Europarlamentarul Siegfried Mureşan: În contextul războiului, cerem CE suspendarea obligaţiei ca 4% din terenul agricol al UE să rămână nelucrat

Europarlamentarul Siegfried Mureşan: În contextul războiului, cerem CE suspendarea obligaţiei ca 4% din terenul agricol al UE să rămână nelucrat

Siegfried Mureşan FOTO Facebook

Europarlamentarul Siegfried Mureşan a anunţat că liderii din PE au transmis o scrisoare preşedintei Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, pentru a solicita suspendarea obligaţiei de a păstra nelucrat 4% din terenul agricol al UE, dar şi organizarea unui Summit European al Alimentelor pentru stabilirea unor noi măsuri privind garantarea siguranţei alimentare.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În contextul războiului din Ucraina, cerem Comisiei Europene să suspende obligaţia ca 4% din terenul agricol să rămână nelucrat. I-am transmis o scrisoare preşedintei Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, în care îi solicităm o serie de măsuri pentru garantarea siguranţei alimentare în contextul crizei generate de războiul declanşat de Rusia în Ucraina”, a transmis europarlamentarul pe Facebook
 
Deputatul european a explicat că în scrisoarea co-semnată alături de preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, preşedintele Comisiei de agricultură din Parlamentul European, Norbert Lins, şi coordonatorul Grupului PPE din Comisia de agricultură, Herbert Dorfmann, arată „că trebuie să răspundem mai ferm şantajului făcut de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, care blochează exporturile de grâu şi provoacă astfel o penurie de hrană la nivel global”. 
 
„Principala solicitare pe care o adresăm preşedintei Comisiei Europene este suspendarea obligaţiei ca 4% din terenul agricol din Uniunea Europeană să rămână nelucrat. Această prevedere ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2023. Dar, în contextul actual, considerăm că trebuie să ne folosim de orice resursă pentru a creşte producţia agricolă din Europa”, a mai transmis Mureşan. 
 
Potrivit europerlamentarului trebuie, de asemenea, „să ajutăm cât putem de mult Ucraina să-şi exporte producţia agricolă, inclusiv prin transport feroviar sau pe Dunăre”, iar scrisoarea transmisă solicită şi „organizarea unui Summit European al Alimentelor pentru a decide la cel mai înalt nivel noi măsuri privind garantarea siguranţei alimentare în Europa şi în lume”. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările