Sfântul Valentin: Locuri de neuitat pentru îndrăgostiţii din Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrada şi Adrian sărbătoresc „Ziua Îndrăgostiţilor” în aer liber, pe Meseş
Andrada şi Adrian sărbătoresc „Ziua Îndrăgostiţilor” în aer liber, pe Meseş

Zona centrală din municipul  Zalău, parcul Tineretului, ceasul din centrul şi  zona Meseş sunt locurile unde de-a lungul timpului s-au născut multe poveşti de dragoste. Cotidianul Adevărul şi-a propus azi, cu ocazia Sfântului Valentin – Ziua Îndrăgostiţilor, să vă prezinte câteva locuri speciale, clasice, unde  puteţi petrece o zi de neuitat.

Cunoscut de mai toţi sălăjenii, parcul din centrul oraşului este locul unde sute de cupluri s-au întâlnit şi au înfiripat o relaţie încă din anii copilăriei. Este un loc cu intimitate, în aer liber, unde vă puteţi plimba şi admira minunata privelişte de iarnă chiar dacă temperaturile nu sunt tocmai ridicate.  „Ne întâlnim destul de des aici, iarna, vara.  E un loc deosebit şi chiar ne place. Sutem sătui de ieşirile la club. Preferăm natura”, spune Ligia o tânăra care se întâlneşte de obicei cu iubitul ei,  Mihai, în parcul Tineretului. Inclusiv azi au programată de la ora 18,00 o întâlnire în parcul Tineretului.

Ceasul din centru

Cunoscutul ceas din centrul oraşului e locul preferat de întâlnire al „puştilor” – elevii de liceu, care după terminarea orelor de curs fac promenade, braţ la braţ. La oră  fixă, la şi zece, la jumătete sau la fără un sfert, se întâlnesc, se îmbrăţişează, se sărută tandru, cu pasiune şi apoi încep să se plimbe povestind . Dincolo de întâlnirile şi poveştile de dragoste, ceasul din centrul este şi un punct de reper, un loc simbolic al oraşului, construirea acestuia fiind ideea comuniştilor.

Pe Meseş la săniuş

Un alt loc clasic de întâlnire pentru îndrăgostiţi este zona Meseş. Mai ales dacă timpul permite şi nu lipseşte zăpada sute de  tineri ies aici pentru a se  relaxa, departe de zgomotul oraşului şi în mijlocul naturii. În urmă cu şase ani, chiar de Sfântul Valentin pe 14 februarie, Andrada o tânără zălăuancă, actualmente studentă l-a cunoscut pe Adi la săniuş pe Meseş. De atunci sunt prieteni şi anual de Ziua Îndrăgostiţilor merg acolo fie că este sau nu zăpadă. „Am stabilit aşa o regulă. Aici ne-am cunoscut şi aici mergem an de an de Ziua Îndrăgostiţilor. Dacă e zăpadă ne dăm cu sania iar dacă nu, ne plimbăm. E aşa frumos să te plimbi în mijlocul naturii ”, spune Andrada.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite