Angajamentul de a scrie săptămînal un articol
(fără a ieşi din sfera actualităţii, ceea ce te-ar face vinovat de
izolare în „turnul de fildeş“) capătă, de la o vreme, o componentă
nevrotică. Scena publică autohtonă a încetat, de mult, să mai fie
provocatoare, interesantă, vie cu adevărat.
Rapoarte multiple, majoritatea din surse sud coreene, capabile să
penetreze Coreea de Nord şi să aducă evaluările potrivite, arată modul
în care se încalcă embargoul ONU privind Coreea de Nord, instalat pentru
a priva Phenianul de resurse din exporturi – valută – şi de instrumente
care să finanţeze sau să sprijine tehnologic producţia de rachete şi de
materiale pentru bomba nucleară.
Avem,
în ordine, un Preşedinte, un Prim Ministru, un Ministru de Externe şi
unul de Interne, îi avem pe cei doi preşedinţi ai camerelor din
Parlamentul României.
În aceste momente grele pentru PSD şi slugile sale, nu găsesc nimic mai potrivit decât să parafrazez aproximativ şi fără noimă din martirul cauzelor pierdute, Dan Puric. Despre #muiepsd nu se discută, #muiepsd este ca limba română, nu este nici facultativă, nici obligatorie. #muiepsd este.
Scenariul falimentului ELCEN şi RADET pare că devine din ce în ce mai palpabil după ultimele decizii luate de ANAF şi de administratorul judiciar al RADET. Asistăm la un concurs de împrejurări tipic pentru modul în care
statul român înţelege să se îngrijească de companiile strategice pe care le are
în ogradă.
Oamenii sunt deja pe drum. Vara asta şi-au dat întâlnire la girafă. „La Girafă“. Diaspora ne-a spus cu ce gânduri vine acasă în august 2018.
Am văzut şi cu ocazia
deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, în 2014: Rusia îşi
înscenează o istorie fluidă, fără sincope şi semne de întrebare. De la primul
ţar la Putin nu există decât un vector hegelian al împlinirii. Exact ca la
Ceauşescu.
Dezbaterile
care frământă spaţiul public românesc mi-au amintit de personajul M*ie,
patronul unei televiziuni de provincie, din romanul meu „Blazare“, apărut în
2005 la Editura Polirom. Îndrăznesc să public un fragment din acest roman. Cu
tristeţe, cu resemnare, cu orice risc!
„Reducerea, de către Guvern, a bugetului Administraţiei Prezidenţiale
este de natură să ducă la imposibilitatea de a se mai desfăşura Summitul
Iniţiativei celor 3 Mări“, pasajul din declaraţia purtătorului de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale care a stârnit rumoare.
Vara, când lumea foşgăie din belşug prin gări din cauză de vacanţă,
catastrofa în care a fost împins CFR-ului devine şi mai revoltătoare.
I s-a făcut o poftă teribilă baronului pesedist Marian
Oprişan de a se vedea pe sine la televizor, şi nu oricum, nu doar în postură de
preşedinte de Consiliu Judeţean, ci şi în acelea de orator şi de istoric, aşa
că şi-a pus propriul pix la lucru.
Acest articol argumentează că European Monetary System (EMS) este o
unealtă bună pentru ţările predispuse la inflaţie. Mai mult, EMS aduce o
posibilă credibilitate sporită în faţa celor ce iau decizii.
Raţionamentul pentru a ceda suveranitatea este credibilitatea băncii
centrale europene la inflaţie redusă.
Pe măsură ce trece timpul, devine din ce în ce
mai clar că planul Brexit al premierului Theresa May nu este acceptat de
partenerii europeni. Parlamentul britanic a dovedit că nu este şi nu va fi de acord
cu niciuna din variantele de Brexit propuse de guvern.
Filosofia electorală a PSD este clară demult.
Îi abureşte pe acei români care se lasă prostiţi cu promisiuni mincinoase, până câştigă alegerile. Le-a ieşit de câteva ori. Aşa şi cu legea pensiilor. Un
proiect îmbrăcat în staniol argintiu, să-ţi fure ochii, despre care specialiştii
spun că este irealizabil şi nesustenabil.
Cînd Constantinopolul era asediat de turci, elita vremii discuta despre sexul îngerilor. Povestea cu „sexul îngerilor“ a devenit o emblemă a rupturii de realitate a elitei unei ţări. Finalul poveştii îl ştim.
Părea simpatic domnul Daea cu glumele lui, nu? Când era să „facem 12 milioane de plăpumi din lâna oilor“, când s-a lăsat udat de stropitoare sau când alerga vesel ca un hamster prin porumb. Vesel şi incompetent, dar asta nu se vedea atunci.
Această nouă lege ce vizează
asociaţiile de proprietari, ce stă să-şi producă efectele, este făcută să
descurajeze implicarea în viaţa comunităţii.
Săptămâna aceasta Preşedintele României a luat o poziţie publică fermă împotriva proiectului de Ordonanţă de Urgenţă care ar abroga legea cercetării avertizând „că cercetarea din România riscă să regreseze la nivelul anilor ’90”. Salutăm poziţia Preşedintelui, cu toate că am aşteptat astfel de poziţii şi anterior!
Iată că în sfîrşit s-a creat alternativa mult aşteptată care ne-a împiedicat în 2016 şi de atunci încoace, că tot într-o contestare a alegerilor am ţinut-o, să dăm jos PSD.
Unul dintre
momentele insuficient analizate din istoria comunistă a României, demonstraţia
populară şi discursul lui Nicolae Ceauşeşcu de la balconul CC al PCR din 21
august 1968, continuă să fie privit unilateral de istoricii români.
SUA au anunţat noi tarife la importurile din China; Beijing-ul
pregăteşte măsuri de retaliere. Această axă de conflict comercial
ascuţit nu este singura. Vizita lui Jean Claude Juncker, preşedintele
Comisiei Europene, la Washington s-a soldat cu un armistiţiu privind
tarifele aplicate la automobile – americanii reproşează europenilor care ar
beneficia de o asimetrie majoră în acest domeniu.
Nu vă străduiţi să înţelegeţi de ce un anunţ de recrutare este făcut
într-un fel şi peste o zi, la acelaşi angajator sau recrutor, vedeţi
exact opusul primului. Pentru că nu aveţi cum, iar dacă forţaţi o
ghicire cu orice preţ, şi mai luaţi şi nişte decizii pe baza ei, s-ar
putea să fie păcat.
În Timişoara s-au alocat
180.000 de lei pentru mutarea în oraş a unui festival de film din Mediaş. Totul s-a întâmplat atunci când viceprimarul Dan Diaconu a propus, în
Consiliul Local, organizarea la Timişoara a „Festivalului Filmului Central
European“.
Eram studentă
când am aflat povestea criminalului de război Androhov din Bulci. Făceam parte
din Asociaţia culturală Ariergarda din Timişoara şi am început să investigăm
cazul unui posibil criminal de război, un soi de doctor Mengele, care lucra
într-un lagăr şi care s-ar fi refugiat la finalul conflagraţiei mondiale în
comuna Bata, satul Bulci, judeţul Arad.
Aveam vreo 14 ani
pe atunci şi adormeam seara cu groaza că o să pice şi peste noi o bombă până
dimineaţă. La vecinii încă iugoslavi era război, asta auzeam peste tot, iar
lăţimea Dunării nu mai părea destulă ca să ne separe de o lume a violenţei şi a
morţii. În unele nopţi puteam să jur că se aude bubuitul rachetelor de
croazieră.
Dacă aveţi 4.000 de lei şi vreţi să faceţi o
petrecere într-un loc sofisticat din Timişoara, Sala Baroc a Muzeului de Artă
din oraş ar fi o super-idee. Arată bine, deşi are 262 de ani vechime. Ar mai
trebui să adăugaţi nişte bănuţi dacă vreţi, spre exemplu, catering, scaune,
staţie, hol şi aşa mai departe.
Săptămâna aceasta am împlinit un an de când locuiesc în Bucureşti. Aşteptam ziua respectivă de vreo două luni, ca pe un soi de aniversare ciudată, însă mi-am adus aminte de ea abia seara târziu. Mă întorceam de la lucru, ieşisem de la metrou şi nu mai nimeream să deschid umbrela, să răspund la telefon şi să alerg spre autobuz. Atunci „m-a lovit“: acum un an ajungeam în Gara de Nord cu două trolere şi un vagon de speranţă.
