Al optulea deces în România al unui pacient infectat cu noul coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au anunţat marţi cel de-al optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus din România. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani,  internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19.03.2020. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19.03.2020. Pacientul a sosit pe data de 07.03.2020 din Italia împreună cu fiica sa, care se află în acest test moment în autoizolare. Pacientul a fost internat pe data de 19.03.2020 la SCBI Craiova cu insuficienţă respiratorie, fiind internat pe sectia ATI a spitalului. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. De asemenea, pacientul avea obezitate grad II.

Luni au murit în România patru pacienţi, de 72 de ani, de 71 de ani, de 64 de ani, şi de 65 de ani. Primii doi erau internaţi la Spitalul Judeţean din Suceava, iar al treilea la Spitalul Judeţean Arad. 

Al şaptelea deces: un bărbat în vârstă de 65 ani, internat la Spitalul Universitar Bucureşti, confirmat pozitiv în data de 21.03.2020. Pacientul necesita dializă şi a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu COVID 19 pe 20.03.2020 şi care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş unde a decedat.

Al şaselea deces: un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad, intubat în secţia ATI. Bărbatul a decedat în cursul zilei de luni şi tot în această zi a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus

Al cincilea deces: un bărbat, de 71 ani, din Suceava, însă autorităţile nu au precizat decă acesta suferea de boli cronice preexistente. 

Al patrulea deces: o femeie în vârstă de 72 ani, internată în data de 21 martie 2020 in Spitalul Judeţean Suceava, cu afecţiuni asociate cronice - diabet, boli cardiovasculare, fără context epidemiologic (nu are istoric de călătorie, nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv).

Al treilea deces: bărbatul, în vârstă de 70 de ani, este omul de afaceri Vasile Ouatu, fost viceprimar al municipiului Piatra Neamţ. El suferea de afecţiuni cronice. Vasile Ouatu a fost transferat la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi în urmă cu două zile, fiind adus de la spitalul din Piatra Neamţ, după ce a fost confirmat cu coronavirus. Surse medicale afirmă că starea sa de sănătate s-a agravat brusc, el murind în cursul serii de duminică la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.  Miercuri, lui Vasile Ouatu i se deshisese un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor” pentru că ar fi refuzat internarea şi alte investigaţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ.

Al doilea deces: pacient în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală şi suferea la rândul său de o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă. Ca şi în cazul pacientului de la Dolj, acestuia nu i s-a făcut testul de coronavirus decât mult prea târziu. 

Primul deces a fost anunţat duminică, la primele ore. Bărbatul de 67 de ani din Filiaşi, judeţul Dolj, a locuit în Franţa în ultimii 10 ani, unde a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în fază terminală. La începutul lunii martie, acesta a cerut să fie adus în ţară.  Pe 15 martie, la zece zile de la revenire în România, a sunat la numărul de urgenţe anunţând că nu se simte prea bine. A fost internat la Spitalul din Filiaşi, unde medicii au cerut insistent ca pacientul să fie testat pentru coronavirus.

Numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România a ajuns luni la 576 de cazuri după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 143 cazuri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 13 pacienţi, dintre care 5 în stare gravă.  Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate şi externate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite