Meserie nouă în Parlament: Paznici la sinucigaşi!

Meserie nouă în Parlament: Paznici la sinucigaşi!

Trei angajaţi de laPază veghează permanent balcoanele la Camera Deputaţilor

De la incidentul de anul trecut, când un angajat al TVR s-a aruncat de la balconul Camerei Deputaţilor, măsurile de siguranţă au fost drastic întărite. O armată de angajaţi stă la pândă ca nu cumva gestul să se repete.

Când s-a stins emoţia gestului lui Adrian Sobaru, care s-a aruncat din balconul plenului peste deputaţi, conducerea Camerei a restricţionat o perioadă accesul oricărei persoane în balcoanele sălii de şedinţă.

S-a căutat îndelung o soluţie, una dintre variante fiind aceea a montării unor geamuri înalte, însă montarea ar fi costat o grămadă de bani.

Camera nu a avut în buget suma, aşa că a apelat la soluţia cea mai simplă: integritatea vizitatorilor şi cea a deputaţilor se va păstra cu ajutorul angajaţilor de la Direcţia de Ordine şi Pază.

Odată cu ordinul, planul a fost pus în aplicare. Investiţia a fost şi ea minimă. În loc de geamuri securizante, s-au montat la primul rând de scaune din balcon nişte uşiţe de lemn prevăzute cu cheiţă, peste care vizitatorii sau presa nu pot sări.

Băieţii de la pază au acum posturi fixe: în fiecare balcon unde există cel puţin o persoană care nu este parlamentar stă proţăpit în picioare câte un paznic, în „zona de securitate" marcată de uşiţa cu cheie. Dacă e nevoie şi şedinţa este lungă, paza stă în picioare şi 10 ore, doar-doar nu îi trece şi altcuiva prin cap să se arunce în gol.

Citeşte pe click.ro povestea celui care s-a aruncat de la balconul Parlamentului



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările