Primarul unei comune din Gorj, condamnat la închisoare cu executare. Sentinţa este definitivă

Primarul unei comune din Gorj, condamnat la închisoare cu executare. Sentinţa este definitivă

Primarul comunei Bumbeşti Piţic a fost condamnat cu executare

Primarul comunei Bumbeşti Piţic, Michy Nioaţă (PSD), a fost condamnat cu executare în dosarul în care judecat pentru fraude din fonduri europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sentinţa este definitivă şi a fost emisă de Curtea de Apel Craiova: 
 
„Condamnă pe inculpatul Nioaţă Michy, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infrac?iunii de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată. În baza art. 66 alin.1 lit. a), b) ?i g) ?i art. 67 C.pen. condamnă inculpatul Nioa?ă Michy la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi : a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g) dreptul de a desfă?ura activitatea de care s-a folosit pentru săvâr?irea infrac?iunii, care se va executa, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. 1 lit. b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i g) C.pen. Face aplicarea disp. art. 60 Cod penal. În baza art. 322 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal (7 acte materiale), Condamnă pe inculpatul Nioa?ă Michy la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În baza art.38 alin.1 ?i art.39 alin.1 lit.b) C.pen. dispune contopirea pedepselor de 2 ani închisoare ?i pedeapsa de 9 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani ?i 3 luni închisoare, în regim de detenţie“, a stabilit instanţa de judecată.
 
Şi fiica sa a fost condamnată în acest dosar penal, la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. 

De asemenea, fostul director al Direcţiei Agricole Gorj a primit o pedeapsă tot cu suspendare: „Condamnă Gogelescu Valeriu la 2 ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată“. 
 

Subvenţii acordate pentru animale inexistente

 
Cei patru au fost trimişi în judecată de DNA în anul 2017. 
Conform anchetatorilor, în perioada 2012 – 2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpata Doboş (fostă Nioaţă) Alina Adnana Mariana a folosit, în relaţia cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit, mai multe documente false în care a atestat aspecte nereale. Acest lucru a fost realizat pentru a îndeplini condiţiile minime necesare primirii sprijinului financiar, printre care şi aceea de a fi membru al unei familii de fermieri, precum şi condiţia de a fi lucrat mai mult de 50% din timpul de lucru în cadrul unei ferme, cu cel puţin 12 luni înaintea instalării ei pe cont propriu la conducerea unei exploataţii agricole.
 
Potrivit DNA, fiica primarului a mai beneficiat şi de sprijinul inculpaţilor Gogelescu şi Zdrăilă, care îndeplineau atribuţii de verificare a documentelor şi a locaţiilor unde erau implementate investiţiile. Cei doi au atestat în mod nereal situaţia constatată pe teren, diferită faţă de cea prezentată în cererea de finanţare şi în alte documente justificative, printre care şi Planul de afaceri al solicitantului de fonduri europene Doboş (fostă Nioaţă) Alina Adnana Mariana. „Ca urmare a acestor demersuri infracţionale, inculpata Doboş (fostă Nioaţă) Alina Adnana Mariana a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 177.780 de lei“, potrivit unui comunicat al DNA.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările