Sorin Dumitraşcu, liderul sindicatelor din Administraţia Penitenciară: Ministrul Toader dezinformează în legătură cu recursul compensatoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, afirmă, într-o scrisoare deschisă, că ministrul Tudorel Toader „dezinformează în legătură cu recursul compensatoriu“.

Pe fondul disputei create între Tudorel Toader, actualul ministru al Justiţiei ,şi Raluca Prună, fost ministru al Justiţiei, referitor la iniţiativa privind Legea cunoscută a fi a "recursului compensatoriu" se fac următoarele precizari, într-o scrisoare deschisă semnată de Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei din Administraţia Naţională a Penitenciarelor:

 "1. Proiectul iniţiat de către Raluca Prună în mandatul Dacian Ciolos este substanţial diferit faţă de cel adoptat în Guvern în mandatul Sorin Grindeanu la 31 ianuarie 2017, şi prezentat de catre ministrul Florin Iordache ca parte a unui pachet care includea, la acea vreme, şi graţierea unor pedepse . Cele doua forme sunt disponibile pe site-urile Ministerului Justiţiei şi Parlamentului. În concluzie, ministrul Tudorel Toader dezinformează.

2. Din stenogramele de şedinţă ale comisiilor şi plenului parlamentar rezultă, fără echivoc, faptul că Ministerul Justiţiei, în mandatul Tudorel Toader, a susţinut proiectul propus de Guvern la 31 ianuarie 2017 şi modificările de esenţă propuse şi aprobate de către coaliţia majoritară, inistând chiar prin secretarul de stat Mariana Moţ că astfel procedura ar fi mai clară.

3. Faţă de varianta iniţială au fost operate în procedură de urgenţă modificări de substanţă în Comisia Juridică de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, fără ca reprezentantul Ministerului Justiţiei să formuleze obiecţii. Aceste modificări au denaturat semnificativ proiectul de act normativ prin: 

-o schimbarea referinţei de suprafaţă de la 3 mp/detinut la 4 mp/detinut. Astfel, s-a creat o aparenţă a supra-aglomerării. La 3mp/deţinut sistemul penitenciar avea un grad de aglomerare de 104,7% conform raportărilor Conisliului Europei. De precizat că CEDO se raportază tot la 3mp. 

-o introducerere a unur conditii alternative (nu cumulative) extrem de imprecise in definirea conditiilor imporprii de detentie, asigurându-se extinderea forţată a ariei de aplicare. Dacă această lege s-ar aplica şi românilor plătitori de taxe, practic, majoritatea spaţiilor de locuit din România ar fi în condiţii improprii. 

-o extindere a spaţiului de referinţă de la nivelul camerei de deţinere la nivelul corpului de detenţie, ceea ce a dus la situaţii absurde în care pentru o singură cameră în condiţii improprii, corupuri întregi sunt declarate improprii. În acest fel au beneficiat şi deţinuţii-vip care de regulă au fost cazaţi în camere spaţioase şi bine dotate. 

4. Am formulat obiecţii faţă de proiectul iniţial, iar ministrul Raluca Prună a participat direct la discutarea acestora. Motivul principal este că proiectul porneşte de la o premisă greşită, acea că trebuie recompensaţi infractorii, şi că CEDO solicită îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie nu favorizarea infractorilor. 

5. Înainte şi după aplicarea legii am avertizat în legătură cu efectele negative asupra criminalităţii şi am cerut abrogarea de urgenţă a acestei aberaţii legislative. Ministrul Toader a susţinut însă în mod constant această lege şi chiar a propus ca şi deţinuţii care între timp s-au liberat să fie compensaţi financiar cu sume cuprinse între 5 - 8 euro/zi de detenţie.  În concluzie, fără să uităm problemele din mandatul Raluca Prună pentru care am şi ieşit în stradă dealtfel, constatăm că ministrul Tudorel Toader îşi păstrează neplăcutul obicei de a dezinforma opinia publică". 

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Justiţiei în perioada 19 octombrie 2017 - 23 noiembrie 2018, au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu peste 10.000 de deţinuţi. Dintre aceştia, 649 au revenit deja în închisori, comiţând 188 de crime, violuri şi tâlhării. 

Sâmbătă un tânăr de 25 de ani a fost ucis în faţa unui bar din Mediaş, iar din cei trei suspecţi reţinuţi pentru omor doi sunt eliberaţi în baza recursului compensatoriu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite