Povestea ruinelor Bisericii Vişina de la intrarea în Defileul Jiului. A fost distrusă de localnicii care căutau obiecte de preţ

Povestea ruinelor Bisericii Vişina de la intrarea în Defileul Jiului. A fost distrusă de localnicii care căutau obiecte de preţ

Ruinele fostei biserici care a fost construită înainte de anul 1400

Mănăstirea Vişina este una dintre cele mai vechi din Oltenia şi din ţară, fiind ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Lăcaşul de cult a fost ridicat înainte de anul 1400, dar biserica este acum o ruină. Vreme de peste aproximativ două secole şi jumătate, mănăstirea nu a mai funcţionat, aceasta desfiinţându-se.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Abia în anul 2014, a fost ridicată şi sfinţită o biserică din lemn, iar lăcaşul de cult a fost reînviat. Conform unei legende pe care am aflat-o de la stareţul mănăstirii, Irodion Breaz, sfântul lăcaş şi-a încetat existenţa după ce stareţul de atunci al mănăstirii a adăpostit averea localnicilor, el a murit, iar localnicii şi-au cătat averile chiar şi în zidurile bisericii şi, astfel, aceasta a ajuns o ruină. 
 
Mănăstirea Vişina se afla la doar câţiva kilometri de oraşul Bumbeşti-Jiu, pe DN 66, chiar la intrare în Defileul Jiului. Pentru a ajunge la acest sfânt lăcaş de cult trebuie să treci mai întâi apa râului Jiu pe un podeţ din beton, care se traversează doar la pas. În zare se poate admira apa limpede a Jiului care vine din munţi şi se scurge către Dunăre. De când minele din Valea Jiului au fost închise şi cărbunele nu mai este spălat în râul Jiu, apa a devenit mult mai curată. Vechea biserică a fost realizată de meşteri pricepuţi din pietre de râu şi de munte de diferite dimensiuni, mai mari la bază şi mai mici spre acoperiş. Mai multe găuri se zăresc în ruinele bisericii, probabil că locurile unde au fost ferestrele sfântului lăcaş, care a ajuns la pieire ca urmare a mirajului averilor şi al obiectelor de preţ. Lângă ruine se află o biserică din lemn în stil maramureşean şi două corpuri de clădire în care vieţuiesc cei şase călugări care îşi duc existenţa în acest loc. 
 

Ctitorie a Sfântului Nicodim 


Documentul care vorbeşte de ctitoria aflată la intrare în Defileul Jiului este emis de Neagoe Basarab, în anul 1514. Stareţul mănăstirii, Irodion Breaz, ne povesteşte cum a fost ridicată mănăstirea de către Sfântul Nicodim, cu ajutorul domnitorului Mircea cel Bătrân: „Domnitorul spune în acest document că recunoaşte Mănăstirea Vişina ca ctitorie a voievodului Mircea cel Bătrân, în timpul în care Sfântul Nicodim, vieţuitor la Mănăstirea Tismana, a fost şi duhovnic al lui Mircea cel Bătrân şi a ctitorit împreună cu voievodul mănăstirea noastră. După ce a terminat de ridicat Mănăstirea Vişina a ridicat-o pe cea de la Prislop. Din punct de vedere istoric, nu avem un an exact al realizării mănăstirii, pentru că s-au pierdut dovezile istorice directe, dar cele indirecte ne indică perioada bătăliei care a fost câştigată în prima fază de Mircea cel Bătrân la Rovine, din anul 1395. Se pare că după acea bătălie, armata lui Mircea cel Bătrân a suferit pierderi şi nu a putut să respingă refacerea armatei otomane şi expansiunea ei către Curtea Domnească de la Curtea de Argeş. Atunci, Mircea cel Bătrân s-a refugiat în zona Olteniei. Se pare că acesta ar fi momentul istoric în care Mircea cel Bătrân îşi reface oastea şi îl cunoaşte pe cuviosul Nicodim şi ajunge să ctitorească mănăstirea noastră. Acesta este momentul în care se pune piatra de temelie a Mănăstirii Vişina, cu hramul Sfânta Treime. Biserica a fost dotată de Mircea cel Bătrân cu danii, sate, proprietăţi“.  
 

Cei cinci voievozi care au ajutat Mănăstirea Vişina

Destinul mănăstirii se leagă de cinci voievozi. „Într-una dintre cărţile lui Alexandru Ştefulescu se spune că la Mănăstirea Vişina au fost cinci voievozi care au făcut acte danie şi prisloave domneşti. Primul a fost Mircea cel Bătrân, al doilea a fost Neagoe Basarab, de la care păstrăm trei hrisoave domneşti, primul din 1514. După această perioadă, domnitorul Petru cel Tânăr, apoi este Mihai Vitează, care în trecerea lui prin pasul Vâlcan în Ardeal recunoaşte proprietăţile mănăstirii Vişina, iar ultimul este Matei Basarab“, mai spune stareţul Irodion. 
 

 
Mănăstirea Vişina a deţinut proprietăţi întinse, dar a avut de suferit ca urmare a ocupaţiei Imperiului Austro-Ungar. „Nu se ştie cu exactitate până la ce dată a funcţionat mănăstirea, dar, dintr-un act pe care tot de la Neagoe Basarab îl avem se stipula că Mănăstirea Vişina deţinea în susul apei, până la graniţa cu Austro-Ungaria, toate poienile din strânga şi din stânga şi din dreapta Jiului. Asta înseamnă cam 10-15 km. de la ani în sus până la graniţă. Vitregiile au făcut în aşa fel încât după 1718 să se desfiinţeze graniţa, iar mănăstirea să se afle sub dominaţie habsburgic vreme de peste 20 de ani. În această perioadă, mănăstirea a avut de suferit. Bilanţul este că în urma acestei perioade nu au fost decât 100 de persoane care au trecut la catolicism, prin recunoaşterea acestei religii. Marea masă au rămas fideli ortodoxiei şi sentimentelor naţionale româneşti“, arată stareţul mănăstirii.  
 

Biserica a fost distrusă de localnicii care îşi căutau obiectele de preţ

Pieirea mănăstirii a venit ca urmare a efectului nociv al părţii materiale. Unul dintre foştii stareţi ai sfântului lăcaş de cult a avut în păstrare averile localnicilor, care au dorit să-şi pună la adăpost bunurile de preţ. Stareţul a fost ucis şi, apoi, nimeni nu a mai ştiut unde au fost ascunse comorile.  
 

„Unul dintre necazurile pe care mănăstirea le-a avut cu localnicii a fost că toţi îşi aduceau obiectele de valoare şi le dădea spre păstrare stareţului mănăstirii Vişina. El avea câteva locuri tainice - în scorburi, în munţi, în peşteri etc. - unde păstra toate aceste lucruri de valoare, ca să nu poată fi jefuiţi de tâlhari sau de incursiunile militare. Se pare că într-una din aceste incursiuni un stareţ care ştia de aceste valori a fost prins şi omorât. De atunci, oamenii nu au mai ştiut unde se află bunurile şi au intervenit neînţelegeri între localnici şi biserică. Ei îşi cereau bunurile înapoi, dar cei rămaşi nu ştiau nimic şi nu puteau să le restituie. Acesta a fost motivul de discordie.  După această perioadă se încearcă refacerea mănăstirii de către ultimul stareţ cunoscut, Dionisie. Se pare că el nu prea a reuşit să refacă vechea proprietate, să recâştige vechile domenii, să pună mănăstirea pe vechile ei graniţe şi a avut neînţelegeri cu localnicii. O oarecare istorie sau legende arată că în urma unui conflict cu localnicii, stareţul a avut de suferit, iar de aici i s-a tras moartea. 
 Din perioada respectivă a rămas biserica neîngrijită, s-a deteriorat şi au mai fost poate şi persoane care au dorit să vadă dacă nu găsesc valori mai deosebite şi au căutat în structura bisericii şi în jurul acesteia. Biserica s-a degradat în principal din cauza lipsei acoperişului. Există şi o variantă istorică pe care am citit-o într-una din cărţi că a fost luată tarla de plumb de pe biserică şi a început degradarea propriu-zisă. Astfel, biserica s-a degradat din cauza intemperiilor şi a oamenilor care căutau valori în zidurile bisericii.
relatează stareţul Irodion.
 

Mănăstirea a fost părăsită

 
Cei care au mai rămas la Mănăstirea Vişina au plecat şi au ridicat o altă biserică chiar acolo unde este acum Mănăstirea Lainici. „Probabil că cei care au rămas au lăsat mănăstirea şi au mers mai sus unde este acum Mănăstirea Lainici şi au făcut acolo o biserică de lemn. E vorba de Atanasie, care vine de aici şi ctitoreşte acolo, pentru că terenul aparţinea tot Mănăstirii Vişina. Nu se ştie exact anul în care stareţul Atanasie a plecat, dar probabil că acest lucru s-a întâmplat după 1760, pentru că biserica din lemn de la Lainici este ridicată în anii 1775-1776. Mănăstirea nu a mai avut vieţuitori. De atunci şi până spre 1994, prin decizia Mitropolitului Nestor Vornicescu s-a hotărât reînfinţarea celor patru ctitorii ale Sfântului Nicodim: Vodiţa, Vişina, Prislop şi Tismana, ultimele două aflându-se în activitate. A fost însărcinat cu refacerea mănăstirii părintele arhimandrit Melchisedec Suparschi. El s-a ocupat de redeschiderea mănăstirii, refacerea vetrei vechii mănăstiri, cu spijinul autorităţilor din perioada respectivă“, povesteşte stareţul Irodion. 
 

Biserica a fost resfinţită în anul 2014

Un părinte stareţ octogenar a reclădit Mănăstirea Vişina. „Mai întâi a avut de rezolvat trecerea peste Jiu. A făcut un pod din tuburi pe care l-a luat apa. Cu timpul a reuşit să realizeze biserica din lemn cu ajutorul unor meşteri din zona Tismana, dar şi din  părţile Maramureşului. În anul 1995 a fost ridicată biserica, după care a urmat celelate lucruri. Abia în anul 2014 s-a sfinţit biserica,, pe 4 octormbrie, după ce toate au fost puse la locul lor. S-a păstrat hramul Sfintei Treimi şi a mai căpătat un hram secundar, cel de prăznuire a ctitorului Mănăstirii Vişina, Cuviosul Nicodim“, a încheiat părintele stareţ. 
 
 

Unul dintre necazurile pe care mănăstirea le-a avut cu localnicii a fost că toţi îşi aduceau obiectele de valoare şi le dădea spre păstrare stareţului mănăstirii Vişina. El avea câteva locuri tainice - în scorburi, în munţi, în peşteri etc. - unde păstra toate aceste lucruri de valoare, ca să nu poată fi jefuiţi de tâlhari sau de incursiunile militare. Se pare că într-una din aceste incursiuni un stareţ care ştia de aceste valori a fost prins şi omorât. De atunci, oamenii nu au mai ştiut unde se află bunurile şi au intervenit neînţelegeri între localnici şi biserică. Ei îşi cereau bunurile înapoi, dar cei rămaşi nu ştiau nimic şi nu puteau să le restituie. Acesta a fost motivul de discordie. Stareţul Dionisie, care a venit să refacă mănăstirea, nu a putut să aducă pacea. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările