UPDATE Bilanţ COVID. Câte cazuri noi de infectări cu SARS-CoV-2 au fost raportate şi câte persoane au murit în ultimele 24 de ore
0Autorităţile anunţă 424 de noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. Numărul deceselor a scăzut, în ultimele 24 de ore înregistrându-se 36, dintre care 8 anterioare.
În intervalul 19.12.2021 (10:00) – 20.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 36 de decese, dintre care 8 anterioare intervalului de referinţă, (19 bărbaţi şi 17 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.
Dintre cele 36 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.
35 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidităţi.
Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Bacău, Buzău, înregistrate în luna noiembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 28 de decese.
Din totalul de 36 de pacienţi decedaţi, 34 erau nevaccinaţi şi 2 vaccinaţi. Cei 2 pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.204. Dintre acestea, 527 sunt internate la ATI. Dintre cei 527 de pacienţi internaţi la ATI, 47 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienţilor internaţi, 68 sunt minori, 64 fiind internaţi în secţii şi 4 la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.940.216 teste RT-PCR şi 5.763.193 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.372 de teste RT-PCR (2.733 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.639 la cerere) şi 14.325 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 10.894 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.461 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 82.642 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 33 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 834 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 19 decembrie, 1.393 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 343.000 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.817 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.947 în Spania, 204 în Marea Britanie, 132 în Franţa, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 9 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 31 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 8 în Croaţia, 6 în Portugalia, 6 în Polonia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 200 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia şi unul în Croaţia au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.