Legendarul atlet Ben Johnson, la Timişoara. „Am auzit că românii sunt mari amatori de carne de porc. Are gust bun, dar staţi departe de ea“

Legendarul atlet Ben Johnson, la Timişoara. „Am auzit că românii sunt mari amatori de carne de porc. Are gust bun, dar staţi departe de ea“

Ben Johnson se află la Timişoara

Un eveniment de excepţie, organizat şi găzduit de Universitatea Politehnica va avea loc vineri şi sâmbătă, la Timişoara. Legendarul Ben Johnson este din nouă în România.

Celebrul atlet canadian Ben Johnson, alături de antrenorul său, Tudor Bompa, vor participa la prima ediţie a seminarului „Performanţa în sport”, eveniment iniţiat de Sorin Sărăndan, cadru didactic la Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport al Uiversităţii Politehnica din Timişoara.
 
„Acest eveniment a pornit de la o idee mai veche de-a mea, încă din perioada studenţiei. De atunci aveam o legătură indirectă cu Tudor Bompa, prin descoperirea cărţilor scrise, şi Ben Johnson, prin materialele video. Între timp, am ajuns să ne cunoaştem şi în primăvară am luat decizia să organizăm acest eveniment. L-am făcut pentru specialiştii din sport, pentru antrenori, profeosori de sport, fizioterapeuţi etc. Consider că este nevoie de specialişti pentru ca sportul românesc să se ridice din nou, pentru că la ora asta este pe o pantă descendentă”, a spus Sorin Sărăndan.
 
Benjamin Sinclair Johnson, cunoscut drept Ben Johnson, s-a născut la 30 decembrie 1961, în Jamaica. Stabilit de tânăr în Canada, a fost unul dintre cei mai străluciţi atleţi ai tuturor timpurilor.
 
 „Sunt încântat să fiu în Timişoara. Abia aştept să arăt cursanţilor exerciţiile pe care le făceam pentru masă musculară, viteză şi putere…Sunt exerciţii care ajută nu doar în sport, ci şi în viaţa de zi cu zi. Te ajută să te simţi bine. Vreau să arăt câte ceva din secretele performanţelor mele. Pe Tudor Bompa l-am cunoscut când eram foarte tânăr, la 16-17 ani, în Toronto, lucram cu el la punctele slabe. Vedem unde sunt bun, care sunt punctele mele forte şi care sunt slăbiciunile. Făceam multe exerciţii, ridicam greutăţi, făceam sărituri, genoflexiuni… Tudor Bompa nota erorile pe care le fac, slăbiciunile în pregătirea mea, apoi le corectam. Am devenit mai bun graţie acestei pregătiri”, a spus Ben Johnson, care va prezenta, sâmbătă, pe stadionul „Ştiinţa”, câteva din metodele sale de pregătire. 
 

La Jocurile Olimpice din 1988, de la Seul, Ben Johnson a câştigat finala de la 100 metri, cu un nou record mondial, 9,79 secunde. Acesta l-a depăşit pe Carl Lewis şi pe Linford Christie. 
 
Peste două zile, Ben Johnson avea însă să fie descalificat pentru doping cu steroizi anabolizanţi, fiind despistat pozitiv cu stanozolol. 
 
A fost un veritabil cutremur în lumea sportului, Ben Johnson fiind primul mare sportiv descoperit dopat cu steroizi. 
 
A urmat cel mai mare scandal de dopaj din istoria Jocurilor Olimpice. Ben Johnson a fost suspendat doi ani, însă el nu a recunoscut niciodată că s-a dopat şi a dat mereu vina pe diferite conspiraţii, ba că a refuzat semnarea unui contract cu Adidas, ba că a fost dopat fără ştirea lui de către medicul lui Carl Lewis.
 
Profesorul Bompa a explicat că în 1988, Ben Johnson a suferit o întindere musculară şi nu s-a putut antrena normal. Atunci a apărut un medic dintr-o insulă din Marea Caraibelor care promova anabolizantele printre sportivi. S-a apelat la serviciul lui, pentru a ajuta la refacere, însă ciuda anabolizantelor care i-au fost administrate, la sfârşitul lui aprilie performanţa lui Ben era mai mult decât modestă. 
 
În procesul care a urmat, antrenorul lui Johnson a declarat că toţi sprinterii s-au dopat, însă Johnson a fost singurul prins. 
 
Tudor Bompa a fost şi atunci şi este şi acum împotriva dopajului, arătând că Johnson nu a câştigat datorită steroizilor pe care-i lua şi că victoria ar fi fost posibilă şi fără aceste suplimente. 

 
Ben Johnson vorbeşte despre sport şi performanţă în toată colţurile lumii. Ultima dată a fost la un seminar în Tokyo.
 
"Toata lumea fumează, dar totuşi..."
 
Ajuns la Timişoara, fostul mare atlet a rămas surprins de cât de mulţi tineri fumează. La intrarea în hotel, chiar a certat o persoană care avea o ţigară în mână. 
 
„Am văzut mulţi tineri fumând în Timişoara şi în România. Toata lumea fumează, dar totuşi... Există atleţi buni în România, dar ei trebuie să iasă în faţă, să se antreneze, să îşi îmbunătăţească condiţia. Mintea lor trebuie să fie la sport. Dacă urmează programul de antrenament pentru forţă şi recuperare, îşi îmbunătăţesc puterea, viteza şi forţă, atunci vor obţine rezultate. Şi în Canada mulţi vor să facă atletism, dar cei mai mulţi nu reuşesc, pentru că dacă nu ştiu ce să facă, nu ştii ce să schimbe. O garanţie a sucesului este să petreacă mult timp lucrând pe tehnică.”, a mai spus Ben Johnson, cândva cel mai rapid sprinter din lume. 
 
 
„De la început am considerat că pot fi cel mai bun din lume. Am crezut în mine, că pot face acest lucru, dar am avut şi un antrenor bun. Am avut pasiune pentru sport şi determinare. Mulţumesc şi mamei mele, care m-a învăţat ce este disciplina şi forţa. A însemnat mult în cariera mea, o iubesc”, a mai afirmat Ben Johnson. 

 
Ben Johnson consideră că toţi atleţii din ziua de azi urmează reţeta pe care el a folosit-o ca sportiv. 
 
„Trebuie să înţelegi ceva, nu poţi reinventa roata. Tot antrenamentul pe care-l fac azi sportivii, l-au învăţat de la Ben Johnson. Putere, viteză, rezistenţă, recuperare. Am fost primul care am alergat 9.93, 9,79. Şi asta 31 de ani în urmă”, a conchis Ben Johnson.
 
El nu fumează, nu consumă alcool şi are un program foarte strict de alimentaţie şi de odihnă.

„Pentru o viaţă sănătoasă trebuie să bem multă apă, avem nevoie de somn suficient, de odihnă. În ce priveşte alimentaţia, consumaţi legume, multă peşte şi pui. Am auzit că românii sunt mari amatori de porc. Are gust bun, dar staţi departe de el. Nu e bun pentru organism. Sunt foarte importante exerciţiile fizice, dacă nu puteţi alerga, măcar mergeţi. Măcar 20 de minute pe zi. Strechingul e foarte bun pentru circulaţie. Încercaţi să aveţi suplimente de Vitamina E şi Vitamina C, de alte minerale, calciu”, a declarat Ben Johnson.
 
"Ben Johnson nu a fost vinovat"
 
Tudor Bompa s-a născut la 23 decembrie 1932, în România, la Năsăud. A practicat atletismul şi canotajul, sporturi în care a câştigat mai multe medalii, inclusiv un argint la Campionatul European de canotaj din 1958. 
A fost, printre altele, asistent universitar la Institutul Politehnic din Timişoara şi director de atletism la Politehnica Timişoara. A petrecut zece ani din viaţă în Timişoara, înainte de emigrarea în Canada. 
 
 „Este o plăcere pentru mine că Ben Johnson este aici. Este un om care a fost cel mai bun sprinter din lume, dar a fost frustrat de media şi de unii trăgători de sfori din Federaţia Internaţională de Atletism şi Comitetul Olimpic. Aceste lucruri se vor clarifica, pentru că Ben Johnson nu a fost vinovat. Ben are multe lucruri de spus, plus o sesiune practică”, a spus Tudor Bompa.
 
 
 
Tudor Bompa, acum în vârstă de 87 de ani, a petrecut zece ani din viaţă în Timişoara, înainte de emigrarea în Canada. 
 
„Am petrecut mai mult de zece ani în acest oraş. Practic perioada mea de tinereţe. De câte ori vin la Timişoara sunt mai mult decât fericit. Mă leagă de Timişoara prima iubire şi prima realizare profesională. A fost oraşul în care m-am maturizat. A fost foarte important pentru personalitatea mea. Timişoara era cel mai sofisticat oraş din România. Avea şi o deschidere spre vest din cauza faptului că se prindeau emisiunile radioului din Belgrad. Era un fel de cosmopolitism mai avansat decât în alte părţi, erau maghiari, evrei, germani, români. Mi-a plăcut la Timişoara. Am încercat de patru ori să mă repatriez în acest oraş, dar nu am reuşit din cauza politicii”, a declarat Tudor Bompa.
 
"Primul element pe care l-am propus a fost pregătirea cu greutăţi foarte mari"
 
A revoluţionat metodele de antrenament occidentale, fiind considerat unul dintre marii specialişti ai lumii în probleme de periodizare, planificare, performanţă şi antrenament de forţă. 
 
„Participarea mea în grupul lui Ben a început în 1983. Atunci mi-a apărut prima carte în limba engleză. Antrenorul de atunci al lui ben m-a întrebat dacă pot să-l ajut. Am spus, cu o singură condiţie. Dacă se lucrează cu greutăţi mari. În România şi acum le e frică de greutăţi mari. Nu poţi fi rapid dacă nu eşti puternic. Ca să mişti un corp înainte, trebuie să apeşi tare, cu forţă, să învingi gravitaţia. Primul element pe care l-am propus a fost pregătirea cu greutăţi foarte mari. Doar în felul acesta puteai aveai forţă maximă contra solului”, a explicat Tudor Bompa. 
 
Stabilit în Canada, Tudor Bompa este profesor emerit la Universitatea York din Toronto. În urmă cu doi ani, Universitatea Politehnica Timişoara i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa.
 
 
Seminarul „Performanţa în sport” se va desfăşura pe parcursul a două zile, 11 - 12 octombrie 2019, constând atât în lecţii teoretice, cât şi practice, pe stadionul Ştiinţa, din cadrul UPT. 
 
Vor conferenţia Tudor Bompa, alpinistul Horia Colibăşanu, Florin Vasilcan (coordonator pregătire fizică), profesorul Bogdan Almăjan, iar Ben Johnson va aborda „Pregătirea vitezei în sport”. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: