Târgu-Jiu: Piercing-urile, o modă în rândul tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru un piercing în nas, clienţii trebuie să plătească 50 de lei, iar pentru cel din buric, 60 de lei. Cel puţin zece persoane trec pragul singurului salon din oraş.

Tot mai mulţi tineri gorjeni dar şi persoane mature apelează la salonul de tatuaj şi body- piercing, pentru a-şi aplica un accesoriu menit să-i facă mai interesaţi.   „Sunt destule persoane interesate să-şi pună un piercing. Vârsta celor care apelează la acest lucru variază între 16 şi 50 de ani poate şi peste. De exemplu femeile care sunt mai cochete, apelează la mine pentru a le aplica piercing în buric chiar dacă au peste 50 de ani“ a apus Costi Isuf, propietarul salonului.  În sezonul estival cele mai solicitate piercing-uri sunt cele din sprânceană şi buric şi asta pentru că tot mai mulţi merg la ştrand sau la mare şi vor să aibe un astfel de accesoriu. „Mi se pare destul de interesant un pierging mai ales în buric, arată foarte bine atunci când sunt în costumul  de baie, tocmai acela este şi motivul pentru care mi l-am pus“ a spus Andreea Francu, 20 de ani.  Dar nici piercing-urile din buză, nas, limbă, sfârcuri şi genital nu sunt uitate. Cele mai dornice de schimbare sunt fetele. „Dacă înainte veneau la minemai mulţi băieţi, acum în ultima perioadă procentu s-a schimbat oarecum şi asta pentru că predomină femeile“, a mai spus Costi.   Preţurile sunt acceptabile pentru un piercing în nas cei interesaţi scot din buzunar 50 de lei iar pentru unul în buric 60 de lei, cele mai costisitoare sunt cele în zona genitală care ajung şi până la 150 lei şi asta în funcţie de cercel.

„E ca o maşină cu o faină care îţi place şi zici: vreau şi eu“

Unii tineri îşi pun piercing pentru că văd la ceilalţi şi pur şi simplu le place. „ Prima dată am văzut la fratele şi prietenii mei , e ca o maşină cu o faină care îţi place şi zici: vreau şi eu . La noi trei sferturi din cartier au cel puţin un piercing, eu am avut chiar patru dar am rămas cu unul, pentru că mă plictisisem de ceilalţi“, a spus Cosmin Olaru, 20 de ani. Unii părinţi sunt destul de categorici când vine vorba de astfel de lucruri: „Nici nu mă găndesc să-mi las copilul meu să-şi pună aşa ceva, nu văd cu ce l-ar ajuta“ Carmen Grigorescu, 45 de ani, mamă. Cei care nu sunt lăsaţi de părinţi aleg să-şi pună piercing în locuri unde pot fi ascunse. „Eu mi-am pus în limbă pentru că îmi doream foarte mult un piercing , dar cum părinţii mei nu mă lasă am ales acest loc pentru că nu se vede“, a spus Bianca 17 ani. Sunt tinerii care de dragul piercing-urilor renunţă la alte plăceri: „Mama nu mă lasă, abia am convins-o, acum o să-mi ia calculatorul“, a spus Raluca 16 ani.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite