Nou-născut decedat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decesul s-a produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Decesul s-a produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Un bebeluş a decedat, astăzi, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, după numai zece ore de la naştere.

 Nou-născutul ar fi intrat în stop cardio-respirator de două ori, ultima dată fiindu-i fatal. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. „În urma sesizării unui reprezentant al masa mediei, poliţişti din cadrul Serviciului de Investiţii Criminale s au deplasat la maternitatea  Spitalului din Tg Jiu, pentru a efectua cercetări cu privire la decesul unui nou-născut, în cadrul acestei unităţi spitaliceşti.

În cauză s a întocmit dosar penal în care se continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă“, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite