Cât ne costă trecerea prin boala COVID-19. Medicul Octavian Jurma prezintă realitatea dură

Cât ne costă trecerea prin boala COVID-19. Medicul Octavian Jurma prezintă realitatea dură

FOTO: Facebook

Medicul şi cercetătorul Octavian Jurma îi avertizează pe cei care vor să se imunizeze „natural” împotriva COVID-19 că se vor confrunta cu „o perioadă lungă de recuperare, timp pierdut în cabinetele medicilor, stres şi bani cheltuiţi”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Un pacient ne costă mii de euro în spital şi zeci de mii de euro într-o secţie ATI. Un singur pat la terapie intensivă costă 3.000 de euro pe zi, cu toate cheltuielile asociate, iar pe secţie, o săptămână în spital costă statul cel puţin 1.000 de euro per bolnav. Ca să nu mai spunem că, într-o societate modernă, costul decesului unei persoane active e imens. Printr-un lockdown, în schimb, am preveni toate aceste îmbolnăviri, am salva vieţi. Şi, da, am închide activităţile neesenţiale cu scopul de a le proteja pe cele esenţiale”, explică medicul şi cercetătorul Octavian Jurma, într-un interviu pentru Click!.
 
Şi la nivel de familie, costurile sunt incalculabile dacă vorbim în primul rând de pierderi de vieţi omeneşti. Se estimează că, până la finalul valului 4, vor muri 10.000 de oameni pe lună. Fiecare viaţă luată înseamnă o dramă imensă într-o familie. Mulţi dintre cei care scapă cu viaţă, inclusiv cei care au făcut forme medii de boală, rămân cu sechele „ca după Colectiv”, spune specialistul: „Urmele, în loc să se vadă pe chip, sunt la interior”. Astfel, după spitalizare, urmează o lungă perioadă de recuperare, care înseamnă timp pierdut pe la doctori, stres şi bani cheltuiţi.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările