Prima victorie în Justiţie a directorului înlocuit politic de la conducerea ABA Mureş. Ce au stabilit judecătorii

Prima victorie în Justiţie a directorului înlocuit politic de la conducerea ABA Mureş. Ce au stabilit judecătorii

Ovidiu Ianculescu FOTO Recorder

Curtea de Apel Mureş a decis suspendarea deciziei de detaşare în judeţul Maramureş a fostului director al Serviciului de Gospodărire a Apelor Mureş, Ovidiu Ianculescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decizia Curţii de Apel Mureş, pronunţată pe 8 decembrie, este definitivă şi vine după ce, în primă instanţă, Tribunalul Mureş a respins solicitarea lui Ovidiu Ianculescu, motivând că acesta poate angaja o persoană care să aibă grijă ce copiii şi socrii săi (ambii bolnavi de cancer) pe durata detaşării. Instanţa de control judiciar a admis contestaţia formulată de Ianculescu desfiinţând integral hotărârea Tribunalului. 

„Admite apelul declarat de reclamantul Ianculescu Ovidiu Sebastian împotriva sentinţei civile nr.975 din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr.2390/102/2020; Schimbă în tot sentinţa atacată, în sensul că: Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul Ianculescu Ovidiu Sebastian în contradictoriu cu pârâta Administraţia Bazinală de Apă Mureş şi, în consecinţă, Suspendă provizoriu decizia nr.544 din 05.11.2020 emisă de pârâtă, de detaşare a reclamantului pe o perioadă de 12 luni de la SGA ABA Mureş la Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa – SGA Marmureş, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.2375/102/2020 aflat pe rolul Tribunalului Mureş; Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată”, se menţionează în decizia pronunţată pe 8 decembrie de Curtea de Apel Mureş.

Ovidiu Ianculescu, fostul director al Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Mureş, cel care reclamă că a fost forţat să îşi dea demisia din funcţia pe care o câştigase prin concurs, pentru a face loc unui liberal fără nicio pregătire în domeniu, a fost detaşat începând cu 5 noiembrie tocmai în Maramureş.  Potrivit deciziei de detaşare emise de Administraţia Bazinală a Apelor (ABA) Mureş, Ovidiu Ianculescu ar trebui să lucreze pentru o perioadă de 12 luni pe postul de inginer şef Ia SGA Maramureş - Administraţia Bazinală a Apelor Someş-Tisa.

Ianculescu a contestat în instanţă ordinul de detaşare, dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului Mureş. La aceeaşi instanţă Ovidiu Ianculescu mai are un litigiu cu ABA Mureş, privind modul în care acesta a fost nevoit să renunţe la funcţia de director. În dosarul respectiv, Tribunalul Mureş urmează a se pronunţa pe 21 decembrie. 

Ovidiu Ianculescu, inginer de profesie, a relatat jurnaliştilor de la Recorder că a ajuns director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş, instituţie care gestionează infrastructura de apă din şase judeţe, urcând ierarhic treaptă cu treaptă, nefiind membru al unui partid şi dând concurs pe post. 

La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu susţine că i s-a cerut să demisioneze, funcţia fiind ocupată de Ionuţ Cengher, secretar PNL Mureş şi consilier al senatorului liberal Cristian Chirteş. Cengher a fost numit la conducerea SGA Mureş, prin detaşare de la Senat, deşi nu are nicio pregătire în domeniul Apelor. În urma dezvăluirilor Recorder, acesta a fost demis pentru declaraţii publice „care nu fac cinste”.   

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, printr-un comunicat de presă, că respinge categoric orice demers de numire în funcţii publice a unor persoane care nu întrunesc condiţiile cerute de lege şi care nu au experienţă în domeniul în care sunt propuse. La rândul său, Ludovic Orban a afirmat că, în acest caz, a fost o numire nepotrivită, motiv pentru care a dispus plecarea acelei persoane numite.      

Vă mai recomandăm să citiţi:

Şeful SGA Mureş, destituit pentru „declaraţii care nu fac cinste” la scurt timp după ce fost numit politic în funcţie şi a recunoscut că nu se pricepe

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările