Pandemia de coronavirus a devenit, fără dubii, cel mai mare pericol al umanităţii din ultimele decenii. În urmă cu o lună numeroase publicaţii occidentale se întrebau dacă Covid-19 este mai periculos decât SARS. Numărul deceselor cauzate de coronavirus ajunsese la 800 în două luni, în timp SARS făcuse 813 victime în opt luni. Răspunsul le-a fost dat de realitatea crudă. Acum ştim că noul coronavirus e un pericol major la nivel mondial, numărul persoanelor decedate din cauza acestuia fiind de aproape 13.000 dintr-un total de 300.000 de cazuri, câte erau sâmbătă seară.

Ameninţarea noului virus a dat peste cap totul: relaţiile între state, cooperarea între organismele europene şi guvernele naţionale, dar mai ales vieţile noastre. În aceste zile, mai mult ca oricând, ne dăm seama ce înseamnă sănătatea, libertatea şi solidaritatea. În primul rând, ne gândim ca fiecare dintre noi să fie în siguranţă, dar mai ales cei dragi nouă. Familia e întotdeauna pe primul loc. Alte aspecte ale vieţii cotidiene nici nu mai contează în momentul în care cei dragi ajung să sufere din cauza unei boli. Aşadar, prudenţa primează. Nu trebuie să uităm acest lucru, pentru a nu ajunge în situaţii similare cu cele din Italia sau Spania.

Poate de multe ori nu ne-am dat seama ce înseamnă libertatea. Înainte de 1989, românii şi cei din ţările comuniste simţeau presiunea autorităţilor şi nu puteau să-şi exprime liberi ideile, să se adune în acelaşi spaţiu pentru a vorbi deschis, dar mai ales să plece în occident. Odată cu Revoluţia, românii au redevenit liberi. În aceste zile, libertatea noastră e din nou îngrădită. Însă acest lucru doar pentru a ne proteja. În spate nu se află un regim opresiv, ci grija faţă de sănătatea noastră, în condiţiile în care vedem fel de fel de exemple de inconştienţă. E important să asumăm voluntar acele câteva restricţii necesare opririi epidemiei şi să rămânem alerţi în privinţa acelora care, prelungite ori exagerate, ne-ar putea îngrădi libertăţile.

Pe de altă parte, în aceste zile când stăm în casă, ne dăm seama de importanţa unor lucruri aparent mărunte, uneori făcute mecanic: să te poţi plimba într-un parc la început de primăvară, să mergi la părinţi, pentru a petrece alături de ei sărbătoarea Paştelui, sau să călătoreşti în alte ţări (recunoscute pentru frumuseţea lor în acest anotimp). Vom reveni la toate acestea, dar acest lucru ţine doar de comportamentul nostru. 

Responsabilitatea şi solidaritatea vor contribui decisiv la parcurgerea acestor zile de restrişte. Ajutorarea aproapelui nostru, poate uneori uitat într-o societate tot mai individualistă, trebuie să ajungă din nou o constantă a vieţii. Suntem un popor cu oameni calzi, aşadar să ne pese şi de ceilalţi. Iar acest ajutor nu înseamnă să faci gesturi care te pun şi pe tine în pericol, ci să cauţi modul în care poţi fi cât mai util societăţii şi autorităţilor din ţara noastră.

Nu în ultimul rând, un lucru foarte important este protejarea bunicilor noştri şi a tuturor persoanelor aflate în vârstă. Să-i ajutăm pentru a nu mai ieşi din casă în aceste zile, pentru că observăm că exact acele persoane care nu ar trebui să meargă în locuri publice aglomerate, cum este cazul magazinelor alimentare mari, sunt prezente acolo. Tot efortul făcut de populaţia activă nu trebuie să fie făcut în zadar.

Trăim săptămâni deosebit de complicate – şi să sperăm că doar în săptămâni vom măsura aceste vremuri. Suntem provocaţi să trăim paradoxal, întrucâtva sub imperiul îndemnului evanghelic de a fi alerţi precum şerpii şi blânzi ca porumbeii. Pe de o parte, vigilenţi la orice ne poate pune în pericol, pe de cealaltă, buni faţă de aproapele aflat în nevoie. Pe de o parte izolaţi şi prudenţi, inclusiv în privinţa banilor cheltuiţi, pe de altă parte, generoşi şi implicaţi în comunitate. Avem nevoie şi de discernământ, ca şi de dragoste, de retragere din lume, ca şi de implicare. Numai aşa vom depăşi cu bine aceste vremuri, nu doar sănătoşi la trup, ci şi limpezi la suflet.