Tertipul folosit de o avocată ca să intre cu bolidul pe o stradă pietonală: a obţinut aviz acordat muncitorilor în construcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Masina parcata strada pietonala FOTO Daniel Dancea

O avocată din Baroul Timiş a obţinut dreptul să intre cu maşina, un Mercedes CLA 250, pe o stradă pietonală din centrul Timişoarei spunând că transportă materiale de construcţie la un şantier din zonă.

Transformate într-o zonă pietonală cu bani europeni, străzile pietonale din centrul istoric al Timişoarei au devenit tot mai sufocate de maşini. Punctele cele mai fierbinţi sunt în zona Palatului Dicasterial, pe străzile Eugenio de Savoya şi Petre Ţuţea. Cele două străzi sunt ticsite zilnic de maşini, surse din Palatul de Justiţie declarând că majoritatea sunt ale unor avocaţi şi procurori.

Nici celelalte străzi pietonale nu scapă de maşini. Un exemplu este pe strada Mercy. Luni în jurul prânzului, pe Mercy, în Piaţa Sfântu Gheorghe, a putut fi văzut un Mercedes CLA 250 de culoare neagră. În parbriz, pe partea interioară au fost lăsate, la vedere, un aviz din partea comisiei de circulaţie şi o carte de vizită. Era cartea de vizită a avocatei Rocsana Soceanu, al cărui birou se află în apropiere.  

Din avizul afişat pe parbrizul autoturismului se poate vedea că avocata a obţinut permis de acces pe strada pietonală, zilnic între orele 06.00 şi 10.00, timp de o lună, pentru a transporta materiale de construcţie la clădirea de pe strada Florimound, nr.1, aflată în şantier. Dincolo de faptul că avizul Comisiei de Circulaţie permite accesul, nu staţionarea, între orele 06.00 şi 10.00, atât luni, cât şi marţi, maşina avocatei a fost parcată în afara intervalului orar pentru care s-a solicitat acces.

avocat soceanu FOTO Daniel Dancea

Primarul Robu: „E o măgărie”

Contactacă de „Adevărul” pentru un punct de vedere, avocata Rocsana Soceanu a refuzat să comenteze situaţia. „Probabil mai bine întrebaţi pe cineva care se ocupă în domeniul acesta”, a fost răspunsul avocatei. Un „cineva care se ocupă în domeniul acesta” este primarul Nicolae Robu. Întrebat cum comentează situaţia, primarul Nicolae Robu a declarat că „e o măgărie din partea celui care a cerut aviz pentru transport materiale de construcţie şi îşi lasă o limuzină acolo”.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite