FOTO Monumentul austriac din Cimitirul Eroilor se dezintegrează. Pericol pentru cei care viziteză mormintele din jur

FOTO Monumentul austriac din Cimitirul Eroilor se dezintegrează. Pericol pentru cei care viziteză mormintele din jur

Monumentul din cimitir se dezintegrează FOTO Ş. Both

Administraţia cimitirului a anunţat autorităţile, iar Poliţia Locală a îngrădit permiterul cu o bandă cu mesajul „Atenţie! Pericul de accidentare!”.

GALERIE FOTO

Monumentul „Fidelităţii”, inaugurat în Piaţa Libertăţii (pe atunci piaţa purtând numele de „Prinz Eugen”) în anul 1854, dar mutat în cimitirul din Calea Lipovei în 1934, se află într-o stare avansată de degradare. 

Bucăţi mari din monumentul înalt de aproape 20 de metri au căzut deja, punând în pericol persoanele care vizitează cimitirul. 
 
Ultima dată s-a prăbuşit unul din cele patru elemente de turn, distrugând efectiv capacul unui mormânt aflat în apropiere. 
 
Administraţia cimitirului a anunţat autorităţile, iar Poliţia Locală a îngrădit permiterul cu o bandă cu mesajul „Atenţie! Pericul de accidentare!”. 


 
Un alt element al statuii urmează să cadă la prima furtună mai puternică, acesta fiind deja înclinat.
 
Simbolul unui regim autoritarist
    
Monumentul “Fidelităţii” a fost opera arhitectului Josef Kranner şi a fost inaugurat, la Timişoara, în prezenţa împăratului Francisc Iosef I.Monumentul a luat locul statuii Sfintei Treimi, care a fost mutată atunci pe locul din apropierea actualului Hotel Continental. Ea a fost readusă în Piaţa Libertăţii, unde se află şi astăzi, în 1934, când Monumentul „Fidelităţii” a fost mutat pe considerente ideologice, în cimitirul din Calea Lipovei.

 
Statuia se afla chiar lângă locul unde au fost groapa comună a soldaţilor austrieci, care au murit în 1849. Prin anii 60 încă se exista perimietrul înconjurat de tunuri şi lanţuri, însă o dată cu extinderea cimitirului acestea au dispărut. A rămas ca simbol al recunoştinţei Monumentul “Fidelităţii”.

 
 
Asociaţia Culturală “Ariergarda” s-a luptat mai mulţi ani să readucă în oraş monument realizat în stil neogotic, iar primarul Nicolae Robu a fost aproape să pună în aplicare un plan de mutare a statuii în sensul giratoriu din Piaţa Bălcescu.


 
S-a renunţat la idee ca urmare a protestelor comunităţii maghiare din oraş, care consideră că statuia a fost dăruită Timişoarei de către împăratul Francisc Iosif I ca semn al recunoştinţei sale pentru rezistenţa trupelor austriece manifestată în timpul Revoluţiei Maghiare din 1848-1849.
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: