sport n-a depăşit nicidecum sfera unei analize sportive.

Afirmaţiile făcute de cei doi au stârnit o reacţie dezgustătoare din partea Anamariei Prodan, publicată de gsp.ro.

„Se plang ca femeile la menopauză“

„Mie îmi sunt dragi Iftime şi Crăciunescu, dar ei se plang ca femeile la menopauză. Cum e să vorbesc eu acum după ce am citit cartea lui Dinu despre Crăciunescu, care fugea prin păduri să ia banii de la Bernard Tapie? (n.r. - fost conducător la clubul Marseille). Păi, ne jucăm aşa cu cuvintele? Mie îmi place să vorbesc cu bărbaţii, nu cu femeile! Repet, îmi sunt dragi amândoi, dar la meciul trecut cu Iaşi a uitat Iftime cum a greşit arbitrul? Cum era sa ţipăm toţi ca a cumpărat arbitrajul?“, şi-a început Anamaria Prodan tirada.

„Ce e funny (n.r. - amuzant) e că toţi vorbesc pe la TV, că dacă stau faţă-n faţă cu mine e deranj... Zâmbesc în faţa mea şi se uită lung! Cumpăraţi VAR (n.r. - sistemul de arbitraj video), ca să nu mai plângă femeile fotbalului românesc. Cât despre Hermannstadt, Ruben (n.r. - antrenorul Ruben Albes), echipa şi acţionarii sunt prea buni pentru a se împiedica de câteva femei plângăcioase“, a încheiat Prodan pe acelaşi ton lipsit de orice urmă de bun simţ. 

„Suntem ca ţiganii“

Lipsită de scrupule, Anamaria şi-a continuat şi ieri declaraţiile urâte, lăsând impresia că e un om scăpat de sub control. „Suntem ca ţiganii. Când te ajută e bine, când nu te mai ajută, spui că nu te ajută niciodată. Când lumea te face handicapat şi nesimţit, reacţionezi. Să audă tot fotbalul românesc ce spun eu acum. S-a ajuns la un nivel de golănie fără precedent. Comisiile astea ce fac?! De ce nu intervin?!“, a spus Prodan la Pro X.
Hermannstadt fură împotriva oricărei echipe. Andrei Chivulete e complet tâmpit şi idiot sau e făcătură. Punct. Înnebunesc! 
Valeriu Iftime finanţator FC Botoşani
 
De când s-a dus Anamaria Prodan la Sibiu a făcut treabă foarte bună. În ceea ce priveşte arbitrajul, sunt nişte vârtejuri acolo... Pentru ce să fie penalty acolo? Că nu înţeleg, e un duel corp la corp. 
Ion Crăciunescu fost arbitru internaţional
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările