Marion Cotillard, în distribuţia oratoriului Jeanne d'Arc au bûcher de Honegger, în concertul de la Ateneul Român

Marion Cotillard, în distribuţia oratoriului Jeanne d'Arc au bûcher de Honegger, în concertul de la Ateneul Român

Orrchestra Naţională din Lille

Actriţa premiată cu Oscar, Marion Cotillard, face parte din distribuţia oratoriului Jeanne d'Arc au bûcher, de Arthur Honegger, care se va cânta la Ateneul Român, de la ora 16.30, în interpretarea Orchestrei Naţionale din Lille, sub bagheta lui Alexandre Bloch. Vor participa  Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner şi Corul de copii al Radiodifuziunii Române, dirijat de Răzvan Rădos.

Text de Alice Mavrodin

Arthur Honegger (1892-1955) a compus oratoriul dramatic „Ioana pe rug” în perioada interbelică, la câţiva ani după prima sa Simfonie. Pe partitură, le sfârşit, e notată data de „30 august 1935” iar prima audiţie a avut loc la Basel, în Elveţia, în anul 1938. A fost însă o audiţie incompletă pentru că Prologul, aşa cum îl auzim noi astăzi, a fost compus după război, când experienţa cumplită a ocupaţiei germane l-a purtat cu gândul pe compozitor la experienţa la fel de cumplită suferită de Franţa cinci secole mai devreme, sub ocupaţia engleză pe vremea Ioanei.

      Lucrat în colaborare cu poetul şi dramaturgul Paul Claudel, oratoriul îmbină teatrul cu muzica, Honegger utilizând şi sub aspect muzical un stil tot atât de liber şi neconvenţional, care merge de la tragedie la caricatură, de la politonalism la împrumuturi folclorice şi gregoriene. Substratul modal al limbajului îi conferă însă un caracter unitar.

            Acţiunea se însăilează pe fondul unui dialog vorbit între Ioana şi Fratele Dominic. Aflată pe rugul care urmează în curând să fie aprins, Ioana încearcă să înţeleagă cum a fost posibil ca ea, salvatoarea Franţei, să fie judecată ca eretică şi condamnată la moarte. O lămureşte Dominic – mai exact, Sfântul Dominic, venit anume din cer. El îi aduce o carte – de fapt, minuta procesului de condamnare – unde sunt consemnate toate evenimentele care au marcat-o pe eroină. Acestea sunt acum parcurse în ordine inversă, din prezent spre trecut, pentru a se reveni în final la rugul în flăcări şi la martiriul Ioanei.

            Oratoriul e structurat în forma unei suite alcătuite dintr-un Prolog şi 11 scene, foarte inegale ca întindere. Ele se cântă fără pauze şi trec, de regulă, una în alta pe nesimţite. Există în plus şi câteva motive conducătoare, cu valoare de simbol, care consolidează unitatea întregului.

            Prologul, deosebit de sumbru, evocă starea jalnică a Franţei secătuite de Războiul de o sută de ani – paralela cu războiul modern care tocmai se încheiase este evidentă. Cu anunţul recitatorului „A fost o fată numită Ioana”, intrăm în acţiunea propriu-zisă şi auzim, la cor, leitmotivul îndemnului resimţit interior de tânăra păstoriţă pentru a merge să salveze ţara.

            Scena I, „Vocile cerului” este ceva mai senină; cea de a doua, „Cartea”, e formată în esenţă de dialogul dintre Ioana şi Dominic, iar în scena a III-a, „Vocile pământului”, asistăm la coalizarea forţelor răului împotriva eroinei acuzate de erezie. Scena a IV-a, „Ioana predată fiarelor”, e o parodie a procesului, înscenat parcă nu de oameni ci de jivine de ultima speţă: prezidează Porcul, grefier este Măgarul iar juraţi – Oile. Întâmplarea a făcut ca organizatorul întregii mascarade să fie un personaj cât se poate de real, episcopul Pierre Cauchon, al cărui nume se aseamănă cuvântului francez pentru porc, „cochon” – scris puţin diferit dar pronunţat identic. Pornind de la acest joc de cuvinte, Claudel a conceput întregul episod grotesc al tribunalului de animale.

            Scurta scenă a V-a, „Ioana la stâlp”, este chemarea infernului prin urletul sinistrei păsări Iblis, aducătoare de moarte. Dar Ioana tot nu înţelege cum de a ajuns acuzată în proces. Dominic îi arată că ea a fost miza unui joc politic comparat cu un joc de cărţi (scena a VI-a se intitulează „Inventarea jocului de cărţi”) în finalul căruia burgunzii, care o capturaseră pe Ioana, o vând englezilor pentru 1000 de livre. În muzică, totul se desfăşoară pe fundalul unui dans de curte săltăreţ, asemănător gavotei.

            Scena a VII-a, „Ecaterina şi Margareta” le evocă pe sfintele care o îndemnaseră pe eroină să meargă în capitală ca să-l ducă pe Delfin la Reims pentru a-l încorona rege. Se pregăteşte astfel scena a VIII-a, „Regele merge la Reims”, care descrie drumul regelui salutat de cântecele şi dansu-rile populaţiei, precum şi de cântările gregoriene obligatorii.

            Scena a IX-a, „Sabia Ioanei”, şi cea de a X-a, „Trimazo”, care n-are decât câteva măsuri, se leagă între ele tematic, melodia populară Trimazo le traversează pe ambele fiind unul din leitmotivele oratoriului, prefigurată încă din Prolog. Un alt motiv care apare acum este cel al Speranţei. Sabia simbolizează forţa care a animat-o pe Ioana în marea ei misiune, o forţă ce izvora din ambianţa satului natal, cu peisaje încântătoare şi obiceiuri simple. Această scenă constituie marele episod liric, de o frumuseţe răpitoare, al oratoriului început atât de sumbru.

            Tranziţia spre scena finală, „Ioana d’Arc în flăcări” o face melodia Trimazo cântată chiar de Ioana. Este singurul moment cântat al rolului ei. Eroina martiră se imaginează devenind flacăra unei torţe care arde pentru Fecioara Maria. Îi răspunde un glas celest: e chiar Sfânta Maria, care a venit s-o însoţească pe Ioana până la capăt, luând locul Fratelui Dominic. Finalul reprezintă apoteoza Ioanei care, în ciuda morţii fizice, a triumfat totuşi prin marea ei dragoste de oameni care a învins totul. Motivul Speranţei e dezvoltat în ultima secvenţă a oratoriului. Totuşi, cele două măsuri finale aduc altceva: flautul intonează un diafan cântec de pasăre – şi acesta fiind un leitmotiv foarte prezent de-a lungul oratoriului. Ai senzaţia că totul se dizolvă ca într-un vis...

                                                                                                          

RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE  

Joi 19 septembrie        ora 16.30         

Ateneul Român                           

ORCHESTRA NAŢIONALĂ DIN LILLE,

CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”

CORUL DE COPII RADIO

ALEXANDRE BLOCH dirijor

IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului 

RĂZVAN RĂDOS dirijorul corului de copii      

Arthur Honegger – oratoriul „Ioana d’Arc pe rug”  

MARION COTILLARD Ioana d’Arc (rol vorbit)

HÉLÈNE GUILMETTE Fecioara Maria (soprană)

GABRIELLE PHILIPONET Marguerite (soprană)

MARIE KARALL Catherine (contralto)

GEORGES GAY Fratele Dominique (rol vorbit)

CORNEL FREY Porcus, O voce, Primul herald, Clericul (tenor)    

PHILIPPE-NICOLAS MARTIN O voce, Al doilea herald (bas) / Un alt ţăran

MATHIAS ZAKHAR Al treilea herald, Măgarul, Bedford, Jean de Luxembourg, Heurtebise, Un           ţăran (rol vorbit)      

CORENTIN HOT Maestrul de ceremonii, Regnault de Chartres, Guillaume de Flavy, Perrot, Un           Preot (rol vorbit)  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: