Pentru cine devine obligatorie doza booster din februarie

Pentru cine devine obligatorie doza booster din februarie

Autorităţile speră ca boosterul obligatoriu să revitalizeze campania de vaccinare

Persoanele pentru care au trecut mai mult de 9 luni de la efectuarea dozei doi a vaccinului anti-COVID ar trebui să-şi facă doza booster până la 1 februarie, pentru că de la această dată va expira certificatul digital pentru cei care nu au doza a treia, a declarat ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cine s-a vaccinat în august, de exemplu, nu trebuie să-şi facă vaccin pentru că nu au trecut 9 luni de vaccinarea cu a doua doză. (...) Certificatul de călătorie e valabil după încheierea schemei de vaccinare de 270 de zile, iar doza booster prelungeşte pe termen nedefinit valabilitatea acestuia”, a adăugat el. 

Este vorba de o directivă europeană, a explicat Rafila. Măsura se aplică deocamdată doar pentru călătorii între statele UE, nu şi în interiorul ţării. În ţara noastră, o astfel de decizie va fi luată de CNSU, în cazul în care situaţia epidemiologică o va impune, a precizat ministrul.

„S-ar putea să avem o oarecare revitalizare a campaniei de vaccinare dacă după data de 1 februarie va intra în funcţiune mecanismul european, directiva europeană: valabilitatea certificatului de vaccinare este prelungită dacă persoanele se vaccinează cu doza booster într-un interval care să nu depăşească 9 luni de la încheierea vaccinării”, a sus Alexandru Rafila.

Conform cifrelor oficiale, 5,26 de milioane de persoane sunt eligibile în acest moment în România pentru doza booster pentru că au cel puţin 4 luni de la prima schemă de vaccinare. Dintre acestea, 42,85% dintre persoanele eligibile pentru doza 3 au făcut boosterul. Pe de altă parte, din totalul persoanelor vaccinate în România cu cel puţin o doză, 28% au primit şi doza booster, mai spune coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Ministrul Alexandru Rafila a mai spus că 2022 ar urma să fie anul în care „vom încheia această urgenţă medicală”. „Istoria naturală a pandemiilor demonstrează că aşa se întâmplă: cu cât transmisibilitatea unei tulpini creşte, scade patogenitatea. Ceea ce se întâmplă cu această tulpină, Omicron, demonstrează că aşa este şi mi-e greu să cred că vom mai asista la un număr mare de cazuri cu o tulpină care să fie mai patogenă decât Omicron. E posibil să apară variante mai patogene, dar cu transmisibilitate scăzută şi atunci o să discutăm despre o manifestare de tip endemic, nu epidemic”, a adăugat el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările