Săptămâna cea mai lungă pentru Brexit şi pentru premierul britanic
Theresa May a intrat în prelungiri. Asta după ce Premierul britanic a picat testul la toate materiile: acordul său întărit de ceva asigurări
europene nu a trecut peste Avocatul General al Statului britanic, care a
găsit aceeaşi situaţie ca în noiembrie cu acordul său.
Nu se mai încheie şirul rapoartelor devastatoare pe tema neregulilor
pe care instituţii europene le constată încontinuu în România,
echivalente sau posibil de integrat în ceea ce se acuză a fi încălcarea
regulilor elementare ale statului de drept, ale condiţiei şi demnităţii
umane şi, la modul cel mai precis, a drepturilor omului.
Din
bun-simţ, după câştigarea turneului de la Indian Wells, Bianca Andreescu a
adresat câteva cuvinte în limba română unei părţi a publicului prezent pe arena
unde s-a jucat finala.
În timp ce scriu, întristat, se răspândeşte vestea crimei de la Utrecht. Unde s-a deschis focul asupra pasagerilor unui tramvai. Ieri au fost îndoliaţi israelienii. Cu trei zile în urmă, neozeelandezii. Dar până când?
Luni seara, Andreea Sârbu, judecător la Judecătoria Sectorului 1, a
protestat singură pe treptele Palatului de Justiţie din Bucureşti în
ciuda jandarmilor zeloşi care au încercat să o intimideze şi să o
determine să renunţe la protest.
Un
bucovinean oleacă mai hâtru şi, din câte se pare, şi cu consistentă dare de
mână, adică cu niscaiva avere făcută din muncă cinstită şi nu din afaceri
necurate cu Statul, a construit pe cheltuială proprie 1 metru de autostradă.
Centrul pentru Studii de Securitate George C. Marshall - expresie academică a parteneriatului americano-german - organizează curând o conferinţă, pentru absolvenţii regionali, timp de două zile, la Kiev, în Ucraina. Tema acestui brainstorming va fi securitatea în Europa de Est şi în regiunea Mării Negre.
În data de 28 august 2018, Vladimir Putin a vizitat al optulea cel mai
mare oraş din Rusia, Omsk. Preşedintele rus a vizitat centrul oraşului
şi a vorbit cu cetăţenii despre probleme cu care aceştia se confruntă,
în special lipsa locurilor de muncă.
Dacă decenţa stăruitoare, romantismul înflăcărat sau alte infirmităţi
sufleteşti vă obligă să credeţi în existenţa democraţiei, e bine să vă
strîngeţi toţi trei-patru la un loc şi să căutaţi altă planetă. Acasă,
în UE, aşa ceva nu mai există. Acolo unde lumina, odată, democraţia, se
joacă, acum, o farsă cu implanturi creţe şi măşti solemne.
Mi-am petrecut ultimele luni într-o stare de secluziune socială. Am mai frunzărit presa în ultimele zile, doar pentru a remarca impactul protestului #şîeu, care, din păcate, a fost minuscul. Eşecul acestui protest reprezintă, în fapt, eşecul societăţii româneşti. Ne-am reîntors la starea amorfă de dinainte de OUG 13. Prin urmare, cred că este timpul să ne facem autocritica.
Vasile Ernu în dialog cu Mona Nicoară, regizoarea filmului „Distanţa dintre mine şi mine“ dedicat scriitoarei Nina Cassian (filmul este realizat de de Mona Nicoară şi Dana Bunescu).
Auzim din ce în ce mai multe voci în ultima vreme, din zona puterii,
care susţin că statul ar trebui să fie mult mai prezent în viaţa
economică.
Un teribil
avertisment asupra esenţei fasciste a luptei pentru putere lansează regizorul
Andrei Şerban în noua sa producţie, „Richard al III-lea“ de la Teatrul
Bulandra, cu atât mai necesar în condiţiile degradării accentuate a climatului
politic, la noi şi în întreaga lume, Occidentul de data aceasta nemaifăcând
excepţie.
În oricare punct al lumii situat pe marginea unei ape, lumea este
prezentă în totalitatea ei. În limba română există o expresie de o
adâncă frumuseţe: „ochi de apă“.
Este întrebarea ce mi-a fost adresată
recent. Răspunsul: în campanie electorală. Efectul: nu este om să vorbească şi
să nu greşească.
„M-am dus la sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria
Popescu, o veche prietină, ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu,
Ionel Popescu, un copilaş foarte drăguţ de vreo opt anişori. N-am voit să merg
cu mâna goală şi i-am dus băieţelului o minge foarte mare de cauciuc şi foarte
elastică...“ Aşa s-au produs treburile la dl. Caragiale. În alte situaţii a fost
altfel.
Textele publicate pe blogul „adevarul.ro“ (2014-2016) le-am adunat într-un volum sub titlul „Adevărul adeverit şi Infernul opiniilor“. Lucrând la traducerea unei cărţi din franceză în română, am constatat că termenul „infern“ poate fi extins şi la „infernul sinonimelor“. În sfârşit, dacă oricare adjectiv poate deveni şi un epitet, putem vorbi şi despre „infernul epitetelor“.
Când
am citit că un atentator a ucis câteva zeci de oameni în Noua Zeelandă, iar pe
încărcătorul uneia dintre armele lui se puteau citi numele lui Şerban
Cantacuzino, a lui Iancu de Hunedoara şi a lui Ştefan cel Mare – ştirea mi s-a
părut cu totul ireală.
Da,
dar nu doar să vorbim, ci să îl şi privim, fiindcă această aventură artistică
şi cognitivă ne este propusă de o operă cinematografică. Una curajoasă: Touch Me Not, pelicula care a câştigat
în 2018, Ursul de Aur şi Premiul pentru cel mai bun debut, la Festivalul de
Film de la Berlin.
Motto: „Criza
intervine atunci când elita nu mai poate să guverneze aşa cum e obişnuită, iar
supuşii nu mai suportă să fie conduşi aşa cum au fost până acum.“ (Lenin)
Andrei Şerban este regizorul român cu cea mai importantă şi complexă carieră internaţională din toate timpurile. Importantă pentru că este lungă, consistentă, cu momente de intensitate extraordinare. Complexă, pentru că succesul din teatru l-a propulsat în lumea operei, unde o cercetare în arhivele publicaţiilor muzicale n-ar încăpea în spaţiulunui articol, ci ar cere o carte, nescrisă încă.
Există un stereotip care spune că literatura de tip self-help este pentru cei singuri si trişti. Sunt cât se poate de bucuroasă că acest tip de gândire este în prezent considerat depăşit şi învechit. Pentru că sunt atât de multe cărţi pe piaţă care te pot ajuta să te apropii de cea mai bună versiune a ta.
În Timişoara s-au alocat
180.000 de lei pentru mutarea în oraş a unui festival de film din Mediaş. Totul s-a întâmplat atunci când viceprimarul Dan Diaconu a propus, în
Consiliul Local, organizarea la Timişoara a „Festivalului Filmului Central
European“.
Eram studentă
când am aflat povestea criminalului de război Androhov din Bulci. Făceam parte
din Asociaţia culturală Ariergarda din Timişoara şi am început să investigăm
cazul unui posibil criminal de război, un soi de doctor Mengele, care lucra
într-un lagăr şi care s-ar fi refugiat la finalul conflagraţiei mondiale în
comuna Bata, satul Bulci, judeţul Arad.
Aveam vreo 14 ani
pe atunci şi adormeam seara cu groaza că o să pice şi peste noi o bombă până
dimineaţă. La vecinii încă iugoslavi era război, asta auzeam peste tot, iar
lăţimea Dunării nu mai părea destulă ca să ne separe de o lume a violenţei şi a
morţii. În unele nopţi puteam să jur că se aude bubuitul rachetelor de
croazieră.
Dacă aveţi 4.000 de lei şi vreţi să faceţi o
petrecere într-un loc sofisticat din Timişoara, Sala Baroc a Muzeului de Artă
din oraş ar fi o super-idee. Arată bine, deşi are 262 de ani vechime. Ar mai
trebui să adăugaţi nişte bănuţi dacă vreţi, spre exemplu, catering, scaune,
staţie, hol şi aşa mai departe.
Săptămâna aceasta am împlinit un an de când locuiesc în Bucureşti. Aşteptam ziua respectivă de vreo două luni, ca pe un soi de aniversare ciudată, însă mi-am adus aminte de ea abia seara târziu. Mă întorceam de la lucru, ieşisem de la metrou şi nu mai nimeream să deschid umbrela, să răspund la telefon şi să alerg spre autobuz. Atunci „m-a lovit“: acum un an ajungeam în Gara de Nord cu două trolere şi un vagon de speranţă.
