Avem plăcerea de a vă oferi posibilitatea, cred în premieră naţională,
de a consulta un document cu adevărat excepţional, pe măsura
circumstanţelor cu totul ieşite din comun pe care le trăieşte planeta,
suspendată acum la ritmul ştirilor care vin de la Washington, oraşul
care parcă pus sub stare de asediu la câteva zile înainte de Inauguration Day când Joe Biden va deveni oficial cel de-al 46-lea Preşedinte ale SUA.
Preşedintele Iohannis şi şefii PNL au
vituperat împotriva PSD, un partid al penalilor. Care au furat, fraudat, au
luat mită. Aşa au şi ajuns la guvernare, prin demonizarea adversarului politic,
PSD. De două săptămâni a ajuns şi PNL partid al penalilor, cu acte în regulă.
Costel Alexe, şeful organizaţiei PNL Iaşi, este urmărit penal de DNA pentru
luare de mită şi instigare la delapidare. La fel ca mulţi clienţi ai DNA din
PSD.
Anul 2021 a început prost în Republica Moldova. Nu pentru că nu există un Guvern decât interimar şi ciopârţit, după ce guvernul de consilieri a lui Dodon a ales să îşi ia tălpăşiţa, chiar dacă era interimar – nicăieri în lume un ministru nu pleacă nicăieri ca la piaţă, până nu-i vine un înlocuitor legal şi nu predă treburile domeniului său.
Nicola Sturgeon, prim-ministrul Scoţiei, îl sfătuieşte în acest sens pe
Trump după ce, fie şi numai pe surse, s-a auzit de intenţa preşedintelui
american încă în funcţie de a pleca în Scoţia exact în perioada 20
ianuarie pentru a juca golf pe la proprietatea sa din Turnberry, ceea
ce, fireşte, l-ar pune în imposibilitatea de a asista la ceremonia
instalării succesorului său Joe Biden.
Altfel decât Israelul, SUA şi Regatul Unit, cu milioane de imunizaţi, Germania, patria firmei Biontech, abia a trecut de un sfert de milion de vaccinaţi. În România e certat un medic care refuză să arunce dozele. De ce?
În primele zile ale anului 2021, un atentat terorist a vizat o companie turcă ce construia un drum rutier în
Somalia. Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar alte 14 au fost rănite. Atacul
sinucigaş, care a ucis cel puţin doi cetăţeni turci, a fost revendicat de către
Al Shabab, reprezentând mult mai mult decât un eveniment cotidian al ţării din Cornul Africii.
În chestiunea directorilor de şcoli, am citit astăzi un articol foarte bun scris deAntonia Pup(fostă preşedinte CNE, acum la Şcoli curate) în care compară eventuala alegere prin vot a directorilor doar de către profesorii titulari cu normă întreagă, propusă de noul ministru al Educaţiei, cu un găunos concurs de miss şi mister popularitate.
El este un jucător compulsiv care îşi pune în pericol în mod repetat slujbele, căsătoriile şi perspectivele de viitor printr-un comportament neglijent, leneş şi riscant - şi de fiecare dată este salvat de farmecul, norocul, ambiţia şi conexiunile sale. Viaţa lui, o viaţă pentru vremurile noastre. Dar a Marii Britanii? (scurt eseu despre viitorul posibil al Marii Britanii după Brexit).
Adică Alecu şi Alecu. Primul a fost pe cai mari, cu tată bazat, rude
sus-puse, el însuşi domnitor de mai multe ori, însurat cu o femeie pe
care o vedeai şi cădeai pe spate imediat. În sfârşit, un principe
fanariot memorabil.
Planurile cadru sunt prezentate în două
variante, una veche de 50 de ani, şi alta mai modernă. Înainte de a le analiza în
detaliu, câteva consideraţii generale în acest prim articol. Am scris mereu la
ce trebuie să răspundă curriculumul şcolar, din care fac parte şi planurile
cadru. A învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună.
Susţinătorii lui Donald Trump s-au adunat miercuri la Washington pentru a contesta alegerile din 3 noiembrie. Pentru că Busu a anunţat vreme rea, protestatarii s-au înghesuit în Capitoliu.
Gata cu sărbătorile, e timpul să ne reapucăm de muncă! De altfel, am tot
auzit apeluri la muncă din decembrie, de parcă înainte chiar nu s-a
muncit.
2020 rămâne în memoria colectivă drept anul unui bombardament informaţional menit şi să descurajeze încrederea în potenţialul comunităţii cercetătorilor ştiinţifici de pe mapamond, de a găsi un leac pentru pandemia generată de coronavirus. În 2021 vaccinările au început, dar generatorii negativismului subtil au obţinut o victorie vizibilă, respectiv reticenţa celor care nu au suficiente informaţii credibile pentru a se vaccina contra COVID-19.
Tendinţele anului 2021 se profilează deja. Ele permit o prognoză. Pentru
cine se întreabă dacă o prognoză este speculaţie pură, răspunsul este
nu, este o estimare bazată pe trecut şi prezent.
Acum aproximativ o lună, actorul şi fostul politician Bogdan Stanoevici a fost confirmat cu COVID şi a intrat în izolare. Ulterior, starea lui s-a agravat, fiind internat la spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, iar în 16 decembrie a fost intubat.
(...) Pentru a înţelege mai bine momentul şi raţiunile înfiinţării Teatrului
de Comedie e nevoie să privim mai atent la situaţia din epocă. Şi să
înţelegem că, oricât ar părea de ciudat, Teatrul de Comedie nu a
fost un cadou întâmplător, un capriciu al nu ştiu cui. Şi mai ales că
evenimentul nu ar fi fost posibil decât atunci în acea conjunctură care
ne furnizează argumentele unor posibile schimbări.
Cum funcţionează logicile paralele. Doar că în sensuri opuse... :) Vă mulţumesc dacă răspundeţi la întrebarea de la sfârşit!
Artistul basarabean care ne-a părăsit subit la sfârşitul
anului trecut, la vârsta de 57 de ani, a fost un campion al underground-ului şi
al subversivităţii, neputând fi încadrat în nici un sistem, artistic sau
politic. Soarta unor astfel de nume este însă că nu pot fi niciodată „oficializate“, continuând să rămână,
pentru cei care vin după ei, cu statutul de legende sau artişti-cult.
Grav mi se pare mesajul transmis prin limbaj agresiv şi vulgar, prin atitudinea antisocială şi prin instigare la ură şi protest. „Protest, protest, protest. Sunt ambiţios şi al dracu”. Grav este că în unele cazuri susţine unii copii în supărările lor, „am ajuns să urăsc şcoala pentru că nu ne învaţă nimic despre viaţa mea”. Şi grav este că jigneşte profesorii, jigneşte uneori şi pe copiii care îl critică.
Profesional, a trebuit, periodic, să pot creiona, vreau să spun de fapt argumenta serios, ce ar putea să se întâmple pe diferite spaţii, mai apropiate sau mai depărtate de graniţele noastre.
Nefericitul an 2020, anul Pandemiei, a pulverizat normalitatea vieţii întregii planete, obligându-ne să ne supunem înstrăinării şi rigorilor, altfel, fireşti, ale unui regim de viaţă dominat de starea de urgenţă şi apoi de starea de alertă.
Am
remarcat această imagine într-o serie retrospectivă, pe 31
decembrie, pusă la dispoziţie de agenţia foto Inquam Photos. Din
prima clipă m-a impresionat, mi s-a părut extraordinară prin
simplitate şi mesaj.
După ce a terminat de asfaltat şi renovat tot oraşul (sarcasm, că ştim cu toţii că aşa ceva nu e posibil la noi), Excelenta Sa Nicolae „să moară toţi duşmanii mei” Robu a semnat un edict istoric. De azi şi pentru totdeauna, la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Timişoara, oraşul martir, primul oraş liber din România, se eliberează din nou. De această dată, de sub tirania manelelor şi dictatura grătarelor.
În Timişoara s-au alocat
180.000 de lei pentru mutarea în oraş a unui festival de film din Mediaş. Totul s-a întâmplat atunci când viceprimarul Dan Diaconu a propus, în
Consiliul Local, organizarea la Timişoara a „Festivalului Filmului Central
European“.
Eram studentă
când am aflat povestea criminalului de război Androhov din Bulci. Făceam parte
din Asociaţia culturală Ariergarda din Timişoara şi am început să investigăm
cazul unui posibil criminal de război, un soi de doctor Mengele, care lucra
într-un lagăr şi care s-ar fi refugiat la finalul conflagraţiei mondiale în
comuna Bata, satul Bulci, judeţul Arad.
Aveam vreo 14 ani
pe atunci şi adormeam seara cu groaza că o să pice şi peste noi o bombă până
dimineaţă. La vecinii încă iugoslavi era război, asta auzeam peste tot, iar
lăţimea Dunării nu mai părea destulă ca să ne separe de o lume a violenţei şi a
morţii. În unele nopţi puteam să jur că se aude bubuitul rachetelor de
croazieră.
Dacă aveţi 4.000 de lei şi vreţi să faceţi o
petrecere într-un loc sofisticat din Timişoara, Sala Baroc a Muzeului de Artă
din oraş ar fi o super-idee. Arată bine, deşi are 262 de ani vechime. Ar mai
trebui să adăugaţi nişte bănuţi dacă vreţi, spre exemplu, catering, scaune,
staţie, hol şi aşa mai departe.
Săptămâna aceasta am împlinit un an de când locuiesc în Bucureşti. Aşteptam ziua respectivă de vreo două luni, ca pe un soi de aniversare ciudată, însă mi-am adus aminte de ea abia seara târziu. Mă întorceam de la lucru, ieşisem de la metrou şi nu mai nimeream să deschid umbrela, să răspund la telefon şi să alerg spre autobuz. Atunci „m-a lovit“: acum un an ajungeam în Gara de Nord cu două trolere şi un vagon de speranţă.
