Un episcop i-a pedepsit pe enoriaşi pentru că n-au fost la referendum. Revolta oamenilor: Ruşine să vă fie! Şi preoţii între ei au făcut prostii VIDEO

Un episcop i-a pedepsit pe enoriaşi pentru că n-au fost la referendum. Revolta oamenilor: Ruşine să vă fie! Şi preoţii între ei au făcut prostii VIDEO

Episcopul Vicenţiu Grifoni

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Vicenţiu Grifoni, nu le-a permis enoriaşilor să intre în altarul unei biserici resfinţite, pe motiv că e o perioadă de doliu pentru Biserică. De ce e doliu? Pentru că referendumul pentru familia tradiţională nu a trecut. Oamenii s-au revoltat, mai ales că biserica a fost reabilitată din banii lor: „Credinţa-i credinţă, referendumul e referendum. Ce treabă aveam noi că nu s-a dus lumea la referendum?“.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Avand in vedere această perioadă de doliu, suferinţă şi durere, astăzi nu se va intra în Sfântul Altar si vom lăuda pe Dumnezeu din faţa catapetesmei", i-a anunţat Episcopul Vicenţiu Grifoni pe credincioşi, potrivit TV Ialomiţa. 

Oamenii s-au revoltat. "Asta era problema, că n-a fost lumea la vot? Aia era doliu? Credeam ca a murit un Părinte de-al lor si trebuia să ţinem doliu la biserică. Să le fie ruşine, că dacă vor ei să facă prostii sau nu vor tot fac. Ca au făcut si părinţii între ei prostii si au făcut şi copii, şi acum sunt sfinţi", a spus o femeie.

O alta persoana a susţinut că ceea ce s-a întamplat are legătura doar cu politica şi nu cu Dumnezeu. "Credinţa-i credinţă, referendumul e referendum. Ce treabă aveam noi ca nu s-a dus lumea la referendum?", a fost o alta reacţie.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, e de părere că două elemente au condus la eşecul referendumului. Primul a fost neclaritatea întrebării de pe buletinul de vot, iar al doilea element a fost asocierea referendumului cu „un anumit personaj politic“, politicianul în cauză fiind Liviu Dragnea.

„Evident, cei care au spus asta în spaţiul public s-au referit la domnul Dragnea, pe care l-au asociat insistent cu referendumul, ignorând faptul că actualii guvernanţi erau obligaţi să organizeze referendumul, acum sau mai târziu. Faptul că l-au organizat s-a transformat ulterior într-un motiv de politizare a acestei teme“, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR, la RFI.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, s-a abţinut să le răspundă reprezentanţilor Biserii Ortodoxe. „Eu am văzut asta (n.r.- declaraţia lui Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe). Eu sunt creştin- ortodox.Nepracticant. Cu mare greutate mă abţin să nu dau răspuns la acele ziceri“, a afirmat Liviu Dragnea. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: