Povestea militarului care promovează jocul popular în rândul copiilor. „Trebuie să cunoască tradiţiile şi obiceiurile moştenite de la strămoşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vârstă de 34 de ani, militarul îşi împarte viaţa între familie, armată şi ansamblul folcloric pe care îl coordonează într-un sat din judeţul Sălaj.

Gabriel Boticaş (34 de ani) lucreză de aproape 15 ani în cadrul armatei, în prezent fiind sergent major în Batalionul 317 Logistic Zalău. Era doar un copil când, împreună cu mai mulţi colegi de clasă a păşit pentru prima dată într-o sală de dansuri populare, activitate pe care a îndrăgit-o imediat şi pe care o practică neîntrerupt de atunci, chiar dacă, prin prisma serviciului, a schimbat mai multe garnizoane.

La vârsta majoratului, a intrat în echipa Ansamblului Folcloric Profesionist Meseşul al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, unde a activat cu jumătate de normă timp de aproape 15 ani. În acest timp a reuşit să urmeze şi cursurile Şcolii Populare de Arte "Tudor Jarda" din Cluj-Napoca, unde s-a specializat ca instructor coregraf joc popular, în paralel activând ca dansator colaborator al Ansamblului "Vatra de Dor".

La absolvirea acestei şcoli, Gabriel a decis să răspundă provocării lansate de părinţii unor tineri din comuna Horoatu Crasnei, prin intermediul primarului. Pentru că noul proiect îi solicita o mare parte a timpului liber, militarul a părăsit echipa de dansatori a Centrului de Cultură Sălaj şi a devenit instructor coregraf pentru Asociaţia Culturală "Cununa Meseşului", un ansamblu folcloric proaspăt înfiinţat în Horoat. În această calitate, el le dezvoltă elevilor pasiunea pentru jocul şi costumul popular, le insuflă respectul pentru folclor şi importanţa păstrării tradiţiilor locale.

Imagine indisponibilă

Spectacol folcloric în faţa comunităţii

Astăzi, echipa "Cununii" numără 14 dansatori, cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, şi două soliste vocale, care au bifat numeroase participări la concursuri şi festivaluri de profil. La începutul lunii noiembrie, echipa a marcat împlinirea a doi ani de activitate şi a organizat un spectacol în care tinerii artişti şi-au etalat talentul şi roadele muncii lor în faţa întregii comunităţi. Evenimentul a inclus şi un moment caritabil, în cadrul căruia au fost strânse donaţii pentru un tânăr diagnosticat cu cancer.

"Este important ca tinerii de astăzi să se implice în diverse activităţi, mai ales într-o perioadă în care tehnologia le ocupă aproape tot timpul. Iar dacă acestea presupun munca în grup, cu atât mai bine. Cred că trebuie să acordăm mai multă atenţie folclorului, să-i învăţăm pe copii tradiţiile şi obiceiurile moştenite de la strămoşii noştri şi astfel să le poată transmite celor care vin după ei", spune Gabriel Boticaş. Încurajat de succesul de care s-a bucurat Asociaţia Culturală "Cununa Meseşului", el are în plan lansarea unui proiect similar în comuna Valcău de Jos.

Imagine indisponibilă

Din dorinţa de a readuce jocul popular mai aproape de oamenii obişnuiţi, în urmă cu trei ani, împreună cu doi prieteni, zălăuanul a iniţiat un alt proiect. Intitulat "Jocu` din bătrâni", evenimentul reprezintă o seară de joc şi voie bună la care pot participa toţi cei interesaţi, condiţia fiind să îmbrace costumul popular: "Ne străduim ca prin acest eveniment să oferim oamenilor iubitori de joc si cântec popular, un cadru perfect pentru a cânta şi a juca, aşa cum o făceau bătrânii noştri mai demult. De la an la an, oamenii sunt tot mai interesati de acest eveniment, lucru care ne bucură şi ne obligă să îl facem din ce în ce mai interesant".

Vă mai recomandăm:

Cum a salvat casa ţărănească din satul copilăriei un român stabilit în Germania. Totul l-a costat aproape 16.000 de euro

Femeia care a pus pe picioare şura plină cu poveşti vechi ţărăneşti. Coordonează pe Facebook grupul „Daţi-ne şansa să ducem tradiţia mai departe“

Tânăra interpretă colecţionară de trofee. „Trebuie să păstrăm cu sfinţenie ceea ce este tradiţional în folclorul românesc“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite