Deputat de la minorităţi: „Mizerabilii” de la PSD şi UDMR au încercat sa elimine prin vot reprezentanţii minorităţilor din secţiile de votare de la parlamentare
0Deputatul FDGR Ovidu Ganţ afirmă, luni, că ”mizerabilii de la PSD şi UDMR au încercat sa elimine prin vot reprezentanţii minorităţilor naţionale din sectiile de votare de la alegerile parlamentare”. ”Speră ca în absenţa noastră rezultatele de la numărătoare să se «îmbunătăţească" subit în favoarea lor?”, se întreabă deputatul.
„Astăzi, în şedinţa Biroului Electoral Central, mizerabilii de la PSD şi UDMR au încercat să elimine prin vot reprezentanţii minorităţilor naţionale din sectiile de votare de la alegerile parlamentare, deşi legea ne conferă acest drept”, a scris, luni, pe Facebook, deputatul FDGR Ovidiu Ganţ.
Acesta se întreabă care ar fi motivaţia unui astfel de gest.
„Oare de ce? Speră ca în absenţa noastră rezultatele de la numărătoare să se se «îmbunătăţească" subit în favoarea lor? Disperare mare, monşer! E evident că PSD şi UDMR împărăşesc aceleaşi «valori». Continuă sa facă împreună politica începută în 2016”, a mai scris deputatul.
Ganţ le-a mulţumit celor care au împiedicat ”această ticăloşie”.