Maratoane de vaccinare în Bucureşti în fiecare weekend, până la finalul anului. Ce program vor avea centrele

Maratoane
 de vaccinare în Bucureşti în fiecare weekend, până la finalul anului. Ce program vor avea centrele

La maratonul vaccinării din Capitală au fost vaccinate 33.790 de persoane în total în cele şase centre amenajate, din care 70% au fost persoane vaccinate cu prima doză. FOTO: Inquam Photo.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, până la sfârşitului anului, la fiecare final de săptămână, va fi organizat un maraton de vaccinare în Bucureşti, urmând să fie câte un centru în fiecare sector din Capitală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că aceste centre nu vor avea program non-stop, ci cel mai probabil între orele 8 – 24. 
 
„Ţinând cont de această adresabilitate în creştere a persoanelor pentru vaccinarea, am decis ca pentru municipiul Bucureşti la fiecare final de săptămână până la încheierea anului să organizăm un astfel de maraton de vaccinare într-un centru de vaccinare din fiecare sector. Practic, care să asigure o accesibilitate după un program prelungit al persoanelor la vaccinare. în următoarele zile vom anunţa care sunt centrele în care vom avea un program prelungit. Ceea ce noi am propus este să avem un program de la 8 dimineaţa până la 12 noaptea, iar pe perioada nopţii să fie perioada în care să asigurăm igienizarea încăperilor şi numărul de persoane, din ce am observat noi, care vin în intervalul 12 noaptea 8 dimineaţă este semnificativ mai scăzut şi atunci probabil că aceste centre vor funcţiona cu program prelungit şi nu vor fi 24 de ore din 24”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă. 
 
Gheorghiţă a prezentat şi lista centrelor unde va avea loc Maratonul Vaccinării în Bucureşti. 
 
„Am primit de la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti situaţia centrelor care vor avea program prelungit la sfârşitul fiecărei săptămâni. Pentru Sectorul 1 rămâne Centrul de vaccinare de la Romexpo, pentru Sectorul 2 sunt două centre: centrul de la Circul Metropolitan şi centrul Cora-Pantelimon. Pentru Sectorul 3 rămân centrele de vaccinare de la Park Lake şi Mall Vitan, însă se caută soluţii pentru prelungirea programului în aceste locaţii, vom veni cu precizări ulterioare. Pentru Sectorul 4 rămâne centrul de vaccinare de la Palatul Naţional al Copiilor, pentru Sectorul 5, Centrul de Vaccinare Multifuncţional Sfântul Andrei din Liberty Mall şi pentru Sectorul 6, Centrul de vaccinare din Drumul Taberei situat în Aleea Lunca Cernei numărul 6 A”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.
 
El consideră că acelaşi lucru trebuie făcut şi în marile oraşe.  
 
„Aceeaşi abordare aş lansa-o către celelalte judeţe, în mod deosebit către marile aglomerări urbane, către oraşele mari, pentru a organiza la sfârşitul fiecărei săptămâni  cel puţin un centru de vaccinare care să aibă un program prelungit şi care să permită vaccinarea cu un program flexibil şi a unui număr cât mai mare de persoane, mai ales în centrele universitare, unde există personal voluntar, studenţi, rezidenţi în cadrul acestor programe şi proiecte”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.
 
Valeriu Gheorghiţă a precizat că la maratonul vaccinării din Capitală au fost vaccinate 33.790 de persoane în total în cele şase centre amenajate, din care 70% au fost persoane vaccinate cu prima doză.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările