În ziua de azi când
lumea este în fierbere şi protestele paşnice sunt deseori deturnate şi cad în
violenţă, fenomenul mineriadelor din România, început acum 30 de ani, ar putea
fi asemănat cu ceea ce se întâmplă acum în SUA sau în Europa.
Vineri,
12 iunie, NATO a acordat Ucrainei
statutul de Partener pentru Oportunităţi Întărite - Enhanced Opportunity Partner sau EOP.
Zilele trecute am avut un vis. Se făcea că sunt într-o piaţă mare, cu lume multă care se tot holba şi râdea zgomotos atunci când se uitau la mine şi familia mea, soţia şi cei doi copii. Inima-mi bătea destul de tare şi, nu prea ştiu de ce, dar frica pusese stăpânire pe mine, iar ai mei păreau şi mai speriaţi decât eram eu. Scâncetele lor înăbuşite mă sufocau şi cu greu puteam să rămân drept, în picioare.
Întrebarea este justificată deoarece, la modul cel mai vizibil,
lucrurile deraiază grav. Acum nu mai este vorba despre despre patimi
politice, convingeri doctrinare, sau intoleranţe motivate sau faţă de un
preşedinte al SUA anunţat drept candidat la propria sa succesiune
într-un climat de violenţă aproape de neînchipuit pentru ceea ce se
prezenta drept cea mai stabilă demcraţie a planetei.
Cum să vă gestionaţi emoţiile este treaba
psihologilor, părinţilor, diriginţilor. Sfaturile mele se referă la modul de
rezolvare şi redactare a soluţiilor la problemele primite. Aceste sfaturi sunt
rezultatul a peste 40 de ani de profesorat în matematică, inclusiv pentru pregătirea
examenelor de absolvire. Poate elevii nu citesc sfaturile mele, dar părinţii le
pot semnala copiilor lor, dacă apreciază că merită a fi citite.
În ultimele trei săptămâni am asistat cum o parte a oraşelor din Statele Unite erau pe cale să se cufunde în haos şi violenţă. Uciderea lui George Floyd, în timp ce era reţinut de o patrulă de poliţie, a declanşat un val de proteste antirasiale în peste 75 de oraşe din Statele Unite – din New York şi până în California, şi din Minneapolis şi până în Houston (oraşul de unde era originar Floyd), cu o intensitate fără precedent în ultimele decenii.
4 cetăţeni ucişi prin împuşcare, cel puţin alţi 2 morţi, 1388 de răniţi, 1250 privaţi de libertate şi o democraţie furată.
Politica si politicienii. Pentru cei mai mulţi dintre politicieni este o perioada de agitaţie, bilanţuri, frici, cheltuieli şi decontări.
Iniţiativa vizează doar
două texte de lege, respectiv art. 82 alin. 2 şi art. 85 din Legea nr. 196/2018.
Este vorba despre Legea nr. 218/2018 (PLx 341/2020) respinsă de Senat şi care
este acum la Camera Deputaţilor.
Îngenuncherea unor instituţii de presă cândva prestigioase în faţa noii cenzuri a extremei stângi pune în dificultate nu doar mass-media. Ci şi imperativul marginalizării rasismului şi antisemitismului - şi democraţia.
Doamna (hmm, doamna?) Renate Weber, ridicată de PSD, ca
un hatâr făcut tovarăşului său întru ticăloşii, Tăriceanu-Popescu Anton Călin,
la rangul nemeritat de Avocat al Poporului, se dă de ceasul morţii să
dovedească prin toate vorbele şi faptele sale că este îndreptăţită să fie
zilnic lăudată de fiţuica de propagandă rusă „Sputnik”.
Secolul XX s-a încheiat, anii ’60 continuă. Curentul duce înapoi, spre revoluţia la care
stînga n-a încetat să viseze şi să lucreze.
Un nou discurs foarte bun al preşedintelui Macron. Al
patrulea de la începutul crizei. A reluat teme din discursurile anterioare şi a
subliniat promisiunile îndeplinite. Mesajul de astăzi: deşi a fost o
dificultate neaşteptată, Statul a ştiut ce face şi are un plan bun pentru ceea
ce urmează.
Dragă
top (fake?) leadership PNL, ţi-o zic şi de la obraz, că de vorbă bună văd
că nu pricepi. De ce-ţi baţi joc pe faţă de propriii (cu trei i, să fie corect
gramatical) tăi simpatizanţi/membri, directori, dar şi de elevi, părinţi şi
profesori care aşteaptă de luni bune să publici naibii odată haşgeul ăla cu înfiinţarea şcolilor-pilot? Nu ţi-e
ruşine de ridicolul în care te-ai împotmolit singur, în public? Ce-aştepţi? De ce ţi-e frică?
Hotelcon susţine industria hotelieră în perioada post COVID cu implementarea gratuită a unui sistem naţional de rezervări, new.hotelcon.travel în parteneriat cu Olympia Viaggi.
Uniunea Europeană a
ajuns într-un moment al deciziilor
esenţiale, cele care îi testestează
angajamentul fundamental de solidaritate. Ce
mai înseamnă colaborarea generoasă între membrii UE şi solidaritatea între
naţiuni, dacă unele state strâmbă din nas şi pun în impas negocierile pentru
planul de redresare economică? E nevoie de unitate pentru că adâncirea crizei
în statele din sudul Europei poate avea un efect al bulgărelui de zăpadă.
Dosarul 17 din 1878
reuneşte o categorie de cereri deosebite pentru a fi supuse ing. Grigore
Cerkez, arhitectul oraşului sau arhitectului adjunct I. Poteca. Conţine
documente inedite, care permit o datare exactă a unor monumente funerare din
prima epocă a înhumărilor de la Bellu.
Cu un program ambiţios care ar fi fost probabil
greu de susţinut live, ediţia din acest an a Festivalului internaţional de
teatru de la Sibiu a adoptat, în condiţiile crizei sanitare, formula
online.
În timpul celor peste 40 de ani de
comunism s-a scris enorm în genurile aşa-numite „populare“,
impropriu tratate de critică drept literatură de consum.
Sefişti precum Vl. Colin sau Bărbulescu şi Anania, autori
de poliţiste ca L. Neamţu şi Vl. Muşatescu, dar şi
autori pentru copii şi tineret precum Chiriţă, Tudoran sau Pancu-Iaşi au
avut tiraje uriaşe la acea vreme, lăsând în urmă cărţi care oricând merită canonizate şi pot fi reeditate cu folos.
Colegiul Oriel al Universităţii Oxford este din nou în centrul atenţiei, datorită statuii lui Cecil Rhodes. Prezenţa acestei statui în una din cele mai importante şi faimoase universităţi din lume este considerată de mulţi ca fiind o insultă la adresa celor care au luptă împotriva rasismului.
Într-o toamnă, îmi amintesc bine, întorcându-mă la Slătioara de la Bistriţa Olteană, în pădurea dinaintea căreia se petrecuse primul Festival de Artă şi Cultură Romano, tulburat de bogăţia spiritualităţii unei etnii care se ambiţionase la iniţiativa liderului ei să-şi dezvăluie valorile identitare atât de bogate, m-am oprit o clipă la Hurezi, în marginea platoului care adăposteşte de zeci de ani Târgul Ceramicii de Hurezi.
Întrebarea anului 2020 nu se referă la posibilitatea ca acest Coronavirus să fi fost produs în laborator
sau nu, ci la un aspect care ar avea consecinţe majore pentru o
perioadă lungă de timp: va fi schimbat topul marilor puteri în următorul
deceniu?
După ce a terminat de asfaltat şi renovat tot oraşul (sarcasm, că ştim cu toţii că aşa ceva nu e posibil la noi), Excelenta Sa Nicolae „să moară toţi duşmanii mei” Robu a semnat un edict istoric. De azi şi pentru totdeauna, la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Timişoara, oraşul martir, primul oraş liber din România, se eliberează din nou. De această dată, de sub tirania manelelor şi dictatura grătarelor.
În Timişoara s-au alocat
180.000 de lei pentru mutarea în oraş a unui festival de film din Mediaş. Totul s-a întâmplat atunci când viceprimarul Dan Diaconu a propus, în
Consiliul Local, organizarea la Timişoara a „Festivalului Filmului Central
European“.
Eram studentă
când am aflat povestea criminalului de război Androhov din Bulci. Făceam parte
din Asociaţia culturală Ariergarda din Timişoara şi am început să investigăm
cazul unui posibil criminal de război, un soi de doctor Mengele, care lucra
într-un lagăr şi care s-ar fi refugiat la finalul conflagraţiei mondiale în
comuna Bata, satul Bulci, judeţul Arad.
Aveam vreo 14 ani
pe atunci şi adormeam seara cu groaza că o să pice şi peste noi o bombă până
dimineaţă. La vecinii încă iugoslavi era război, asta auzeam peste tot, iar
lăţimea Dunării nu mai părea destulă ca să ne separe de o lume a violenţei şi a
morţii. În unele nopţi puteam să jur că se aude bubuitul rachetelor de
croazieră.
Dacă aveţi 4.000 de lei şi vreţi să faceţi o
petrecere într-un loc sofisticat din Timişoara, Sala Baroc a Muzeului de Artă
din oraş ar fi o super-idee. Arată bine, deşi are 262 de ani vechime. Ar mai
trebui să adăugaţi nişte bănuţi dacă vreţi, spre exemplu, catering, scaune,
staţie, hol şi aşa mai departe.
Săptămâna aceasta am împlinit un an de când locuiesc în Bucureşti. Aşteptam ziua respectivă de vreo două luni, ca pe un soi de aniversare ciudată, însă mi-am adus aminte de ea abia seara târziu. Mă întorceam de la lucru, ieşisem de la metrou şi nu mai nimeream să deschid umbrela, să răspund la telefon şi să alerg spre autobuz. Atunci „m-a lovit“: acum un an ajungeam în Gara de Nord cu două trolere şi un vagon de speranţă.
