Klaus Iohannis, îndemn la vaccinare: „Haideţi să facem tot ce ţine de noi pentru o vară cu cât mai puţine restricţii“

Klaus Iohannis, îndemn la vaccinare: „Haideţi să facem tot ce ţine de noi pentru o vară cu cât mai puţine restricţii“

Klaus Iohannis îi îndeamnă pe români să se vaccineze

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat un nou îndemn pentru vaccinare către toţi românii, miercuri, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni. Şeful statului a declarat că România este tot mai aproape de momentul în care se va putea reveni la normalitate, însă pentru asta e nevoie de continuarea vaccinării la cote ridicate.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Reformarea statului, întărirea sistemelor de sănătate şi educaţie, repornirea economiei prin proiecte care să creeze noi locuri de muncă, în special pentru cei afectaţi de pandemie, investiţii în proiecte publice majore, toate acestea sunt marile teme în jurul cărora este necesară coalizarea guvernanţilor. Doar astfel putem construi România în urma acestei mari crize generate de pandemie. În acest moment, trebuie să gestionăm cât mai bine epidemia. Însă, dincolo de măsurile de protecţie, dincolo de restricţiile inevitabile pentru a reduce aglomerările şi mobilitatea, şi care dau deja rezultate, cea mai sigură cale de a stopa răspândirea acestui virus este vaccinarea", a declarat preşedintele Klaus Iohannis. 

Şeful statului a făcut referire la ţările care au început să relaxeze măsurile după ce au obţinut un grad ridicat de imunizare şi a îndemnat românii să folosească toate facilităţile pentru vaccinare, pentru a putea avea o vară cu cât mai puţine restricţii. 

"Avem deja modelul de succes al ţărilor care au reuşit să atingă un nivel suficient de imunizare a populaţiei şi au început să relaxeze din ce în ce mai mult măsurile. Suntem şi noi tot mai aproape de acel moment în care vom putea să revenim la normalitate, să organizăm concerte, spectacole, să redeschidem industria ospitalităţii, iar românii să aibă o vară liniştită, să poată merge în siguranţă în concediu în ţară sau în străinătate. Singura condiţie este continuarea vaccinării la cote ridicate. Asta vă îndemn, dragi români, folosiţi toate facilităţile, fie prin platforma de vaccinare, fie prin centrele mobile ori cele care vor fi organizate de companii, vaccinaţi-vă! Haideţi să facem tot ce ţine de fiecare dintre noi pentru a avea o vară cu cât mai puţine restricţii, în care să putem, în sfârşit, să relaxăm măsurile de până acum! Vă mulţumesc şi vă doresc tuturor multă sănătate!", a încheiat Iohannis. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările