FOTO Cum arată cina într-un spital românesc: „Din găleata aia nu le dai nici animalelor să bea!“
0Ceai în găleţi murdare, ustensile la fel de murdare şi mâncare de care nici nu îţi vine să te apropii. Aşa arată cina într-un spital de stat, potrivit unei fotografii publicate pe Facebook. Situaţia e la fel în toate unităţile sanitare. Inclusiv medicii recunosc că bolnavii primesc o hrană de proastă calitate, dar afirmă că totul ţine de suma alocată per bolnav, care nu depăşeşte 15 lei pe zi pentru toate cele trei mese.
„Cina din spitalele româneşti. Dacă guvernul dădea o ordonanţă în miez de noapte pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spitale nu cred că se supăra nimeni”, a scris Jimmy Stănescu pe Facebook în dreptul fotografiei care a stârnit furia internauţilor.
„Din galeata aia nu dai nici la animale sa bea, ca să nu mai vorbim de mâncare!”, a comentat o utilizatoare la postarea iniţială.
FOTO Jimmy Stănescu, Facebook
15 lei pe zi per pacient
În momentul de faţă, unităţile sanitare se văd nevoite să se încadreze în suma de 13 lei pentru a le asigura cele trei mese pe zi adulţilor internaţi şi în 14,5 lei pentru a asigura cele trei mese pe zi pacienţilor minori.
„Din 200 de lei pe zi, cât decontează casa de sănătate pentru un pacient internat, noi suntem nevoiţi să asigurăm regim hotelier, să îi dai omului medicamente, să îi faci intervenţia chirurgicală, să îi asiguri trei mese pe zi”, a explicat pentru „Adevărul” doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România. „Niciunde în Europa, nici măcar la un hotel de pe marginea drumului, nu poţi să acoperi toate aceste lucruri cu o sumă aşa mică”, a completat medicul.
„Se face risipă, pacienţii aruncă pe bună dreptate mâncarea”
Date fiind sumele derizorii care se alocă pentru asigurarea hranei pacienţilor, mulţi dintre aceştia din urmă refuză să mănânce ceea ce li se oferă în perioada în care sunt spitalizaţi. Şi, deşi pacienţii ar trebui să primească mâncarea din spital în funcţie de boala pentru care au fost internaţi, ei primesc acelaşi meniu, uneori chiar şi câteva zile la rând.
„Se face o risipă fantastică, această mâncare nici nu e folosită. Se aruncă pentru că e de proastă calitate, oamenii nu consumă, preferă să le aducă aparţinătorii de mâncare. Apoi, avem două cateogrii de hrană: una pentru personalul medical, alta pentru pacienţi, evident, cea din urmă nu e la fel de bună. Se folosesc conserve ieftine, se dă unt sau margarină râncedă, ceaiul este adus direct în găleţi, e o bătaie de joc. Spitalele ar trebui obligate să diversifice alimentaţia, dar ele dau la grămadă aceeaşi mâncare tuturor pacienţilor”, a explicat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).
Tocmai pentru că era nevoie de o diversificare a acestor alocaţii de hrană, anul trecut, Ministerul Sănătăţii a lucrat cu specialişti în nutriţie pentru a reface alocaţiile de hrană pentru pacienţi.
Cum este în străinătate
Pe de altă parte, Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (APCR), spune că „e un dute vino în spitale, din cauza aparţinătorilor care aduc mâncare de acasă şi odată cu ei, aduc şi infecţii”. „E o bătaie de joc! În străinătate, fiecare pacient e văzut de nutriţionist, i se recomandă un meniu anume, nu e de-a valma, la comun. Acolo pacienţii sunt împărţiţi pe categorii, nu toţi au aceleaşi nevoi”, a conchis Irimia.
Cum arată masa oferită pacientului, într-un spital din Germania:
FOTO Camelia Constantinescu, Facebook