Agenţi CIA se află în Libia pentru a-i susţine pe rebeli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) şi-a introdus echipe operative în Libia pentru a aduna informaţii utile atacurilor aeriene ale Coaliţiei şi pentru a intra în contact cu rebelii care luptă împotriva forţelor lui Muammar Gaddafi.

Agenţiile de presă străine informeză că Barack Obama ar fi semnat un ordin prin care autorizează sprijinirea rebelilor libieni, inclusiv prin înarmarea lor, de către agenţi americani aflaţi sub acoperire. Cu toate acestea, preşedintele american insistă că pe teritoriul Libiei nu se află trupe americane la sol. 

De altfel, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă a refuzat să comenteze pe baza informaţiei difuzate de Reuters, conform căreia în urmă cu aproximativ trei săptămâniObama ar fi semnat un ordin secret prin care autorizează agenţi americani sub acoperire pentru a sprijini forţele rebele din Libia.

"Repet că preşedintele a spus marţi că nu a fost luată nicio hotărâre asupra furnizării de arme opoziţiei sau oricărui alt grup din Libia. Nu excludem acest lucru, dar nu l-am hotărât. Examinăm toate posibilităţile de a-i ajuta pe libieni", a precizat  Jay Carney, într-un comunicat.

Deşi nu este cunoscut numărul agenţilor din cadrul serviciului de spionaj, aceştia ar acţiona în Libia în special pentru a obţine informaţii privind poziţia forţelor loialiste.

Problema furnizării de arme rebelilor libieni este una controversată la Washington, purtătorul de cuvânt al Casei Albe menţionând că nu a fost luată nicio decizie în privinţa acestui aspect, conform Los Angeles Times. Miercuri, doi parlamentari cheie, un republican şi un democrat, s-au pronunţat împotriva acestei idei. 

"Nu trebuie să privim foarte departe în istorie pentru a găsi exemple de consecinţe nedorite a înarmării unui grup de luptători despre care nu ştiam cât ar fi trebuit", a spus republicanul Mike Rogers, referindu-se la ajutorul acordat de SUA gherilelor afgane, în lupta împotriva Uniunii Sovietice, în timpul administraţiei Carter şi Reagan.

"Trebuie să fim foarte atenţi înainte de a ne grăbi să luăm o deciziei care s-ar putea întoarce împotriva noastră", a spus Rogers, care a susţinut intervenţia SUA în Libia până în prezent.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite