Un nou armistiţiu încercat de Rusia şi Franţa în noaptea de sâmbătă spre duminică în Nagorno Karabakh a eşuat după 4 minute, părţile acuzându-se reciproc de încălcarea înţelegerii anunţate.
Conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan vine într-un moment deosebit de neplăcut pentru Iran. Pe plan intern Republica Islamică se confruntă cu o situaţie economică extrem de dificilă datorită sancţiunilor americane, iar pe plan extern este implicat în multiple aventuri geopolitice neterminate în lumea arabă – din Irak până în Siria şi nu numai – acţiuni în care a investit considerabil în ultimii ani.
OECD consideră că migranţii sunt în mod deosebit afectaţi de pandemia de coronavirus. Iar în ce priveşte migraţia, aceasta s-a redus considerabil, ceea ce este rău pentru ambele părţi.
Coexistă în acest
moment în PSD două tabere. Una care nu s-ar opune ca alegerile parlamentare să
aibă loc pe 6 decembrie, tabără ce pare condusă (discret) de Marcel Ciolacu, şi
o alta care vrea ca alegerile să aibă loc cel mai devreme în martie anul viitor,
dacă nu cumva chiar mai târziu, nu se ştie când. Această tabără e condusă (nu
atât de discret) de preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu. Să mă
explic.
Deputaţii USR vorbesc limba engleză la un nivel dublu faţă de ceilalţi
deputaţi, care sunt cam la egalitate din acest punct de vedere, cu cei
de la Pro România şi UDMR la nivelul cel mai de jos.
În decembrie 2016 depuneam jurământul pentru a ocupa funcţia de deputat
în Parlamentul României, după o lungă experienţă acumulată atât în
domeniul legislativ, cât şi în cel administrativ. A fost primul mandat
de deputat cu care am fost învestită prin votul alegatorilor din judeţul
Teleorman.
Uciderea profesorului de istorie Samuel Paty de la gimnaziul Conflans-Sainte-Honorine de lângă Paris nu reprezintă, după datele actuale, o acţiune jihadistă „sistemică”, organizată şi controlată din Orientul Mijlociu de o organizaţie teroristă de tip al-Qaeda sau ISIS.
Principiul general „natura are oroare de vid“ se aplică şi în logica oricărei construcţii militare. În principiu, lucrurile sunt simple: atunci când ataci o ţintă inamică, inclusiv o ţară, planificatorii au două tipuri de preocupări.
România va organiza în 6 decembrie 2020 cele mai dificile
alegeri parlamentare din istoria ultimilor 30 de ani. Pandemia de COVID-19 a
afectat puternic economia, infrastructura de sănătate, şi aşa incapabilă să funcţioneze în condiţii
normale, în prezent este în pragul colapsului.
Sâmbătă, 17 octombrie 2020, am aflat ceea ce „pe surse” se ştia de
ceva timp: Cîţu, Cîmpeanu şi Anisie sunt primii trei candidaţi propuşi
de PNL Bucureşti pentru Senat. Această informaţie este relevantă în
contextul în care putem să înţelegem valorile pe care Ludovic Orban le
promovează.
Adrian Năstase recidivează cînd scrie conducerii
PSD că nu merită să tragă pe linie moartă pe alde Şerban Nicolae pentru
că „Alina Mungiu-Pippidi oricum nu ne va vota”. Presupun
că argumentul este că nu merită îndepărtaţi oameni care au făcut
servicii partidului de dragul unora cu ideologii diferite sau standarde
morale nerealiste. Argumentul e greşit, şi la nivel personal şi la nivel general.
În epoca digitală a ştirilor false, lansate în mediul online cu intenţia de a dezinforma, este cel
puţin la fel de grav fenomenul falsificării propriei istorii naţionale. În
fapt, aceiaşi oameni care vehiculează teorii istorice fanteziste sunt cei mai
predispuşi să creadă ştiri manipulate maliţios.
Am venit pe lume în zorile instaurării comunismului în România, când religia era adânc înrădăcinată în mentalul oamenilor, de la cei mai simpli la cei mai învăţaţi şi luminaţi.
Se pregătesc, în aceste zile, două manifestări care cred că
vor schimba perspectiva asupra picturii româneşti postbelice, constituind o
revelaţie pentru iubitorii de artă. Cea mai importantă reprezentantă a Şcolii
de la Chişinău, pictoriţa Valentina Rusu Ciobanu, născută pe 28 octombrie 1920,
împlineşte 100 de ani, ocazie cu care vor fi organizate două expoziţii la
Bucureşti, sub genericul „Valentina
Rusu Ciobanu – o sută de ani de la naştere“.
Adrian Năstase recidivează cînd scrie conducerii
PSD că nu merită să tragă pe linie moartă pe alde Şerban Nicolae pentru
că „Alina Mungiu-Pippidi oricum nu ne va vota”. Presupun
că argumentul este că nu merită îndepărtaţi oameni care au făcut
servicii partidului de dragul unora cu ideologii diferite sau standarde
morale nerealiste. Argumentul e greşit, şi la nivel personal şi la nivel general.
În
2016, când mi-am pregătit candidatura la Senatul României – demers eminamente
politic – am făcut-o din postura de independent. Eu nu am afiliere politică. Această
decizie are costuri majore, pe care mi le-am asumat ca atare. Beneficiul
absolut, însă, fără preţ, este că astfel mi-am legitimat prezenţa echidistantă
în relaţia cu toate forţele politice aflate la masa conversaţiei despre
Educaţie. La fel şi acum, în 27 septembrie 2020.
Acum e pe faţă. Adevărul politic, economic,
legislativ se pretinde a fi cel promovat de guvern şi de preşedintele Iohannis.
Alte instituţii ale statului, parlamentul, CCR să facă bine să tacă din gură.
Misiunea supremă asumată de PNL, guvern, preşedinte, să scape ţara de PSD, este
mai importantă în comparaţie cu Constituţia, statul de drept, separaţia puterilor în stat, principiul de aur al
democraţiei „checks and balances”
Profesorul universitar, doctor şi academician, Radu Rey a împlinit, de
curând, cu o tinereţe fără bătrâneţe, 80 de ani şi poate fi, pe drept
cuvânt, numit un autentic Crai al Munţilor Carpaţi, pornind, acum mai
bine de o jumătate de veac, de la o idee care l-a împătimit şi l-a
făcut, învingând două infarcte, celebritate europeană.
Cei mai mulţi simţim că România are o nevoie acută de schimbare. Cred că
o altă Românie - mai bună, mai dreaptă, mai dezvoltată – mai este încă
posibilă! Vă prezint, pe scurt, trei idei prin care o altă Românie poate
deveni realitate.
„Anunţul despre
izolarea impusă a fost un şoc. Eram forţat să mă rup de lume. În acelaşi timp, am rămas optimist, mă gândeam că nu poate dura mai mult de două săptămâni, o
lună, iar eu deja decretasem 2020 anul iubirii. În primele zile ale izolării,
am instalat în curtea mea o lucrare făcută dintr-un fost rezervor de apă, pe
care am pictat o scenă simplă de despărţire între două persoane, dar şi o
promisiune, cu titlul «Împreună, mâine».“
O seară călduroasă de iulie. Domnul Alexandru Rafila împachetează bagajele pentru tradiţionalul concediu pe coasta unei mări cu apă turquoise, nicidecum neagră. Sună telefonul. Pe ecran apare un nume de politician: Victor Ponta.
Scandalurile de 2 bani din troaca politicii româneşti au devenit de mult timp ceva firesc. Toţi aşa-zişii „lideri politici” apucă, pe rând, de fiecare dată când apare o poveste cu iz de ceartă un bulgăre de nămol şi azvârle în persoana care îl enervează cel mai tare. Că respectivul ghinionist i-a fost coleg sau prieten e o chestiune desuetă cu care nu se complică nimeni, se înţelege.
După ce a terminat de asfaltat şi renovat tot oraşul (sarcasm, că ştim cu toţii că aşa ceva nu e posibil la noi), Excelenta Sa Nicolae „să moară toţi duşmanii mei” Robu a semnat un edict istoric. De azi şi pentru totdeauna, la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Timişoara, oraşul martir, primul oraş liber din România, se eliberează din nou. De această dată, de sub tirania manelelor şi dictatura grătarelor.
În Timişoara s-au alocat
180.000 de lei pentru mutarea în oraş a unui festival de film din Mediaş. Totul s-a întâmplat atunci când viceprimarul Dan Diaconu a propus, în
Consiliul Local, organizarea la Timişoara a „Festivalului Filmului Central
European“.
Eram studentă
când am aflat povestea criminalului de război Androhov din Bulci. Făceam parte
din Asociaţia culturală Ariergarda din Timişoara şi am început să investigăm
cazul unui posibil criminal de război, un soi de doctor Mengele, care lucra
într-un lagăr şi care s-ar fi refugiat la finalul conflagraţiei mondiale în
comuna Bata, satul Bulci, judeţul Arad.
Aveam vreo 14 ani
pe atunci şi adormeam seara cu groaza că o să pice şi peste noi o bombă până
dimineaţă. La vecinii încă iugoslavi era război, asta auzeam peste tot, iar
lăţimea Dunării nu mai părea destulă ca să ne separe de o lume a violenţei şi a
morţii. În unele nopţi puteam să jur că se aude bubuitul rachetelor de
croazieră.
Dacă aveţi 4.000 de lei şi vreţi să faceţi o
petrecere într-un loc sofisticat din Timişoara, Sala Baroc a Muzeului de Artă
din oraş ar fi o super-idee. Arată bine, deşi are 262 de ani vechime. Ar mai
trebui să adăugaţi nişte bănuţi dacă vreţi, spre exemplu, catering, scaune,
staţie, hol şi aşa mai departe.
Săptămâna aceasta am împlinit un an de când locuiesc în Bucureşti. Aşteptam ziua respectivă de vreo două luni, ca pe un soi de aniversare ciudată, însă mi-am adus aminte de ea abia seara târziu. Mă întorceam de la lucru, ieşisem de la metrou şi nu mai nimeream să deschid umbrela, să răspund la telefon şi să alerg spre autobuz. Atunci „m-a lovit“: acum un an ajungeam în Gara de Nord cu două trolere şi un vagon de speranţă.
