Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam încheie duminică seară Festivalul Enescu

Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam încheie duminică seară Festivalul Enescu

Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam

Duminică, de la ora 19.30, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, dirijată de Tugan Sokhiev, va avea în program, la Sala Palatului, lucrări de Johannes Brahms, George Enescu, Piotr Ilici Ceaikovski. Adevarul.ro va transmite acest concert.

Text de  Mioara Bâscă 

În istoria muzicii se găsesc destul de multe cazuri în care un compozitor a preluat o temă de la un confrate şi a folosit-o ca material germinativ într-o lucrare cu noi valenţe expresive. În această situaţie s-a aflat şi Johannes Brahms (1833-1897) când a compus Variaţiunile pe o temă de Haydn op. 56a (1873), op 56b fiind varianta pentru două piane făcută de compozitor. Doar că în acest caz, muzicologii au demonstrat că autorul temei nu poate fi Joseph Haydn şi nici Ignaz Pleyel cum sugeraseră unii. Tema variaţiunilor este de fapt un Coral al Sf. Anton, de provenienţă necunoscută.

Atmosfera medievală şi caracterul festiv degajate de acest coral l-au determinat pe Brahms să-şi modeleze inspiraţia într-un opus de sine stătător, în formă de temă cu variaţiuni. Simultan, majoritatea secţiunilor sunt repetate de câte două ori, atât în temă cât şi în cele opt variaţiuni. Originalitatea sa se observă în modul subtil în care încalcă/adaptează regulile: motivul iniţial are cinci măsuri în loc de opt, armoniile din temă sunt păstrate şi în variaţiuni dar nu în totalitate, polifonia este combinată ingenios cu armonia, formulele ritmice se suprapun în poliritmii.

Tema, cu savoare arhaică, are o personalitate puternică şi capacitatea de a fi exploatată variaţional. Elementele sale melodice, ritmice şi armonice îi oferă lui Brahms un material bun de prelucrat, prilej să îşi pună în valoare stăpânirea mijloacelor de compoziţie, sublima măiestrie de orchestrator şi arta dramaturgiei sonore. El ştie să creeze aşteptări alternând mişcările rapide cu cele lente, surprinde prin distribuirea rolurilor, individual şi pe compar-timente, ale instrumentelor.

Discursul muzical duce la o acumulare de energie sonoră şi conduce spre un Final grandios, o amplă passacaglie înălţată pe motivul iniţial de cinci măsuri, aici repetat de 12 ori. Peste această bază sunt suprapuse intervenţiile celorlalte instrumente. Încheierea este rezer-vată reluării temei, în fortissimo de întreaga orchestră, efectul fiind impresionant prin monumentalitate sonoră.

George Enescu (1881-1955) a finalizat Uvertura de concert în La major, pe teme în caracter popular românesc, op. 32 la 11 septembrie 1948.

Este surpinzătoare revenirea, după mai bine de 20 de ani, la un limbaj muzical „în caracter popular românesc“, în plină perioadă de maturitate, când deja compusese câteva capodopere. Această întoarcere pare un mister neelucidat, atribuit şi declaşat probabil fie de amintirea unui moment autobiografic, fie de germinarea unui gând încolţit încă din tinereţea compozitorului.

Este o lucrare simfonică de sine statătoare, de o pură expresie enesciană, în care temele originale sunt concepute „în caracterul popular românesc“ şi captează spiritul diferitelor ipostaze ale melodiilor populare: de  joc, de dor, de cântec.

Din necesităţi lăuntrice, Enescu dispune limbajul muzical de factură rapsodică populară în tiparul clasic al uverturii de concert. Cu tuşe sigure, într-o continuă invenţie melodică, sunt evocate imagini ale satului românesc în pendulări de ritmuri dansante diferite, cu un iz bucolic. Parcursul melodic conduce spre o melopee a flautului, doinită, plină de melisme, care intră în dialog cu vioara şi apoi cu pianul. Este o oază de meditaţie, plină de dorul zărilor îndepărate. Lor li se alătură rând pe rând sonorităţile celorlalte instrumente care modulează expresia spre atmosfera iniţială ce se regăseşte în Coda pătrunsă de ritm şi frenezie.

În procesul de creaţie, inspiraţia este doar un ingredient de la care plecă compozitorul. Prefacerea sămânţei inspiraţionale în operă de artă apelează la toate cunoştinţele acumulate de artist şi uneori, până la forma finală, are nevoie de reluări şi revizuiri succesive. Cu o astfel de situaţie s-a confruntat Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) când a compus Simfonia I în sol minor, Visuri de iarnă (1866).

La îndemnul lui Nikolai Rubinstein, Ceaikovski începe compunerea primei sale simfonii (martie 1866).  Intră într-o perioadă de lucru neîntrerupt, zi şi noapte, ceea ce îi va declanşa o serioasă epuizare nervoasă. După câteva revizuiri succesive, de abia în 1874, cu ocazia tipăririi, definitivează simfonia în forma cunoscută astăzi.

Fără intenţia de a fi o muzică programatică, compozitorul îşi denumeşte simfonia Visuri de iarnă şi tot el este cel care dă titlurile primelor două părţi Visurile unei călătorii de iarnă şi Tărâm al dezolării, tărâm al ceţurilor. Este o modalitate a sa de a atenţiona auditoriul că simfonia lui este şi un fel de poem-simfonic.

Întreaga simfonie beneficiază de o prospeţime a inspiraţiei, de transparenţă muzicală şi de o exprimare directă, plină de expresivitate. Ceaikovski stăpâneşte cu măiestrie uneltele compoziţiei şi reuşeşte să nu se încadreze cu stricteţe în tiparele formelor muzicale.

Materialul tematic este bogat, divers şi plin de farmec, cu melodii seducătoare, parcă fără sfârşit. Din el, Ceaikovski conturează tablouri în mişcare urmând probabil modelul lui Mendelssohn-Bartholdy.

În această primă simfonie, există in nuce intenţii muzicale pe care Ceaikovski avea să le dezvolte ulterior în alte compoziţii. Combinarea instrumentelor, stăpânirea tempourilor, fluxul mişcărilor, atractivitatea stărilor emanate, recomandă acest opus ce marchează noul tip de simfonie, mai complex, mai maleabil.

 

Duminică 22 septembrie 2019, ora 19.30                                                                                                                                                           

ORCHESTRA REGALĂ CONCERTGEBOUW DIN AMSTERDAM 

Dirijor: TUGAN SOKHIEV

Johannes Brahms – Variaţiuni pe o temă de Haydn, op. 56a

George Enescu – Uvertura de concert în La major pe teme populare româneşti, op. 32

Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia I în sol minor op. 13, Visuri de iarnă

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: