Datele scandalului sunt simple. Imobilul în care se află sediul central al PRM, situat pe strada Emile Zola din Capitală, a fost retrocedat foștilor proprietari printr-o sentință judecătorească. În consecință, actualii chiriași au fost înștiințați că trebuie să-și facă bagajele. Întrucât somațiile n-au dat rezultate, s-a trecut la executarea silită. Astfel că la poarta partidului s-au prezentat portăreii, însoțiți de reprezentanții organelor de ordine.

Trimișii justiției au fost întâmpinați însă de o mulțime zgomotoasă de simpatizanți peremişti, hotărâți să-și apere cu orice preț liderul și cartierul general. Înăuntru, în impozantul său birou decorat cu icoane, statuete și manuscrise, tuna și fulgera însuși Vadim Tudor. Care a declarat că pe el nu-l scoate nimeni afară. Nici măcar poliția! Sigur, înclin să-i dau dreptate: în cazul lui, cred că mai potrivită ar fi fost intervenţia Salvării...

Dar să revenim la circul din stradă. În vreme ce Tribunul îşi striga oful în faţa camerelor de filmat, adepţii săi montau pe trotuar o reprezentaţie de tot hazul. Pe faţadă fusese agăţat un cearşaf alb, cu două cruci şi cu mesajul: "Tovarăşe Ceauşescu, fă-i chemare lui Băsescu!" Alături, de un balcon, fuseseră spânzurate două păpuşi în mărime naturală. Una reprezentându-l pe actualul locatar de la Cotroceni, cealaltă, aţi ghicit, pe sinistra sa Elenă.

Pe lângă recuzită, numărul a fost completat de un cor de protestatari cu plămânii plini, în frunte cu vocalul senator Marinescu-Bideu. Bun, până aici, nimic neobişnuit. Urletele, spumele la gură, venele umflate, ameninţarea cu moartea sau umorul negru fac parte din arsenalul politic al "României Mari". E de ajuns să răsfoieşti revista cu acelaşi nume ca să-ţi dai seama de asta.

Deşi în fond e vorba de un banal litigiu, întrucât formaţiunea lui Vadim poate primi oricând un nou spaţiu de la Primăria condusă de proaspătul său prieten Oprescu, incidentul de azi pare servit la fileu. O lasă de înţeles chiar Tribunul, reproşându-le reporterilor prezenţi că nu vin la conferinţele de presă ale partidului, dar "când e vorba de scandal sunteţi primii!"

De unde putem trage concluzia că-i convine rolul de victimă şi, totodată, de acuzator. Altminteri, cum ar mai fi avut el ocazia să peroreze, pe toate televiziunile şi la oră de maximă audienţă, despre justiţia coruptă, despre mafia portocalie şi despre "vagabondul, beţivul ăsta nenorocit de Băsescu"? Şi uite-aşa, mai o evacuare, mai o condamnare, şi parcă-l văd pe Măscăriciul Naţional că intră iar în Parlament. În cel de la Bucureşti, pentru că în cel european a fost suficient să-l pună pe listă pe bietul Gigi, martirul din Pipera.