Eugen Tomac, despre consecinţele Brexitului: Marea Britanie tratează în mod inegal cetăţenii europeni pe piaţa forţei de muncă

Eugen Tomac, despre consecinţele
Brexitului: Marea Britanie tratează în mod inegal cetăţenii europeni pe piaţa forţei de muncă

Eugen Tomac, europarlamentar PMP.   FOTO: Facebook Eugen Tomac

Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac a transmis un mesaj prin care arată consecinţele Brexitului asupra românilor din Marea Britanie. Tomac susţine că cetăţenii români sunt discriminaţi atunci când este vorba despre accederea pe piaţa locurilor de muncă şi a solicitat Comisiei Europene să intervină pentru a opri discriminarea celor peste 500.000 de cetăţeni români din Regatul Unit.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „Consecinţele negative ale Brexit ne obligă să veghem continuu la protejarea comunităţii româneşti din Marea Britanie. În acest sens, am iniţiat o procedură prin care am solicitat Comisiei Europene să intervină pentru a opri discriminarea celor peste 500.000 de români de către guvernul de la Londra. Marea Britanie tratează în mod inegal cetăţenii europeni atunci când aceştia doresc să acceadă la piaţa forţei de muncă.

În prezent, cetăţenii români, precum şi cei din Bulgaria, Estonia, Lituania şi Slovenia, nu beneficiază de o reducere de 55 lire la plata taxei pentru viza de muncă în Marea Britanie, în timp ce solicitanţii din celelalte 22 de state membre ale UE se bucură de această facilitate. Se propagă, astfel, un sistem discriminatoriu în ceea ce priveşte accesul la piaţa forţei de muncă în rândul cetăţenilor UE.

Comisia Europeană ar trebui să abordeze ferm şi fără concesii subiectul privind tratamentul diferenţiat aplicat de către Marea Britanie şi să îşi folosească toate instrumentele politice şi juridice pentru a proteja dreptul la muncă şi drepturile conexe ale tuturor cetăţenilor europeni, fără niciun fel de discriminare.

Demersul pe care l-am iniţiat este susţinut de către colegii mei, deputaţii PPE în Parlamentul European: Traian Băsescu, Siegfried Mureşan, Rareş Bogdan, Marian-Jean Marinescu, Gherghe Falcă, Cristian Buşoi, Vasile Blaga, Dan Motreanu, Daniel Buda, Lorant Vincze, Vlad Nistor şi Mircea Hava.” a scris Eugen Tomac pe Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările