Nazistul din Târgu-Mureş: cum e comentată propunerea edilulului mureşean de a controla natalitatea în rândul romilor

Nazistul din Târgu-Mureş: cum e comentată propunerea edilulului mureşean de a controla natalitatea în rândul romilor

„Sub aceste sloganuri, drepturile omului sau rasism, se ascund marile ticăloşii în sensul că te opresc să faci ceea ce trebuie făcut”, a declarat Daniel Florea, primar Târgu Mureş

Cu şase luni înainte de alegerile locale, primarul oraşului Târgu-Mureş din partea ALDE, Dorin Florea, declară public că îşi doreşte ca statul să decidă cine poate deveni părinte în baza unor condiţii precum venit sau educaţie. Sociologii şi membri organizaţiilor pentru Drepturile Omului susţin că aceste politici sunt rasiste şi discriminatorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Toate cuplurile care vor să facă un copil ar trebui supuse unei anchete sociale, în cadrul căreia să demonstreze că deţin un loc de muncă, o locuinţă stabilă, că au o situaţie financiară acceptabilă, un nivel de educaţie minim stabilit prin lege şi vârsta minimă la care un adult să devină părinte. Cel puţin aşa propune primarul ALDE al oraşului Târgu-Mureş, Dorin Florea. „În cazuri excepţionale, în care totuşi un cuplu care nu îndeplineşte condiţiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul şi să-i ofere condiţiile corespunzătoare pentru dezvoltare ( igienă, educaţie, hrană). În acest caz, indemnizaţia nu ar mai fi acordată părinţilor. Aceştia vor avea însă posibilitatea de a-şi recupera copilul, după ce vor îndeplini condiţiile prevăzute mai sus”, a scris edilul pe Facebook. Primarul susţine că această politică vine în contextul în care familiile defavorizate din România, unde părinţii sunt „apţi de muncă, dar nu vor să muncească, aduc pe lume copii cu un singur scop, să aibă o sursă de venit (ajutoarele sociale de la stat - n.r.).”

Precizările
 
Ulterior, primarul a revenit cu o serie de precizări, subliniind că proiectul său priveşte comunitatea romă din oraş, despre care a susţinut că trăieşte doar din „furăciuni şi tâlhării”. „Problema ţiganilor este una dintre cele mai mari ale României, nu s-au încercat metodele corecte prin care să aibă loc o inserare socială a lor. Cu banul distrugi tot, cheamă-l la muncă, cheamă-l undeva să îi dai să câştige într-un mod onest, te sfidează. Noi ne jucăm cu o bombă socială care va exploda în scurt timp. Ce se întâmplă în comunităţile mici, unde oamenii nu merg la muncă, totul este la furăciuni, la tâlhării. Dacă se realizează programul pe care îl propun eu şi le spui că nu fac copii pentru bani, va prinde contur şi programul de contracepţie, va fi coadă la prezervative”, a precizat Dorin Florea.  „A venit la noi să ceară o locuinţă o femeie de 20 de ani, cu trei copii şi fără loc de muncă. Soluţia ar fi să nu mai facă copii. De ce o familie normală, cu educaţie nu face 10 copiii? Ei (săracii şi romii - n.r.) fac copii doar pentru o sursă de venit. E un subiect sensibil, noi  l-am tratat corespunzător”, a explicat ieşirea primarului  Cosmin Blaga, purtătorul de cuvânt al primăriei.
„Oare câţi dintre noi am fi de acord ca un funcţionar de stat să decidă dacă avem voie să facem copii sau nu? Sau ca decizia noastră de a avea un copil să fie condiţionată de decizia de a urma cursurile unei facultăţi?”
Vladimir Ionaş, sociolog
O politică rasistă, de sorginte nazistă
 
Propunerea autorităţilor din Târgu-Mureş a fost însă criticată dur de sociologi şi experţi în domeniul discriminării, care au catalogat-o  drept rasistă, fiind comparată cu măsurile impuse de Germania Nazistă. „Istoria este plină de astfel de idei, şi ştim prea bine unde sfârşesc ele. Din păcate la acest lucru se ajunge când se urmăreşte antagonizarea societăţii. Nu putem transforma actul procreării într-un aviz primit de la o castă superioară, de preferabil albă şi educată. Propunerea este pur şi simplu o nebunie, este de părere sociologul Gelu Duminică. 

Activiştii romi sunt revoltaţi de declaraţia primarului. „Nu mă surprinde acest tip de discurs pentru că nu este prima oară când o persoană publică sau politică din România are acest gen de discurs. Mă revoltă declaraţia primarului şi aştept ca autorităţile să-l sancţioneze drastic. E-Romnja a făcut multă presiune pentru acces facil al contracepţiei în comunităţi marginale. Soluţia este introducerea educaţii sexuale în şcoli”,    explică coordonatoarea Departamentului „Femei rome şi participare”, Asociaţia E-Romnja, Anca Nica.  

La rândul lui, sociologul Vladimir Ionaş aminteşte că statul are propriile instituţii care ar trebui să aibă grijă ca aceşti copii să nu fie exploataţi de către părinţii lor. „Care altul este rolul Direcţiilor de Protecţia Copilului? Alocaţiile copiilor reprezintă un drept constituţional, iar în ţara unde învăţământul este obligatoriu statul are obligaţia să se asigure că toţi copiii merg la şcoală. Din păcate, statul nostru nu este unul cu instituţii puternice, însă aceste probleme nu se rezolvă cu acest tip de măsuri populiste. Este o tâmpenie să crezi că nu ai canalizare în oraş pentru că o tânără de 20 de ani are trei copii şi niciun loc de muncă. Din păcate, acest tip de discurs rasist prinde în societăţile sărace, unde există un înalt grad de frustrare. Oamenii sunt săraci şi vor considera nedrept ca unii să primească acest tip de ajutoare. Aşa că un politician abil va şti să le ofere un duşman, de preferabil o minoritate, pe care să-l urască. E uşor să creezi astfel emoţie, mai ales când ura faţă de cel diferit este atât de prezentă într-o societate”, este de părere sociologul. 

 „Este o tehnică electorală de secol XX, primarul foloseşte tehnicile eugeniste şi naziste pentru a-şi face reclamă astăzi într-un context social care îi permite asta: subiectul «ţigan» va determina întotdeauna sentimente şi nu raţiune, iar primarul pompează tocmai pe aceste prejudecăţi. În realitate, acest primar nu îşi doreşte altceva decât să fie primar. Declaraţia sa este rasistă deoarece etnicizează raporturile publice ale unei instituţii. Ce propune el este o purificare socială şi etnică”, arată şi activistul pentru drepturile omului, Ciprian Necula.
 
Primarul recidivist
 
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în privinţa declaraţiilor primarului municipiului Târgu-Mureş, preşedintele instituţiei Asztalos Csaba, nedorind să se antepronunţe a notat totuşi cu ironie că „se pare că toate problemele din Târgu-Mureş au fost soluţionate şi acum ... cea mai mare problemă a oraşului este legată de strategiile naţionale de îmbunătăţire a natalităţii şi tot ce ţine de alocaţia de stat pentru copii”. Trebuie subliniat că Dorin Florea nu este la prima abatere. În anul 2013, acesta a făcut o serie de declaraţii care încălcau dreptul la demnitate al comunităţii rome în cadrul unei conferinţe de presă, fiind amendat de către CNCD cu 4.000 de lei. „Doresc să fie prezentată adevărata problemă a României, gravă – şi anume modul în care ţara nu ştie să-şi gestioneze problema ţiganilor. (…) Este o problemă pe care eu o consider problema majoră a României”, declara primarul acum 7 ani. Tot în acelaşi an, a fost amendat cu 1.000 lei de către consiliu, tot pentru discriminarea unei persoane maghiare.
 
Părerile sunt împărţite
 
Ideea propusă de primarul municipiului Târgu-Mureş a stârnit, aşa cum era de aşteptat ,o dezbatere aprinsă. „Adevărul” a cerut părerea mai multor persoane din diferite categorii socio-economice cu privire la propunerea primarului.  „Este clar că abuzul banului public de către cei care fac copii numai ca să trăiască din alocaţie trebuie descurajat. Se pot face paşi serioşi, dacă se vrea, fără să fie implicată sau menţionată etnia care practică cel mai mult acest abuz. Întâi, ar trebui limitat ajutorul la maximum trei copii numai pentru cei cu veniturile foarte mici. Ar trebui cât mai puţini bani cash plătiţi părinţilor, alocaţia ar trebui să acopere servicii şi produse strict necesare vieţii copilului, nu părinţilor, deci de exemplu s-ar deschide credit la magazinul din sat pe baza alocaţiei şi se pot comanda numai produse pentru copii (nu alcool, nu ţigări etc). Asta implică puţin mai multă organizare, unde noi nu stăm bine deloc, mai ales în zonele rurale”, este de părere unul dintre cititorii noştri.
 
Elena Ilie, 52 ani, care are studii medii şi trăieşte în mediul urban, spune că nu poţi să-i impui omului să aibă facultate, casă pentru a face copii. „Nici eu nu sunt de acord ca unii copii să se nască în sărăcie, dar e o diferenţă mare între a responsabiliza şi a interzice. Sunt oameni săraci care fac orice pentru copiii lor, au grijă de ei. Nu despre asta e vorba când îţi planifici o familie, nu o faci după criterii financiare sau educaţionale”. 
 
Până la 42 de ani, o femeie din Argeş a născut de 20 de ori
 
O femeie de 42 de ani, din Argeş, a născut de 20 de ori şi este mama cu cei mai mulţi copii din România. Primul copil a fost adus pe lume pe când avea 19 ani şi de atunci a născut aproape în fiecare an. Cel mai mare copil al Georgianei Văcaru este un fiu 23 de ani, iar cea mai mică este fiica pe care a născut-o în primele zile ale anului 2020, potrivit Realitatea de Argeş. Familia Văcaru, din comuna Stoeneşti, satul Coteneşti, este cea mai numeroasă din România. Georgiana a fost însărcinată aproape în fiecare an, în ultimele două decenii, iar toţi cei 20 de copii sunt sănătoşi. Fiul de 23 de ani şi-a întemeiat deja propria familie. Familia trăieşte într-o casă cu opt camere, în care părinţii au amenajat dormitoare cu paturi suprapuse. Primăvara şi toamna, tatăl pleacă la muncă, în străinătate, dar alocaţiile copiilor rămân principalul venit al familiei. Femeia spune că familia ei ar putea deveni mai numeroasă. „Dacă Dumnezeu îmi mai dă copii, nu îi oprim, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla”, a declarat Georgiana Văcaru pentru sursa citată. Medicii spun că este sănătoasă şi capabilă să mai nască.
 
Precedentul slovac. Scandalul sterilizărilor forţate în rândul femeilor de origine romă
 
În 2011, ministrul Muncii din Slovacia, Josef Mihal, a propus oferirea de contraceptive şi sterilizare gratuită voluntară pentru femeile cele mai sărace din ţară, măsură ce a fost repede abandonată după ce apărătorii drepturilor omului au susţinut că le-ar viza în mod deosebit pe cele de etnie romă.  Scandalul venea după ce  în noiembrie 2011, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat Slovacia pentru sterilizarea forţată a unei femei de etnie romă, într-un spital din oraşul Presov. Procedura avusese loc în 2000, şi, potrivit avocaţilor femeii, cazul nu era unic în Slovacia. Sterilizarea forţată a fost realizată când femeia a venit să nască al doilea copil, în spitalul respectiv. Potrivit declaraţiilor sale, doctorii i-au cerut să semneze o „cerere“ de sterilizare, în timpul travaliului, spunând că, dacă nu semnează, riscă să moară la următoarea naştere. În ciuda faptului că nu ştia ce înseamnă sterilizare, femeia a semnat, de frică, mai ales că urma să fie supusă unei operaţii de cezariană. Din 2004, femeia şi-a căutat dreptatea prin tribunalele slovace, dar plângerile sale au fost respinse de fiecare dată, inclusiv de Curtea 
 
Supremă de Justiţie. Judecătorii CEDO au decis că au fost încălcate drepturile femeii privind protecţia faţă de tratamentul inuman şi degradant, dreptul ca protecţia familiei şi vieţii private. În plus, ei au respins poziţia statului slovac, potrivit căruia operaţia a fost realizată din „motive medicale", precizând că sterilizarea nu este o operaţie care să salveze viaţa. Statul slovac a fost nevoit să-i plătească femeii o compensaţie de 31.000 de euro şi să-i acopere toate costurile de judecată. Autorităţile din Slovacia au fost nevoite să facă  o nouă investigaţie asupra acuzaţiilor că peste 100 de femei de etnie romă au fost sterilizate împotriva voinţei lor. Investigaţia  a început în urma unui raport redactat de două grupări pentru drepturile omului, în care se afirma că 110 femei de etnie romă au fost sterilizate împotriva voinţei lor la spitale din estul Slovaciei, începând din 1989. Raportul se baza pe interviuri cu medici, cu reprezentanţi ai autorităţilor medicale şi cu femei din comunitatea romă. Ministrul slovac al Sănătăţii a afirmat săptămâna aceasta că nu există dovezi concrete că s-au făcut sterilizări forţate.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: