Omicron, mai contagioasă decât Delta. Cum va arăta Valul 5 în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua variantă a SARS-CoV-2 a fost denumită Omicron Foto: Shutterstock
Noua variantă a SARS-CoV-2 a fost denumită Omicron Foto: Shutterstock

Noua variantă de SARS-CoV-2  – Omicron – cumulează zeci de mutaţii la nivelul proteinei S, care ameninţă protecţia oferită de anticorpii obţinuţi prin vaccinare sau prin boală. Specialiştii spun că este foarte posibil ca următorul val să fie produs de Omicron, iar acest lucru va însemna un dezastru în România pentru că va produce de două ori mai multe cazuri, de două ori mai repede decât Delta.

Pandemia de COVID-19 nu ne lasă nicio clipă de răgaz. Noua variantă – denumită Omicron – pare a fi una mult mai contagioasă decât cele de până acum şi reuşeşte să dea infecţii atât la persoanele trecute prin boală, cât şi la cele vaccinate, a declarat col.dr. Valeriu Gheorghiţă, medic primar de boli infecţioase, coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare anti-COVID-19. 

„Noi deja vorbim de o variantă sud-africană, de varianta beta SARS-CoV-2, de aceea cred că e bine să rămânem la definiţia şi varianta de Omicron pentru a nu fi confundată cu varianta anterioară sud-africană SARS-CoV-2. Ce ştim în momentul de faţă este că este una din cele mai interesante variante de SARS-CoV-2, în sensul în care există acumulate peste 30 de mutaţii la nivelul proteinei Spike, lucru nemaiîntâlnit până la acest moment. Să avem atâtea mutaţii acumulate pe aceeaşi tulpină virală, dintre care mai mult de jumătate sunt în zona critică a zonei Spike, exact în zona în care se leagă anticorpii neutralizanţi, anticorpii care apar atât după vaccin, cât şi după boala naturală”, a spus Valeriu Gheorghiţă. 

Acesta a precizat că noua variantă a apărut în Africa de Sud când această ţară ieşea din valul al patrulea al pandemiei. 

„Din acest punct de vedere, sunt indicii importante că această variantă virală ar reprezenta într-adevăr o variantă de scăpare de sub acţiunea neutralizantă a anticorpilor, ceea ce reprezintă o problemă, dacă luăm în calcul eficienţa vaccinurilor. Un al doilea indiciu este legat de contagiozitate. În momentul în care în Africa de Sud s-a observat o creştere importantă a numărului de cazuri, Africa de Sud tocmai ieşea din valul 4 generat de varianta Delta. Peste 60% din populaţia din Gauteng are anticorpi ca urmare a trecerii prin boală, deci pare că este o variantă cu o contagiozitate crescută care scapă de sub protecţia anticorpilor şi reuşeşte să dea infecţii atât la persoanele care au trecut prin boală, cât şi la persoanele care au fost vaccinate”, a mai spus specialistul. 

Protecţie în faţa formelor severe 

Acesta a adăugat că, din datele existente până acum, noua mutaţie are capacitatea de a-i reinfecta atât pe cei imunizaţi prin vaccin, cât şi pe cei trecuţi prin boală: „Dar trebuie să ţinem cont de un aspect. Persoanele care au istoric de trecere prin boală sau care au fost vaccinate sunt mult mai bine protejate în faţa formelor severe. Este puţin probabil ca la aceste categorii de persoane această variantă să genereze cazuri severe de boală. Noi estimăm că se va menţine protecţia faţă de formele severe, chiar dacă nu vom avea o protecţie ridicată faţă de infecţie. Este important să luăm în calcul şi alte măsuri de limitare a răspândirii infecţiei. Ne aşteptăm ca în cazul acestei variante, Omicron, persoanele care sunt vaccinate cu schemă completă, cu atât mai mult persoanele care îşi vor efectua doza de booster pentru consolidarea răspunsului imun, vor fi protejate pentru forme severe de boală, pentru risc de îmbolnăvire”. 

Şeful Moderna: Nu va fi bine 

La rândul lui, şeful producătorului de vaccinuri Moderna, Stéphane Bancel, a avertizat că este puţin probabil ca actualele vaccinuri anti-COVID-19 să fie la fel de eficiente împotriva variantei Omicron precum sunt faţă de versiunea Delta. „Nu există o lume, cred, în care (eficienţa) să fie la acelaşi nivel pe care l-am avut cu Delta. Cred că va fi o scădere materială. Nu ştiu cu cât, pentru că trebuie să aşteptăm datele. Însă toţi oamenii de ştiinţă cu care am vorbit spun «asta nu va fi bine»”, a spus Bancel. 

Jurma: Valul 5 ne va lovi ca un trăsnet 

Cercetătorul Octavian Jurma a apreciat că, în noul context oferit de varianta Omicron, valul 4 al pandemiei caracterizat prin prevalenţa variantei Delta a lovit precum un tsunami, însă valul 5 ne va lovi dintr-odată. 

Octavian Jurma explică faptul că există semne că Omicron se răspândeşte cu rapiditate în Europa şi, prin urmare, este foarte posibil că următorul val va fi produs de Omicron: „Dacă Delta a produs un asemenea dezastru în România cu un avantaj de 50% faţă de Alpha, vă imaginaţi ce ravagii poate face Omicron cu un avantaj de „doar” 100% faţă de Delta? Dacă Delta avea nevoie de 1-2 minute la o distanţă sub 2 metri să producă infectare, Omicron va avea nevoie de mai puţin de 1 minut. Vă imaginaţi cum va arăta un val 5-Omicron în aceste condiţii în România, dacă va produce de 2 ori mai multe cazuri, de 2 ori mai repede decât Delta? «Specialiştii» preşedintelui nici nu o să aibă timp să îi scrie discursul «sunt îngrijorat» şi va fi gata valul”, a subliniat cercetătorul.

Acesta recomandă vaccinarea pentru cei care au trecut prin boală şi doza de booster pentru cei cu schemă completă, alături de distanţare şi de purtarea măştii. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite