EXCLUSIV Povestea bănăţeanului care a ajuns să conducă din umbră Regatul Iugoslaviei

EXCLUSIV Povestea bănăţeanului care a ajuns să conducă din umbră Regatul Iugoslaviei

Regenţa Iugoslaviei cu Radenko Stankovici (stânga), prinţul Pavle şi Ivo Perovici FOTO: www.27march.org

Medicul şi politicianul sârb Radenko Stankovici, membru al Consiliului de Regenţă care a condus Regatul Iugoslaviei între 1934 şi 1941, s-a născut în satul Lescoviţa din judeţul Caraş-Severin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numele lui Radenko Stankovici, una dintre cele mai strălucite personalităţi medicale şi politice ale Serbiei, se leagă de Lescoviţa, un sat din judeţul Caraş-Severin, aflat la o aruncătură de băţ de fâşia care desparte România de Serbia. Aici s-a născut, la 26 aprilie 1880, Radenko Stankovici, fiul preotului Zaria Stankovici.
 
Lescoviţa este unul dintre satele sârbeşti din apropierea Clisurii Dunării, aflat la 20 de kilometri de fluviu. Până în 1918, localitatea a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, iar la împărţirea Banatului de după Primul Război Mondial a „căzut“ pe teritoriul României. 
 
Despre povestea marelui cardiolog şi om politic născut în Banatul de Sud, publicistul Mircea Meilă a scris, în 2013, volumul „Roata“, care ne-a îndrumat pe urmele lui Radenko Stankovici, considerat părintele cardiologiei sârbeşti, dar şi omul căruia viaţa i-a acordat privilegiul de a conduce, din umbră, destinele Regatului Iugoslav, la sfârşitul anilor ’30. 
 
Destinul avea să-l poarte pe tânărul născut în Lescoviţa în preajma familiei regale sârbeşti. Astfel, după asasinarea regelui sârb Alexandru Karageorgevici, în 1934, Radenko Stankovici a făcut parte din Consiliul de Regenţă care a condus regatul în perioada 10 octombrie 1934 - 27 aprilie 1941.
 
Radenko Stankovici practica simultan medicina şi politica, însă după ce a fost ales senator, în 1931, a părăsit clinica. În 1933 a fost numit ministru al Învăţământului. „Profesorul făcea parte din masonerie. Avea această calitate din anul 1920, când a fost primit în loja masonică de la Zagreb. Nu se cunoaşte la ce nivel activa. Ezoterismul şi caracterul criptic al activităţii masonice au făcut ca multe lucruri să rămână în mare parte necunoscute“, precizează Meilă.

FILMUL ASASINATULUI

Pe 9 octombrie 1934, vaporul regal „Dubrovnik“, la bordul căruia se afla regele Alexandru Karageorgevici, a acostat în portul francez Marsilia. Din port, convoiul oficial a pornit cu maşinile spre Prefectură. Pe drum, spre autoturismul în care se afla regele sârb s-a năpustit un om şi a tras câteva focuri de armă. Teroristul făcea parte din organizaţia de ustaşi (n.r. – membri ai unei organizaţii croate naţionaliste de tip fascist şi terorist, care a activat înaintea şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial) condusă de croatul Ante Pavelici.

 
Regele a murit pe loc, iar ministrul de externe francez Louis Barthou în drum spre spital. Criminalul se numea Kalemen şi avea paşaport cehoslovac. Şi teroristul a fost omorât în aceeaşi zi de mulţimea furioasă adunată în stradă. 

CONSILIUL DE REGENŢĂ

După asasinarea regelui Alexandru, coroana Iugoslaviei a revenit fiului său Petru II Karageorgevici. Acesta fiind minor, a fost constituit un Consiliu de Regenţă condus de prinţul Pavle – fratele regelui Alexandru –, alături de doi doctori, Ivo Perovici şi Radenko Stankovici. Regenţa a durat şapte ani şi a fost apogeul carierei politice a cardiologului bănăţean.

Stankovici (primul din stânga), alături de ceilalţi membri ai Consiliului de Regenţă Foto:www27march.org
    
A venit Al Doilea Război Mondial, iar prinţul Pavle a aderat la Pactul Tripartit alăturând Iugoslavia Germaniei. A urmat, la doar două zile distanţă, pe 27 martie 1941, lovitura de stat susţinută de britanici, iar Hitler a invadat Iugoslavia. Membrii guvernului sârb au fost nevoiţi să se refugieze în străinătate.
 
În timpul ocupaţiei germane, Radenko Stankovici a avut domiciliul forţat, iar apoi a revenit ca profesor la Facultatea de Medicină din Belgrad. 
 
CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE

În 1946 a fost pensionat, iar în 1949 autorităţile comuniste l-au arestat şi l-au trimis în judecată pentru trecutul său politic. A fost acuzat că a colaborat cu ocupanţii germani şi condamnat la 12 ani de închisoare, i s-au retras drepturile civile şi i s-a confiscat averea, printre care şi o vilă impunătoare de la Fruska Gora (n.r. – în Serbia).
 
Profesorul Stankovici a trăit ani grei de detenţie. S-a îmbolnăvit grav, motiv pentru care a fost eliberat în anul 1956. La câteva luni, pe 5 decembrie 1956, a murit în casa din Belgrad a fiului său.
 
La 18 decembrie 2006, după îndepărtarea comuniştilor de la putere, la 50 de ani de la moartea doctorului Stankovici, Tribunalul din Belgrad a decis reabilitarea sa şi a încă 15 cunoscuţi profesori şi oameni de ştiinţă sârbi. 
 
Lescoviţa de azi: „Pe uliţă vezi mai mulţi câini decât oameni“
 
Povestea care a început la Lescoviţa, pe malul râului Nera, este cunoscută astăzi doar de bătrâni şi de preotul satului. De altfel, în timpul săptămânii, pe aleile Lescoviţei nu se vede ţipenie de om. Unii sunt plecaţi la oraş, la Moldova Nouă sau la Oraviţa, unde au găsit de lucru, iar tinerii sunt la liceele sau la facultăţile din Reşiţa şi din Timişoara. Cei din sat au treabă în gospodărie.

Până în 1930, în localitate trăiau în jur de 1.000 de persoane, însă numărul lor a tot scăzut. Acum sunt puţin peste 300.
 
„La noi în sat este o vorbă: «Pe uliţă vezi mai mulţi câini decât oameni». Şi nu e o glumă! Puteţi vedea şi singuri. Tinerii revin în sat la sfârşitul săptămânii. Vin să-şi ajute părinţii şi bunicii la treburile din gospodărie“, spune Nicola Cugarcevici, unul dintre lescoviţenii din tată-n fiu. S-a născut în 1946 şi a făcut şcoala elementară în acelaşi loc în care a învăţat şi Radenko Stankovici. 

SÂRBII CARE NU MAI ŞTIU LIMBA SÂRBĂ

Vechea şcoală este şi acum în picioare, chiar dacă nu prea mai are cine să înveţe în ea. Sunt doar cinci elevi în tot satul. La aceştia se adaugă un singur copil care merge la grădiniţă. 

Deşi este un sat sârbesc, copiilor nu li se mai predă în limba sârbă. Motivul este cel puţin paradoxal: mulţi dintre sârbii din sat nu mai ştiu sârbeşte.
 
„Până nu de mult, se mai preda în sârbeşte, dar acum se face doar limba română la şcoală. Predare în limba sârbă este la clasele V-VIII, dar la Belobreşca, sat aflat la o distanţă nu foarte mare de Lescoviţa. Aici se joacă sârbeşte, se cântă sârbeşte, obiceiurile sunt sârbeşti, iar sărbătorile se ţin după calendarul vechi. La ultimul recensământ, 90% din săteni s-au declarat sârbi. Unii ştiu limba, dar nu vor să o vorbească. Copiii vorbesc doar în română. M-am oferit eu să mă duc în fiecare duminică să fac un curs gratuit de limba sârbă, dar nu vor. Au nume sârbeşti, se declară sârbi, dar nu ştiu sârbeşte“, spune indignat Nicola Cugarcevici. 


Locuitorii din Lescoviţa cresc animale: oi, capre, orătănii, dar se ocupă şi cu agricultura şi cultivă porumb, cartofi sau legume. În sat există două magazine şi un birt.

BISERICĂ RIDICATĂ ÎN ANUL 1790
 
Biserica Sfântul Ilie din Lescoviţa, unde a fost botezat Radenko Stankovici, a fost ridicată cu aproape un secol înainte de naşterea acestuia, în anul 1790. Este considerată un veritabil monument istoric, iar viaţa satului se ţese în jurul ei. „Prima biserică din Lescoviţa a fost ridicată în 1717, dar era din lemn. Construirea acestui lăcaş a început în 1788 şi a durat doi ani. A mai fost reparată de-a lungul timpului“, spune Borislav Georgevici, preotul paroh din Lescoviţa.


Preotul Borislav Georgevici, în biserica Sfântul Ilie din Lescoviţa
 
Informaţii despre familia lui Radenko Stankovici sunt păstrate în documentele bisericii unde a activat ca preot şi tatăl doctorului. 
 
Despre schimbările de la Lescoviţa vorbeşte şi preotul Georgevici. „În sat sunt persoane în vârstă. Tineretul e plecat la oraş. Au existat foarte multe căsătorii mixte şi s-au amestecat oamenii. Aşa au intrat în acest sat şi românii. Păcat că nu se preocupă să-i înveţe pe copii limba sârbă. Astăzi, cu cât cunoşti mai multe limbi, cu atât e mai bine. E adevărat că lumea pleacă la oraş, dar interesant este că, la vârsta pensionării, se retrag tot aici, la ţară, unde au animale, au pământ“, conchide preotul. 
 
 
Cardiolog de renume, monarhist convins
 
Satul Lescoviţa este o localitate mică şi aparent neînsemnată în arealul sud-vestic al Banatului, flancat în partea dreaptă de râul Nera. Cel mai apropiat oraş este Bela Crkva (n.r. – Biserica Albă), aflat după graniţă, în Serbia. Se spune că cine îi cunoaşte pe cei din sat va fi fascinat de felul lor de a fi. Aici şi-a petrecut toată copilăria Radenko Stankovici şi tot aici a început şi şcoala. 
 
„Primele trepte pe scara învăţăturii au fost urcate cu uşurinţă de «Rada». Era silitor şi receptiv. Asimila repede, se purta cuviincios, iar la sfârşit de an se afla printre premianţi“, scrie Mircea Meilă în volumul „Roata“.


Lescoviţa este, adesea, pustie 
 
Hotărârea familiei a fost ca tânărul elev să-şi continue studiile la Novi Sad. Putea să aleagă şi Timişoara, dar au decis să-l trimită în cel mai important oraş din Voivodina. „Oraşul adolescenţei lui Radenko a fost Novi Sad. În timpul studiilor gimnaziale, Radenko şi-a perfecţionat cunoştinţele de germană şi de maghiară, dar dovedea o aplecare deosebită pentru ştiinţele naturii“, punctează Meilă.

După terminarea liceului, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Innsbruck, capitala Tirolului (n.r. – în Austria), studii medicale pe care le-a terminat la Viena.

„Din timpul stagiilor practice, studentul Stankovici a fost remarcat pentru cunoştinţele asimilate, ataşamentul faţă de bolnav şi pentru calitatea foilor de observaţie întocmite. Exactitatea şi ordinea logică de care dădea dovadă ieşea în evidenţă chiar şi în mijlocul unei lumi germanice caracterizate de astfel de calităţi“, notează Mircea Meilă. 

DE LA VIENA LA ZAGREB

După încheierea studiilor, Radenko Stankovici a obţinut diploma de doctor în medicină, emisă de facultatea din Viena. Ajuns la vârsta maturităţii, Stankovici şi-a întemeiat o familie. S-a căsătorit cu Darinka, fiica directorului gimnaziului din Novi Sad, iar fiul lor, Radeta, avea să devină un mare sculptor sârb. 
 
Radenko Stankovici a lucrat trei ani în clinicile din Viena care au marcat puternic experienţa profesională a tânărului doctor. A părăsit însă Austria şi s-a stabilit în oraşul croat Zagreb, unde a profesat într-o clinică privată timp de 14 ani. Acolo s-a născut şi fiica lui, Milana. 

Radenko Stankovici 1880 (Lescoviţa)-1956 (Belgrad)

Primul Război Mondial a dus la destrămarea Imperiului Austro-Ungar, iar harta lumii s-a schimbat. Printre altele, satul natal al lui Radenko Stankovici, Lescoviţa, a revenit României, în urma tratatului de la Trianon.

MEDICUL PERSONAL AL REGELUI

De la Zagreb, doctorul s-a mutat la Belgrad, capitala noului regat alcătuit de sârbi, croaţi şi de sloveni. După o perioadă de perfecţionare în America, Radenko Stankovici a devenit şeful clinicii de medicină internă din Belgrad. Printre realizările sale se află introducerea explorării eletrocardiografice în Serbia. El a lucrat cu profesorul olandez Willem Einthowen, părintele acestei metode, căruia i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru efectuarea primei electrocardiograme unui om.
 
„Reputaţia profesorului Radenko Stankovici sporea de la an la an. A devenit, din anul 1929, medic personal al regelui Alexandru Karageorgevici. Monarhul sârb se înrudea, prin regina Maria, soţia sa, cu familia regală a României. Radenko Stankovici a fost un devotat susţinător al dinastiei Karageorgevici. Era un monarhist convins“, afirmă scriitorul Mircea Meilă.
 
Regatul Sârbilor, Croaţilor şi al Slovenilor şi-a schimbat denumirea în Regatul Iugoslaviei, în 1929. 
 
Arhitectul noului Belgrad, născut în Moldova Veche

O altă personalitate marcantă a sârbilor din Banat este arhitectul Emilijan Josimovici, care s-a născut la Moldova Veche, la 20 de kilometri de Lescoviţa, în anul 1823. Este primul arhitect al Belgradului, iar de numele său se leagă reconstruirea actualei capitale a Serbiei, după eliberarea definitivă de sub Imperiul Otoman, în 1867. După ce a părăsit Moldova Veche, în 1831, Emilijan Josimovici a urmat şcoala primară în Caransebeş, iar apoi şcoala militară de la Lugoj. Şi-a continuat studiile de filosofie şi tehnică la Viena.


Belgradul nou după planurile lui Josimovici 
 
La sosirea în Belgrad, la 18 septembrie 1845, începe să predea matematică la o şcoală primară. A lucrat apoi ca profesor la Şcoala de Artilerie, din 1850, unde a predat matematică, mecanică şi topografie. De la 19 noiembrie 1869, Emilijan Josimovici a ocupat postul de şef al Catedrei de Matematică şi apoi de rector. A devenit arhitectul-şef al Belgradului în 1867, când capitala Serbiei şi-a schimbat faţa în urma planului întocmit de Emilijan Josimovici.

Bănăţeanul, considerat părintele urbanismului la Belgrad, a trasat actualul centru vechi şi cele mai cunoscute străzi ale metropolei de azi. Josimovici a murit în 1897, iar în 1987, în Piaţa Republicii din Belgrad a fost ridicat un monument în amintirea lui.
 

 

citeste totul despre: