Alina Mungiu-Pippidi: Instituţia termostatului la români
Unde sunt şcolile care produc personal tehnic pentru sectorul sanitar? Cine s-a preocupat ultima dată de formarea şi plata acestor oameni, ca şi de numărul lor?
Nu am fost acasă din luna august, dar ştiu sigur că acest an va fi ca şi celelalte: am să plătesc căldura la Bucureşti, unde nu a locuit nimeni, mai mult ca la Berlin, unde am stat şi toată iarna şi a fost şi mult mai frig. Altfel nu se poate, pentru că deşi blocul nostru din Romană are centrală proprie şi nu depindem de RADET nu are termostate şi nici contorizare – aşa s-au hotărît vecinii ca să se plătească în continuare ca în comunism, după metri pătraţi şi nu după consum, deci nu are rost să punem contoar şi evident nici termostat. Centrala e antică – chiar dacă închid toate caloriferele la etajul 1 tot prea cald e şi sus la patru nu le ajunge apa caldă. După consolidarea pentru bulina roşie oameni săraci nu au mai rămas cu noi – doar firme şi chiriaşi cu bani – dar filosofia nu s-a schimbat, că la fel ca şi cu coada românul nu se îndură să se despartă de comunism nici cînd penuriile au dispărut şi profită de orice ocazie să se asigure nu că el trăieşte prosper şi autonom, ci că nimeni nu e cumva mai autonom şi mai prosper decît el.
Am aşteptat vreo cîteva zile să pună cineva degetul pe rană la povestea de la Matei Balş, dar văd că nu se întîmplă. Nu mă mir: Vlad Voiculescu a fost bun să facă două filme documentare despre ce a făcut el în viaţă, şi cu asta expertiza lui se încheie, nu are idee ce e un spital românesc. Nici cunoştinţele mele nu se măsoară cu ale celor care lucrează acolo, dar eu am măcar o perspectivă, pentru că am lucrat ani de zile în spitale româneşti, şi în frig, şi ştiu ce comportamente de apărare s-au dezvoltat la pacienţi şi la personal. O să le iau pe rînd.
Mai întîi, colectivismul, ca la mine la bloc. Nu mai e ca pe vremea studenţiei mele cînd se puneau aeroterme la chirurgie că îngheţau degetele chirurgilor şi pacienţii făceau pneumonie, pe atunci Ceauşescu plătea datoria externă a României, azi nici vorbă de aşa ceva. Nu e nici o scuză că spitalele nu au autonomie energetică deplină (pe vremea mea, numai terapia intensivă avea un generator, care le era de altfel indispensabil să le meargă aparatele, că în anii optzeci erau şi momente de doar opt ore de curent pe zi, noroc că nu aveam medicamente de ţinut în frigider, că la laboratoare, unde aveau ţesuturi puse la îngheţat, era nenorocire). Suntem în anul 2021, si în fiecare salon, în fiecare laborator, în fiecare morgă, şi fiecare bloc operator trebuie să existe un termostat care să regleze la cît e optimal acolo. De ce nu au spitalele centrale proprii, şi depind de RADET (de ce mai există RADET şi de ce din banii de energie verde nu îl aruncăm în aer să schimbăm în fine Bucureştiul, oraş cu mult soare, care are alternative infinite la ţevi cîrpite şi colectivism fără frontiere? De ce nu încurajăm fiecare agent economic şi asociaţiile de proprietari să îşi ia soarta în mîini şi am preferat ani de zile să lăsăm spitalele dependente de sisteme centrale şi neperformante, iar blocurile să le anvelopăm pe bani publici, ca să încurajăm dependenţa oamenilor de stat?
Doi, laxismul faţă de reguli, aceeaşi cultură ca sub comunism. Nu avea cum să dispară, pentru că niciodată statul nu s-a raţionalizat pe deplin. Am rămas la ideea că statul ne dă reguli idioate iar noi le corectăm prin neaplicare. Nu e căldură, asta crează justificarea să ne descurcăm fiecare. Nu sunt vaccinuri destule, la fel. Benzina şi mîncarea sunt azi berechet, atunci erau la fel de greu de găsit. Scapă fiecare cum poate, asta înseamnă că nimeni nu ştie ce face fiecare. O asemenea lume scapă oricărui control. Nici cel comunist, care era drastic, nu a mai făcut faţă la un moment dat, că nu avea cum. În anul 1989 aproape nimeni nu mai plătea cotizaţia de partid. Prinde dracul, scoate-i ochii! Îl ţin minte şi acum pe colegul meu Ghiocel cînd i-a strigat colegului meu medicinist, Ciprian R, care umbla să strîngă cotizaţia prin curtea universităţii, plină de lume: mai amînă, bă, că poate n-o să mai fie nevoie! Asta era vara 1989. Nu mai făceau faţă. Iar controlul social de azi nu se compară, azi e anarhie totală.
Trei, neglijarea perpetuă şi în consecinţă funcţionarea veşnic la parametri suboptimali a tot ce e tehnică în domeniul sanitar, deşi au căzut avioane de salvare prin decor. În De ce nu iau românii Nobel am povestit noaptea de Crăciun 1989, cînd singură la 25 de ani într-un spital cu peste 300 de bolnavi am pierdut un caz grav pentru că s-a defectat un tub de oxigen. Robinetul s-a blocat! Asistenta de gardă şi cu mine, rezidenta (unicul medic) de gardă am tras şi de tub, şi de bolnav cît am putut noi! La Terapie Intensivă cînd i-am sunat să le cer un tub împrumut m-au întrebat de diagnostic şi vîrstă şi cînd, din naivitate, le-am spus au hotărît că mai bine îl păstrează pentru cazurile lor cu perspective de viaţă mai bune. După ce totul s-a terminat şi bolnavii au aprins lumînări am avut răgazul să cobor în triajul de la urgenţă să mă plîng doctorului de acolo sau să plîng pur şi simplu şi am dat de cum am intrat de tehnicianul care nu ne răspunsese la telefon toată noaptea, stătea acolo de patru ore ca să vadă filmul execuţiei lui Ceauşescu. Spitalul – care avea trei clinici de chirurgie, trei de medicală, endocrinologie, dermatologie şi morgă – avea un singur tehnician de gardă, ăsta care ar fi trebuit să îmi rezolve tubul sau să îmi găsească altul, şi atîta minte avea el. Dar parcă era vina lui? Cît era plătit? Şi era vina lui că ditamai clinica avea un singur tub de oxigen, şi acela din filme cu al doilea război mondial? După 1989 s-au primit echipamente de la ajutoare sau s-au cumpărat, dar niciodată România nu a investit în personal tehnic, şi femeile de la Balş s-au descurcat singure să-şi taie curentul şi oxigenul, că nu avea cine. Autorizaţie de incendiu? Băi, voi sunteţi nebuni, cîte din centrele de vaccinare pe care Voiculescu ăsta le-a pus să se deschidă pe declaraţie pe proprie răspundere, exact ca la Colectiv, au asemenea autorizaţie? Şi absenţa autorizaţiei e problema, sau absenţa unui personal specializat care să instaleze ATI-ul ţinînd seama de pericol, să întreţină şi să controleze periodic? Unde sunt şcolile care produc personal tehnic pentru sectorul sanitar? Cine s-a preocupat ultima dată de formarea şi plata acestor oameni, ca şi de numărul lor?
Cică o să construiţi spitale. Păi degeaba le construiţi, dacă atîta înţelegeţi, Balş nu e, cum era spitalul meu, o relicvă din secolul XIX. Orice guvern nou, ca şi orice spital nou, cum vine se pune în priza improvizată legată de centrala moştenită din comunism şi deschide uşa aceleiaşi culturi dintotdeauna. Şi atunci cînd iese fum dă mereu vina pe portar, pe manager, pe orice ţap ispăşitor care are mai puţine relaţii şi poate fi dat la haită să-l sfîşie, ca să nu se schimbe nimic.
Se încarcă comentariile...
